Numai tu

frumos..ai impartit corpul in doua,dar parca inima e peste tot...

e frumoasa ideea de a poetiza despicarea psihica in reactii anatomice distincte. O separare in care fiecare imagine devine la un moment dat tentativa de a transforma totul in simbol. Ceea ce imi displace este personificarea vertebrelor si a globulelor, care deja sunt mult prea intalnite in poeziile de dragoste. Daca nu ma insel, imi aduc aminte vag de o imagine asemanatoare chiar in una din poeziile tale precedente. As regandi partea \"vertebrala\" a poeziei, dar sunt sigur ca tu o vei lasa asa si bine vei face.
Cu respect, Martin

Draga ilusion, multumesc de apreciere, ne citim!
Martin, multam si tie, dar vertebrele sunt numai sarutate, nu personificate, iar globulele exprima altceva prin albul lor, parca am mai folosit candva \'globulele\', dar erau rosii si in alt registru ideatic.
Va multumesc!
D.

plange ochiul meu stang dupa tine
ochiul drept lacrimeaza
a tamaie

sarpe-mi esti pe sira spinarii
vertebrele pun lacrimi
in sarutul globulelor albe

tu esti?

Saru\' mana, Thais! Imi place jocul tau... :)
Si mai e si la 16 fix! ;)
autorul.

Daniel,
Am vazut abia acum ca amandoi am scris azi despre ochiul stang :). Ce coincidenta! :)
Sunt sigura ca ochiul nostru stang este foarte sensibil si naste poezie.
Mi-a placut mult cea de-a doua strofa.
Te citesc cu pacere!

Madim

Din graba am scris \"pacere\". Scuze!
Am vrut sa spun PLACERE!

Madim

Dragul meu pretenar!

E frumoasa poezia ta, e simpla, plina de sentimente curate, aproape impecabile - durere si tandrete. Totusi, desi spune lucrurilor pe nume, as scoate ultima strofa. E ceva prea folosit, prea de toate zilele si din pacate stii si tu ca poezia moderna accepta cu greu simplitatea.

Cu drag,
pretenara ta:)

Ochiul meu stâng
împins din inimă de ochii tăi
a început să plângă
ochiul meu drept
aduna în plamă
bob cu bob
semele destinului
izbânda târzie
a noii lunini
eu
uluitor seamăn ochiul tău dintre sprâncenele
tale
ce spintecă tristețile universului...

și acolo
pentru mine numai tu ești...

Cât de frumos si înduiosător plânge ochiul tău stâng si sufletul tău...drept!

Între ochiul tău stâng și cel drept nu e decât Ea, gând al tău ca o lacrimă. În sufletul ți se odihnește, sărut din sărut, cerul.

Un alt fel de declaratie de dragoste, \'optica\'.:)

In primul rand, va multumesc tuturor pentru trecere si pentru \'semnele\' ca va pasa!
Madalina, cum om fi noi persoana aia cu doi de stangul - ochi - ? :)
Andreea, iti multumesc de trecere, dar mie imi place si strofa a doua. ;)
Ramona, multumesc, fara alte cuvinte!
Lore, mereu o bucurie pentru mine sa vad \'urma\' ta la textele mele!
Trandafiras drag, mi-ai inveselit inima!
Diana, ma bucur ca ai mai trecut si pe la comentarii la poeziile mele, inseamna mult pentru mine!
Iertati-ma ca v-am raspuns tuturor impreuna, dar am vazut ca mi se reprosa ca vreau sa ajung la subiecte fierbinti!!!
Cu drag,
Daniel

Daniel,
Regret ca vin asa de tarziu in pagina unui zeu asa de bine deghizat. Se pare ca stiu ele \"fetele\" ce stiu... :-))
Numai bine,
Arcturus.

sa-ti zic ce nu mi-a placut. imaginea celor doi ochi. unul plange iar altul (ma scuzi) se holbeaza. asta a aruncat tot ce urmeaza intr-un aer, sa zic asa, ridicol, poate e prea mult spus.

parere subiectiva.

Eugeeeeen!
Pe langa faptul ca am ras cu gura pan\' la urechi la comentariul tau, se holbeaza, ai? :), eu nu ma supar asa usor, deci nici o problema...
Uite, imaginea pe care am vrut sa o creez a fost de apa ce curge, \'plansul\' - incet - si apa ce se intoarce inapoi, \'sorbirea\' - repede, cu rapiditate - ce zici, acum ar fi mai clar, la o a doua citire?
Andrei, multumesc si te mai astept! :)
Oigen, tie nu iti multumesc inca pentru ca vreau parerea ta la ce ti-am zis! ;)
Daniel

Mai citiți măi și altceva decât Nichita Stănescu. Preluarea limbajului și formulelor acestuia nu e decât un act de epigonism. Nici măcar reușit. Textul este total banal, și la nivel de idee și de imagine. \"Îmi plângi pe rând vertebrele\" - un loc comun ieftin, tocit, răsuflat ca o bere lăsată o zi întreagă la soare, desfăcută.

Multumesc de trecere, Nick, mai treci.
Din fericire nu ma simt vinovat, nu citesc Nichita Stanescu, nu ca nu mi-ar fi placut odata, dar nici nu ma stresez acum prea tare...
Cu respect,
Daniel

Ochiul stâng
a încetat
să plângă
după tine,
râde împreună
cu dreptul
de fericire!
Cu drag,
Gina
:)

am inteles cam ce ai vrut tu sa creezi dar nu cred ca ai reusit.