Dincolo de cortină

Seară de martie, M-am născut să devin, O prăpastie vie, Iubind doar ce are venin. Cu bucăți de foi ce devin cenușă, când e cer senin. Caracter zidit din paradoxe. Îmi erai ca o haină subțire, ce nu o pot purta iarna. Mă uit printr-un ciob din inima mea, cum pleci înspre vicii neortodoxe. Acum te mai găsesc doar în liniștea nopții lichid ca să te pot turna, Demi dulce în pahar, uitat în sunetul zilei, plin de încărcate noxe. Se vedea de neînvins în umbră, Dar în lumină era planta înconjurată de buruieni, ce imagine sumbră!