Florentina-Loredana Dalian

Nu e nevoie chiar de docți
Pentru a trage-nvățăminte;
Or fi bărbații-aceia copți,
Însă nu și la minte.
:)

Da, cu adevărat un text deosebit, prin calitatea umorului, prin situațiile create, la limita absurdului, prin întorsăturile meșteșugite de condei. Felicitări!!!

Erată la titlu: aproape

Daniela, aia cu dozatorul e tare! Felicitări.
Și a ta, Norică, ultima, în care ai speculat sensurile verbului „a chema”, precum și similitudinea dintre numele real al lui Florin și pseudonimul meu agonic. Gata, am scos cartofii din cuptor, fug la Buzău, poate mai ajung cu ei fierbinți!:))

Mie, chestiile coapte, îmi cam reușesc... arse:)

Văd că o ții pe-a ta întruna,
Ai grijă să nu-ți ard vreuna!

Ce sunt alea două pe care le dețin și eu nu știu? :) Poate creiere?
Ãla se vinde scump, Petrișor, n-ai tu bani de neuronii mei:)))
Fă tu epigrama, că eu mă duc să coc niște cartofi!

Norică afirmă cu mâna pe inimă: „Daniela are doi sâni”. Noi nu contestăm, doar ne întrebăm...:)

Constat, nu fără de mirare,
Ce informație deții;
Și n-am decât o întrebare:
De unde știi?

Scuze, Daniela! Dar unii bărbați „e” așa siguri pe ei câteodată, că-ți vine să-i mai șicanezi.

Aveți dreptate, Alexandru Petria. Unii dintre noi chiar au ajuns să scrie datorită (prin intermediul) internetului. Să luăm partea bună și să mergem mai departe. Apoi, violențele de limbaj ale neaveniților pot fi lesne stopate, dacă se vrea. Există opțiuni de filtrare a mesajelor, de aprobare a lor. Nu e chiar așa, că suntem expuși unui rău atât de mare ce nu poate fi stopat. Și da, de pe urma fricii, numai cei răi au de câștigat; frica însăși vine de la „cel rău”.

Frumos, șugubăț și poetic. Mai cu seamă finalul pus pe șotii. Ei, acum te recunosc:)
Felicitări!

Și zi așa, „Au dat salariul numai până la litera ț ”... Simpatic textul, mi-a plăcut, chiar dacă nu mă inspiră. Promisesem eu ceva, dar o să scriu doar atunci când mă dă inspirațiunea pe afară. Am și ceva de bombănit împotriva la „craci, țâțe, buci”. Sub nicio formă nu se potrivesc narațiunii la persoana I, cel puțin atunci când autorul se vrea un \'telectual, un sensibilos, etc. Dacă le puneai în gura vreunui personaj cu care să se fi potrivit, mai mergea. Dar astfel - nu. Scoate-le din text și vezi cum o dregi.
:)

Acest cuplu cam zbanghiu
Are - zice-se - și-un fiu;
Despre el se spune, iaca,
Vorba c-ar fi dus cu vaca.
:)

Cred că am vrut să zic „exprimarea orală”:)

Dacă cineva nu a auzit un termen, înseamnă că el nu e folosit de alții, că nu există măcar în vorbirea orală dintr-o zonă sau alta? Dacă ar citi asta bunica mea (Dumnezeu s-o odihnească!), s-ar răsuci în mormânt. Cuvântul „culcușit” l-am auzit prima dată la ea, care nici n-a avut pretenția de licență - poetică sau nu - nici nu folosea DEX-ul sau internetul. Poate că nu există în DEX, dar în Tara Românească e destul de folosit.
Ecaterina, textul tău e sensibil și transmite o stare.
„sunt mică
încap într-o scoică
pe care-o ții la ureche
înainte s-adormi”

Ori de câte ori un cititor îmi spune că a găsit ceva care-l determină să se oprească asupra textului, prind puteri și curajul de a scrie mai departe. Este infuzia sau, dacă vrei, perfuzia, de care are nevoie un autor (care nu e atât de îngâmfat încât să fie sigur că ceea ce scrie e bun). Îți mulțumesc, așadar, mă bucur să te am de cititor și , desigur, mai aștept opiniile tale.

Șerban Georgescu, unde vedeți o declarație prezentată ca propria descoperire a autorului acestui text? Nu-i decât un interviu redat cu liniuță de dialog. Dacă tot vorbim de profesionalism, să facem vorbire și de profesionalismul cititului și comentatului.
Noru, te felicit pentru acest interviu, am vrut s-o fac de acum câteva zile când l-am citit, dar deh! Se pare că așteptăm altfel de prilejuri pentru a zice de bine:)

Habar n-aveam ce culta sunt! :))
Chiar m-am emoționat când am aflat ce clasic în viață am citat:)

Ce atâta chiloman?
Doar avem și om... uman.

Adriana, poezia ta este cu adevărat frumoasă și emoționantă. Să sperăm că traducerea se ridică la înălțimea ei. Coperta este minunată!
Felicitări și numai bine!
Florinel

Concluzia mea eu ți-o spun:
Nu cred c-ai fost ghinionist;
Căci ai intrat de-a dreptul în
Partidul Ecologist
:)

\"Toate prostiile alea or fi avut și farmecul lor, dar să știi că nu sunt prea sincer, la vremea aceea ni se păreu destul de nasoale.\"
Știu. Că doar le-am trăit. Ce-i drept, în calitate de studentă. Doar că noi, în loc de machete, eram înarmați cu cărămizi. Păi să facem schimb de experiență, dacă tot veni vorba! Ai fost vreodată la... descăpățânat usturoi? Care va să zică: Se ia căpățâna (de usturoi, nu de supraveghetor) și de desface în căței (Doamne, ce denumiri!), care vor fi introduși ulterior în utilajul de însămânțat. Un fel de munca Cenușăresei. Dar cum studenții de la Politehnică e și leneși și inteligenți (asta, ultima, doar o presupunem), imediat s-au adaptat și și-au automatizat munca. Cu ce? Cu cărămida. Va să zică, se iau căpățânile (mai multe, cam câte încap sub o cărămidă), se așează pe o suprafață tare și... jap! cu cărămida-n ele. Și uite-așa creștea productivitatea și banii noștri în buzunar (a fost singura muncă agricolă plătită, chiar nu știu cum s-a făcut). Doar că, în scurtă vreme, li s-au înfundat ălora utilajele, tragedie, cercetări... Până s-a aflat că printre cățeii numai buni de însămânțare se strecuraseră nu-ș cum niște bucăți de cărămidă. Păi, vrei să faci agricultură cu inginerii de la Politehnică?