Florentina-Loredana Dalian

Marina (ce nume frumos ai!), îti multumesc pentru că m-ai citit si mă plec în fata ochilor tăi care au lăcrimat.
Mi se pare o idee foarte bună cea cu cartea bunicilor.
Pe curând!

În mine încă mocnesc parte din întrebările copilăriei. Mă ierti că nu mă pot abtine - De ce? Si de ce la poarta cerurilor? Si de ce...?

Nici nu stiu ce să spun, Laurentiu. Presupun că asta înseamnă talent cu carul. E poate cel mai bun text în proză pe care l-am citit eu pe-aici. Tu esti autorul, nu-i asa?

“Venim de niciunde“...“plecăm nicăieri“. Si-n timpul cuprins între margini “suierăm atingeri“. M-ai atins. Multumesc!

“Iar din nou“, vorba lu domnu ceferist (scuzati apostroafele lipsă, n-am în dotare), m-am râs cu gura la urechi citindu-te. Textul ăsta mi se pare si mai bun. Bravo!
Mă “implimentez“ amuzată printre textele tale.

Asadar, pramatie de Bucuresti, iată părerea mea - oi fi cerut tu (fără convingere) să te facă membru, dar n-aveai si o oglindă pe-aproape? Ce mesaj non-verbal ai transmis tovarăsei secretar? (“Făceti-mă, lua-v-ar dracu, cu tot cu partidul vostru, dacă altfel nu se poate să aibă omul un amărât de resou!“). Cât despre “pramatie“... când gloata simte că te deosebesti oarecum, îti găseste tot felul de epitete. Lasă, nu fi supărat, când o veni iar pcr-ul la conducere, poate mai ai o sansă. Nici pe mine n-au vrut să mă facă în facultate, că-mi permiteam unele chestii care nu erau în ton cu imaginea omului “de bine“.

Cât de frumos si înduiosător plânge ochiul tău stâng si sufletul tău...drept!

De, Sache, viata-i grea! Eu n-am mai apucat secretarii de partid când m-am angajat si nici repartitiile. În schimb mi-au dat o sarcină importantă în prima zi de muncă - să liniez un caiet. După cinci ani diabolici de inginerie . Am făcut si caligrafie, scriind niste adrese în respectivul caiet si numere de telefon. E, dar asta a fost demult...
M-ai si amuzat, m-ai si întristat olecută, stii matale de ce. Pe curând! Lore

Multumesc, Ina Simona. Te astept mereu.
Elia, mă bucur nespus că esti mereu aici, si eu te citesc cu sufletul la gură.

Hm...eu am înteles altfel, nu zic ce. Spun doar că mi-a plăcut mult si că am avut mereu o aplecare spre astfel de ...iubiri imposibile, descrise de tine aici. Multumesc.

Multumesc, Virgil! Când tu spui “frumos“, în mine creste inima. Cât despre “confuz pe alocuri“ - e adevărat, căci pe alocuri numai eu stiu ce-am vrut să zic.

Si eu mă bucur, Elia, mult de tot. Ce bine că ti-a plăcut! Dar nu asta-i bucuria cea mare, ci faptul că si eu te-am cunoscut pe tine (tot din ce scrii si din ce-mi scrii) si nu numai pe tine. Simt deja că am vreo doi prieteni(e) pe-aici si într-o zi tot am să-i întâlnesc, stiu asta, întrucât eu nu mă multumesc cu putin. Si dacă am tânjit după un lucru în viata mea, acela a fost prietenia. Multumesc, Elia!
Sorine, mă gândeam unde să încadrez clipele tale si mi-a venit o idee. Clipe mistuind măslina din farfurie...Mă, rog, intră la “si altele“, depinde ce stare aveai tu când alergai măslina, când ai plătit chelnerului si când ai privit ceasul. Îmi pare c-ai cam stat singur la masă, eu urăsc asta, dar m-am obisnuit...
Când “vorbesc“ cu tine, Dani, mă simt mai aproape de Dumnezeu. Nu stiu de ce, transmiti un mesaj, mai multe mesaje din sufletul tău...Dani, tu esti preot? Nu trebuie neapărat să-mi răspunzi, dar mi-as schimba o părere (în bine) dac-as stii că-i asa, nu despre tine, părerea mea despre tine e deja formată, orice sau oricine mi-ai spune că esti. Si încă ceva...dar asta mai târziu si doar dacă mi se confirmă.
Vă îmbrătisez pe toti, Lore sau Ina sau cum vă place vouă.

“Bine îmi este acolo unde mi-e dragostea.“ Acesta e poate cel mai mare adevăr al nostru, al oamenilor. Câti dintre noi îl recunosc cu voce tare? Si totusi cine poate spune cu mâna pe inimă că nu-i asa? Nick, tu stii că eu înteleg asta foarte bine, noi am mai discuat pe aceeasi temă, oarecum.
Ce lucru minunat ai spus - să ne arătăm culorile noastre. De la bun început. E si mai corect asa, altfel e ca si cum l-am mintii pe celălalt.
Te felicit pentru acest eseu reusit si te mai astept cu altele.
Nick, ti-e dor de casă, nu-i asa? Îti sunt alături.
Si tu Dani, unde esti, unde? Eu te credeam la Brasov. De ce nu vii “acasă“? Oriunde-ai fi, aici e lumea ta.

Felicitări! E minunat ce se-ntâmplă. Sunt alături cu gândul si cu sufletul. Poate într-o zi voi fi si altfel. Ce păcat că e duminica si nu sâmbăta. Poate ar fi mai usor si pentru noi, provincialii, s-ajungem si să ne si întoarcem pentru a fi lunea la serviciu. Si totusi n-am văzut nicăieri adresa clubului, ori poate mi-a scăpat...

Citesc si mă minunez. Si iar citesc si iar lărgesc ochii a mirare. În fata unui copil făcut mare pe care-l strânge trupul rămas mic la mânecile sufletului. Superbă poezia, iar a patra strofă e cea mai cutremurătoare pentru mine. “E lumea rea, dar mai rea dacă n-ai carte/ si nici sufletul rău“. Si dorul de mamă, când te simti umblând cu sufletul gol... Felicitări!

Curaj? Se poate, dar asa sunt eu, o berbeacă incurabilă. Si maimută pe deasupra. Despre lungimea textului, sunt două aspecte - 1) N-am avut suficient curaj cât să dezvolt subiectul pe mai multe pagini si 2) Am fost suficient de înfumurată cât să-mi închipui că reusesc să exprim o idee din atât de putine fraze.
Mă bucură ce mi-ai spus de final.
Multumesc si te mai astept.

Stranie proza aceasta. La un moment dat, am simtit că mă pierd prin ea, că nu mai înteleg, dar m-a furat stilul minunat în care scrii. M-a aruncat oarecum dincolo de spatiu si timp...Cred c-am să revin asupra ei.

Te-am supărat si mai si, chiar dacă vei sări în sus zicând că nu-i asa. Am făcut-o intentionat, mizând pe efectul palmei care te trezeste. N-a fost să fie. Mă iartă!
Nu-ti ceream o mărturisire, stim cu totii de cine te-ai îndrăgostit, că nu suntem tâmpiti, doar ne facem uneori din delicatete, doar persoana în cauză se face (si ea) că nu pricepe. Lasă, nu te supăra, asa suntem noi femeile...“mai nu vrea, mai se lasă“. Te pricepi tu să iesi din asta.
Cât despre minuni, să credem în ele! Eu le astept în fiecare zi. Te pup (să-ti mai treacă), Lore
Si mult noroc de Sânziene!

De ce neagră, Virgil? De ce? Si tu de ce nu dormi acum? Te simti răscolit de amintiri...de demult? Iartă-mă, nu vreau să-ti intru cu brutalitate în suflet. Simt doar că as aprinde o lumină, să sperii noaptea ta atât de neagră. Sau poate...

Virgil, e minunată! Să nu spui iar că e o încercare din adolescentă, că-i demodată... Oricum ar fi, mi-a plăcut mult. În special ultima strofă.