Poezii

Sunt dezolat și detașat de tot ce mă înconjoară pe moment. Dependența îmi oferă superstiția neîntemeiată, gâdilată în fragment. Ca o altă alee umbrită de tei și castani neterminată echivalent.

Dau iubirea în clocot, Crezând că voi deveni nemuritor. Dar la final ajung doar o bătaie de clopot… Ca orice alt om prin viață, călător. A fost doar o altă iluzie ce trebuia din minte să o

Dormeam când sufletul începea să-mi șchiopăteze Mă simțeam goala emoțional când încetam să mai privesc înăuntrul meu Îmi vine să plâng, nu știu dacă dereglarea hormonală e de vină Nu știu dacă

Eram adesea amărâtă și nu știam ce să mai fac. Dar l-am simțit pe Mântuitorul cum stă și mă privește-n prag A Sa Măicuță Îl ținea strâns la piept Nu voia să se despartă de Fiul Său Dar eu ce făceam

La primul strigăt te doare inima, mamă? La primii pași ajung să mă doară picioarele, tată? Dar când îmi va veni vremea să mă doara sufletul, Doamne? Atunci ce voi face pentru mine? Voi pica

Aprob existența ta la ce se află în mine Îmi mut privirea minții dintr-un sertar în altul Ajung la treapta în care arta scoate la suprafață cele mai frumoase clipe Amintirile sapă cu unghiile în

Avea un corp ceresc. Tot ce era legat de omenesc era desprins de ea, Era o creatură mititică, Credeam că era desprinsă din Rai, Dar am cunoscut Iadul alături de acest demon... Am realizat

Nu ar fi trebuit să… Ar fi fost mai bine să… Și dar, și poate. Și dacă! Sunt poeni în care mi-aș planta flori, De pe marginea deșertului, ca niște deșeuri izgonite din inimă. Și le-aș uda cu

Am un fior în gând. Un mic fir de luciditate. Un nod în gât. Un grăunte de iluzii în suflet. Lecție de viață? Fie-ți drumul plin de flori, Iubire deghizată în culori. Trăiesc în foc și-n

Unde-s venele mării? Să conștientizez defectul de maturitate. Sunt curioasă ce câștigi mâine, Dacă ziua de ieri te-a ucis. Am ajuns să mă simt speriată de vocea interioară. Ruinele care au

Pași de toamnă, Pe umbra mării. Briza mângâie asfaltul, Îmi alintă coapsele. Un vuiet de fundal, Îmi răsună-n timpanele maestre. Un cântec de pian, Mă leagănă prin pașii umezi. Mă apropiam de

Într-o seară de martie, M-am născut să devin... O prăpastie vie. O bucată de foaie s-a făcut cenușă, din sufletul meu. Caracter zidit din contradictorii, Îmi erai ca o haină subțire ce nu o

Mă simt detașat de tot ce mă înconjoară, momentan... Doar dependența de adrenalină mai îmi dădea câte un târcol. Eram de-a lungul unei alei străbătută de tei, Mă vedeam frunzișul din ochii