Pramatia

Am terminat facultatea, s-a dus și ultima vacanță, iar repartițiile erau afișate de două zile în holul mare al ASE-ului. Fusesem abandonat Întreprinderii Mecanice Plopeni, oraș Plopeni, județ Prahova, și-mi părea bine. Prahova este aproape de București și-mi amintește de munte. Acasă, măsurasem pe hartă distanța dintre Plopeni și București: fix douăzeci de centimetri! Luni, pe întâi octombrie, mă prezint la fabrică. M-am dus direct la serviciul personal și am arătat hârtia primită de la secretariatul ASE-ului. - Bună ziua, am sosit! spun tare și bărbătește să audă tipul dintre dosare. - Nu țipa că-i dimineață, clămpăne șeful de la personal. Ieri a fost chef în Băicoi... Cine ești? - Sorin de la București. Sunt economist și am fost repartizat aici, la fabrică. Am venit să-mi dați o garsonieră, tichetele pentru cantină și postul. Vreau să mă apuc de treabă! - Ia uite, un bucureștean ne mai trebuia... Ce-ai zis că vrei, garsonieră? - Păi, da… Doar n-o să dorm în gară? Seara primisem o cameră la căminul de nefamiliști și un birou scorojit la serviciul salarizare. În cameră aveam o baie mică, dar cine locuise înaintea mea se răzbunase și inversase firele de curent și robineții. Toate mergeau alandala, ca să aprind lumina din cameră, apăsam comutatorul din baie, iar ca să vină apă la chiuvetă trebuia deschis robinetul de la cadă. M-am dus la administrator. - Bună ziua, sunt noul locatar de la camera 39. N-am apă caldă. - Nu e apă caldă în tot orașul. N-ai reșou? mă întreabă tipul. - N-am. - Ia-ți reșou, o oală și încălzește-ți apă. - N-am bani! Peste o lună primesc primul salariu. Seara, când mă întorc din oraș, blocul era în beznă. - Domnu’ administrator!! - Nu mai strigă, băi, că-s aici. Nu mă vezi? Ce-i? - N-am curent. - Crezi că-s chior? Că nu observ și eu? Asta e, uneori nu-i curent toată noaptea. N-ai lampă cu gaz sau lumânări? A doua zi, nici nu mă așez bine pe scaunul ce ofta la fiecare bâțâială, că și primesc niște foi lungi cât tot biroul. - Uite statele de plată pe octombrie. Adună-le și pe lung și pe lat. - Nu fac asta! zic hotărât șefului de birou. - De ce? se miră tipul. - Sunt economist, nu contabil. Ce, am făcut facultatea doar ca să adun niște cifre? Vreau muncă de economist! - Ia uite la el! Ia vino cu mine, la tovărășul director economic. Intrăm în biroul șefului. Aici peste tot numai plante, ca în seră. Tovarășul director îl ascultă pe șeful meu, apoi mă ia la prelucrat. - Măi bucureștene, ești stagiar deocamdată. Trebuie mai întâi să înveți cum stau lucrurile, cu ce se mănâncă economia asta, apoi vei lucra și treabă de economist. Așa că ascultă-ți șeful și adună ce ți-a fost repartizat. - Nici nu mă gândesc! Dați-mi altceva și lucrez, mă îmbățoșez eu. - Te dau afară, băi țâcă! - Aveți idee cum se face asta, că eu sunt disperat! Toată noaptea am stat pe întuneric în camera mea de nefamilist și m-am gândit. Trei ani nu puteți scăpa de mine și nici eu de dumneavoastră. - Ești obraznic! Întoarce-te în biroul tău și apucă-te de lucru! strigă nervos tovarășul director economic. Dă-i, bre, altceva de făcut - dacă-l dau afară nu mai pupăm repartiții. Ies din birou și citesc pe ușa de vis-a-vis ‘secretar de partid’. Bat de trei ori și intru. De după un birou negru-mat o tipă înaltă, slabă, cu părul prins în coc și cu neg pe nas își îndreaptă grijulie ochelarii și mă privește cu atenție. - Spune, ce s-a întâmplat? - Am fost repartizat aici, la salarizare. Stau în căminul de nefamiliști, la camera 39 și am venit să mă faceți membru de partid. - De ce vrei să devii membru de partid? Tu crezi că în partid se intră așa, oricum? În facultate de ce nu te-au făcut? - Am fost ocupat cu învățătura, tovarașa. - Partidul îi ajută întotdeauna pe cei muncitori și harnici! Uite că te înscriu pe listă, te voi propune și dacă îți vezi de treabă și ești serios, în doi ani devii membru de partid. Până atunci intră și tu în rândul lumii, întemeiază-ți o familie, fă câțiva copii, înscrie-te la apartamente să ai și tu casa ta, nu așa… - Cum adică, nu așa? - Păi, uită-te la tine! Ești un terchea-berchea lățos și fără dungă la pantaloni. De cămașă să nu mai vorbim, n-a văzut în viața ei fierul de călcat. Hai, mergi la lucru! Mă întorc abătut în birou meu. Uite că până acum nu m-am văzut în felul ăsta. Te pomenești că baba are dreptate… Trebuie să mă gândesc la noapte, să-mi reconsider viața. Șeful mă privește întrebător pe deasupra ochelarilor. - Am fost la tovarășa secretară, mă face membru de partid, îl anunț eu. - Serios? Bravo ție! În seara asta stăm peste program, să terminăm salariile pe octombrie, zice el. - Nu pot azi, joc tenis. Poate mâine. Am nevoie de un avans la salariu. - Ce să faci cu avansul? - Să cumpăr lumânări, un reșou și o oală, să mă spăl după ce joc tenis. Și să plătesc și cantina. - Fă o cerere și depune-o la registratură. A doua zi, cu bani în buzunar, mă prezint la magazinul din piață și cer un reșou. - Numele, vă rog. Sunteți pe listă? mă întreabă gestionarul. - Ce listă? Am bani și vreau să cumpăr un reșou și o oală de zece litri. - Oală îți dau, cu reșoul însă mai ai de așteptat. Te notez și într-o lună se rezolvă. Mă plimb prin pădure și privesc frunzele galbene în cădere, ca o ploaie misterioasă și multicoloră. Calc frunze, respir frunze, mă imbrac în frunze moarte. Toamnă târzie, caldă și secetoasă. Am aflat că la iarnă nu vom avea căldură și nici apă caldă. Va fi însă curent. Am cumpărat un televizor sport din talciocul Colentina din București, iar un prieten de la Sculărie mi-a împumutat fosta lui antenă, să prind bulgarii. Membru de partid nu mă fac pentru că-s pramatie, așa mi-au zis, pramatie. Toată ziua scriu cifre în registre pătrate, dreptunghiulare, apoi le adun pe lungime și pe lățime. Mâncarea de la cantină e proastă și lucrez într-un birou cu zece femei care povestesc toată ziua despre odraslele lor. Șeful și-a cumpărat o bicicletă Pegas, că-i din Vărbilău și face naveta. Am auzit că tovarășul Bogza, de la camera opt, are un video și aduce filme pe casete. Costă douăzeci de lei intrarea. La chenzina următoare merg și eu. Mă întorc din pădure, intru în scara blocului de nefamiliști. Iar nu e lumină. Dintr-o cameră iese o umbră: - Care ești, bă’!? Băi, dau o sută de lei pentru o femeie. Băă!! Vreau o femeie!!