Greu ți-e peste trup sărmanul pământ.
Mi-e dor de tine, simt că mă auzi dar nu îmi poți răspunde
M-am pregatit de multe ori pentru aceasta clipă,
Nu voiam să vină, nici nu m-a surprins
Îți simteam
Ce vrei să spui inimă?
Că te doare?
Ce vrei să spui minte?
Că nu ai putere să te controlezi?
Ce vrei să spui suflete?
Că ți-e dor de iluzia creată ce nu are legătură cu realitatea?
Te
Țipam din iubire.
Răsuna ca un gol frenetic,
Luând aer cu porția.
Eram in mijlocul ritualului de a-mi schimba sângele.
În zadar curgea prin vene,
N-avea scapare să treacă prin tot creierul...
Sa-l
Închid ușa,
E noapte și prea frig.
Printre coaste îmi atârnă firul de ață cu care mă cos și mă descos.
Era dureros la început, dar acum m-am obișnuit și nu mai simt nimic.
Cu gândul la clipa când mi
Seară de martie,
M-am născut să devin,
O prăpastie vie,
Iubind doar ce are venin.
Cu bucăți de foi ce devin cenușă, când e cer senin.
Caracter zidit din paradoxe.
Îmi erai ca o haină subțire, ce nu
Sunt
dezolat
și detașat de tot
ce mă înconjoară pe moment.
Dependența îmi oferă superstiția neîntemeiată,
gâdilată în fragment. Ca o altă alee umbrită de tei și castani
neterminată
echivalent.
Dau iubirea în clocot,
Crezând că voi deveni nemuritor.
Dar la final ajung doar o bătaie de clopot…
Ca orice alt om prin viață, călător.
A fost doar o altă iluzie ce trebuia din minte să o
Dormeam când sufletul începea să-mi șchiopăteze
Mă simțeam goala emoțional când încetam să mai privesc înăuntrul meu
Îmi vine să plâng, nu știu dacă dereglarea hormonală e de vină
Nu știu dacă
Eram adesea amărâtă și nu știam ce să mai fac.
Dar l-am simțit pe Mântuitorul cum stă și mă privește-n prag
A Sa Măicuță Îl ținea strâns la piept
Nu voia să se despartă de Fiul Său
Dar eu ce făceam
La primul strigăt te doare inima, mamă?
La primii pași ajung să mă doară picioarele, tată?
Dar când îmi va veni vremea să mă doara sufletul, Doamne?
Atunci ce voi face pentru mine?
Voi pica
Aprob existența ta la ce se află în mine
Îmi mut privirea minții dintr-un sertar în altul
Ajung la treapta în care arta scoate la suprafață cele mai frumoase clipe
Amintirile sapă cu unghiile în
Eram cât se poate de vie în cimitirul de vise pe care l-am îngrijit ani la rând.
Supraviețuiam cât se poate de eroic în fața Crucii pe care o purtam.
Adăugam și alte ingrediente, nu-mi erau
Avea un corp ceresc.
Tot ce era legat de omenesc era desprins de ea,
Era o creatură mititică,
Credeam că era desprinsă din Rai,
Dar am cunoscut Iadul alături de acest demon...
Am realizat
Nu ar fi trebuit să…
Ar fi fost mai bine să…
Și dar, și poate.
Și dacă!
Sunt poeni în care mi-aș planta flori,
De pe marginea deșertului, ca niște deșeuri izgonite din inimă.
Și le-aș uda cu
Am un fior în gând.
Un mic fir de luciditate.
Un nod în gât.
Un grăunte de iluzii în suflet.
Lecție de viață?
Fie-ți drumul plin de flori,
Iubire deghizată în culori.
Trăiesc în foc și-n
Unde-s venele mării?
Să conștientizez defectul de maturitate.
Sunt curioasă ce câștigi mâine,
Dacă ziua de ieri te-a ucis.
Am ajuns să mă simt speriată de vocea interioară.
Ruinele care au
Pași de toamnă,
Pe umbra mării.
Briza mângâie asfaltul,
Îmi alintă coapsele.
Un vuiet de fundal,
Îmi răsună-n timpanele maestre.
Un cântec de pian,
Mă leagănă prin pașii umezi.
Mă apropiam de
Într-o seară de martie,
M-am născut să devin...
O prăpastie vie.
O bucată de foaie s-a făcut cenușă, din sufletul meu.
Caracter zidit din contradictorii,
Îmi erai ca o haină subțire ce nu o
Mă simt detașat de tot ce mă înconjoară, momentan...
Doar dependența de adrenalină mai îmi dădea câte un târcol.
Eram de-a lungul unei alei străbătută de tei,
Mă vedeam frunzișul din ochii
