Florentina-Loredana Dalian

Public mai jos rezultatele primite de la domnul Lucian Mănăilescu și clasamentele întocmite de fiecare membru al juriului. Felicitări participanților și câștigătorilor, în mod deosebit! Marele

Nu, viața nu-i o poveste cu zâne în care dorințele se-mplinesc cu bagheta fermecată pac rochia de bal, pac prințul cel frumos și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. nu, viața e o

tu, cel care respiri în poeme în timp ce veghezi trenurile sau oamenii de deraieri spectaculoase ale destinului tu, cel gelos pe bărbatul care mă adăpostește sub umbrelă, gelos pe ploaia

Tristețea ta îmi e spin care produce răni Universului, zâmbetul tău – balsam pentru durerile omenirii știi, ieri, sub salcia plângătoare, aș fi vrut să fiu fluture, să mă așez pe umărul tău

Ploua ca la sfârșit de lume în dimineața aceea curând ploaia mi s-a mutat în ochi când mi-am amintit că o ușă spre tine-i zidită eu ca o altă Ană purtându-mi încercuirea în cărămizi

Îmi place să revin în locurile în care mi-a plăcut să fiu pentru prima dată. Nu locurile, nu lucrurile, nu întâmplările, ci oamenii sunt aceia care mă pun pe drumuri. Așa cum spuneam și publicului

Drumul pe Valea Buzăului e o splendoare. În mașina condusă de Vasile Iordache, împreună cu Gheorghe Dobre, ne bucurăm toți trei de priveliștea care ne umple sufletele, în drumul spre localitatea

Pe cei care sunteți din Călărași sau aveți drum pe acolo sau vă faceți drum (vorba cântecului "cale n-am, dar drum îmi fac"), vă aștept miercuri, 20 august 2014, ora 13:00, la Muzeul Județean

În perioada mai-iunie 2014, Ministerul Japonez al Afacerilor Externe și Uniunea Europeană au organizat cea de a cincea ediție a Concursului de haiku în limba engleză Japonia-UE, având tema „Woderful

Păpuși din linguri de lemn Teatru (monodramă) Personaj feminin: Adela, aflată la vârsta amintirilor Actul 1 Decorul este compus dintr-o cameră de zi, stil vechi, dar foarte luxoasă, cu

Și inima bate, bate… uneori parcă ar cânta, alteori parcă și-ar cere drepturile; stă gata să iasă dintr-o fotografie în care zâmbesc. Ce știi tu despre inima-aceasta care se hrănește cu

Trădările sunt ca lupii care-ți ies înainte pe o cărare prea însorită, prea înflorită pe care mergi liniștit, fără griji abia atingând pământul, visând că zbori. Deodată ți se ițesc de

La rugămintea domnului Lucian Mănăilescu, public mai jos regulamentul concursului care și-a câștigat deja o binemeritată notorietate. Asociația Culturală „Agatha Grigorescu Bacovia” și Primăria

Nu m-am dat niciodată în vânt după genul cu mușchi, ba chiar sunt tentată să consider că abundența acestora indică o lipsă în altă parte, anume pe la organul numit creier (să fiu iertată, știu că

„Nu, Roger, mie nu mi-a lipsit niciodată cineva cu care să fac dragoste, însă marea lipsă a vieții mele a fost cineva cu care să visez.”. I-o spusese pilotului înainte de aterizarea pe aeroportul

Cu Înainte de magnolii, roman apărut în Colecția Opera Omnia a cunoscutei Edituri Tipo Moldova (Iași, 2014), Florentina Loredana Dalian a ajuns la cea de a cincea carte a sa de proză, după: A

S-a spus la radio azi-dimineață că cei ce iubesc vor plăti taxă pe propria viață, taxă pe proprii copii. Eu m-am mirat, dar nu foarte, când, de la TV, am aflat că taxă pe propria moarte vor

Femeia impară străbate apusurile de una singură cărându-și în poșete de lux toate nimicurile Femeia impară umblă cu părul despletit uneori negru alteori de culoarea alunei coapte sau a

Propunând, în antologia Scriitori din zodia Helis (2013, o fericită sintagmă-titlu a helisistului parizian Dan Simionescu), un „profil” al prozatoarei, Titi Damian, un însoțitor „fidel”, de cursă

Cărări șerpuind prin viețile noastre aceste drumuri dus-întors care ne apropie-depărtează la limita dorului vârtejul zilelor și al atâtor nopți de singurătate ne face să uităm că pe o

Florina Isache, poetă și membră a Asociației Culturale „Mileniul 3” din Roșiorii de Vede, mi-a lansat o provocare în octombrie anul trecut, la Festivalul de literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” de

Trenul în gară – între a rămâne și a pleca, uneori nu-i decât o durere de-o viață. Îmi ocup locul în compartiment. Singură pe banchetă. Pe cea de vis-a-vis, două „cuvioase”, super evlavioase, în

O gară – nimic mai banal. Puf de castani risipindu-se – ca și bucuria clipei. Frunza îngălbenită în mai, căzută pe masa noastră, vorbea de tristeți prea devreme. O mie de vorbe – doar ochii nu mint.

Departe, acorduri de pian – al cui oftat se aude? Poate vreo domniță părăsită de cavaler în toiul nopții. O, nu, e prea desuet! Vreo mamă așteptându-și fiul? Ori poate, singură, floarea de