Reclamație (2)

- Să trăiți, dom’ comandant! - Săru’mâna, tataie! Nu sunt comandant, sunt subcomisarul Popescu. - Ptiu! Cum să fii, bre, sub comisar? Ce ești d-ăla? Am auzit și io la televizor că s-a-ntors lumea cu susu-n jos, da’ nici chiar așa, să vă lăudați cu asta! - Tataieee, ăsta e rangul meu în poliție, așa se cheamă – subcomisar, cum e-n armată sublocotenent. - Măiculițăăă! Unde-am nimerit? Ce treabă am io cu ranga matale? Sublentu-i sublent, apăi io n-am cunoscut d-ăștia cu măpile, care pune steagu’ pă ‘artă și ‘ce că prostu’ să să-nhigă fix în steagu’ lui, să dea-n cap la enamic. Io-s om bătrân și-am făcut războiu’ cu arma-n mână. - Stai jos și spune-ți păsul. - Hm...lasă, mai bine-n picioare, s-o șterg mai iute când văz că să-mpute treaba. - Cum vrei. De ce-ai venit? - Io? Să-l reclam pă vecinu’, ‘tu-i reclamația mă-sii! Că, dacă era după mine, îi luam gâtu’ și mă lipseam de voi. Da’ copiii cică nu, că nu să mai face dreptatea ca pă vremea mea. Acuma să umblă cu farafastâcuri d-astea boierești, să te jelești mai întâi în scris, și-apăi dacă s-o găsi vr’unu’ să te bage-n seamă, ți-oi găsi dreptatea după fun an. Că uiți și ce-ai avut cu omu’ d-apăi ce mai vrei de la el. Apăi, domnu’ cum vă zice, nu era mai cinstit așa? „Ce-ai cătat, mă nenorocitule,-n curtea mea?” Și, pân’ să zică „au!”, l-ai și plesnit cu toporu-n moalele capului. - Scrie cum îți spun. Subsemnatul... - Ce-ai, bre, cu sub ăsta? Mă faci pă mine d-ăla? - Tataie, așa se cheamă, adică cel care scrie și semnează mai jos. - Bine. Jossemnatu’ și mai cum? - Subsemnatul. Apoi scrii numele și prenumele matale. - Numele n-ajunge? Așa...Fane al Gherghinii care s-a ținut cu-alu’ Spoitoru’ care era din neam dă... - Hei, tataie! Numele și prenumele. Atât. - Adică cum pronumele? - Fane, Ștefan, ăsta-i prenumele. Și mai cum te cheamă? - Atât. - Dă buletinu-ncoace! Ai buletin? - Am. Că m-am gândit, când am plecat de-acasă, că s-o găsi vr’un prost să mi-l ceară. Ia! - A! Te cheamă Ștefan Ștefan. - Io ț-am zis, da’ n-ai vrut să mă crezi. - Ia, scrie acolo: Subsemnatul, Ștefan Ștefan... - Di ce, bre, dă două ori? Ce-s bâlbâit? - N-oi fi matale, da’ tată-tu precis a fost. Sau ăla de te-a scris în document. Zi mai departe...doresc să reclam pe... - Io nu doresc, bre, să reclam pă nimeni. Vreau numa’ să-i dau cu toporu-n cap. - Oi vrea, da’ nu poți să scrii asta acolo. - Unde scrie că nu poci? Mă pui să și minț acuma? Io-s om cinstit, nu umblu cu minciuni. Și mai suntem și-n post, Doamne iartă-mă! - Scrie! Pe numitul...cum îl cheamă pe vecinul? - Auzi? Prea vrei să le știi pă toate. - Eu nu vreau, dar... - Păi, dacă nu vrei, ce te bagi? - Tataie, vrei sau nu să faci reclamația? - Nu vreau, da’ cic-așa trebe. - Atunci scrie: pe numitul...zi cum îl cheamă... - Pă numitu’ zi cum îl chiamă... - Pentru următoarele fapte. Două puncte. - Care două, bre? Că mi-a făcut belele grămadă. Două, auzi! - Bine, bine. Enumeră faptele-acolo, că eu mai am și altele pe ziua de azi. - I-auzi, mă! Bine vă șade! Di ce să le număr io? Ce, pă mine mă plătește statu’? Numărați-le voi, că doar ce treabă-aveți? - Tataie, îmi pierd răbdarea. - Pagubă-n ciuperci! Io mi-am pierdut un picior în război, și n-am mai jelit atâta. Își pierde răbdarea! Las’ că pui alta-n loc. Ce, io n-am pus un picior de lemn? Și tot ăla sunt, doar că tropăi nițel mai tare și, dacă te calc cu stângu’, zici că te-a călcat trenu’. - Hai, spune cu ce te-a supărat vecinul! - Da’ cu ce nu m-a supărat! N-ar fi mai bine să le zic p-astea? - Nu. Trebuie să scrii explicit, punct cu punct, ce ți-a făcut. Care fapte din cele săvârșite de el fac obiectul reclamației dumitale. - Vorbește, bre, românește! - Hai, tataie, zici astăzi? - Io zic azi, da’ s-ar putea să dureze și mâine. - Deci? - Ce? - Vecinul! - Unde-i? Mă duc să-i rup gâtu’. - Nicăieri. Ziceam... - Cum să nu fie nicăieri? O fi-n casa lui, dărâma-s-ar pă el! - Dacă în următoarele trei secunde nu începi relatarea, te dau afară! Unu... - Bine. Tu ai vrut-o. Mai întâi, mi-a furat-o pă Marița. - Cine-i Marița? - E moartă, fie-i țărâna ușoară. - Și...cum ți-a furat-o? - Așa cum să fură. - M-am prins: Marița-i vaca. Ai tăiat-o și... - Vacă-i mamă-ta, dacă te-a-nvățat să vorbești așa de Marița! - Îmi cer scuze. Am crezut... - Să nu mai crezi! Ce, io am bătut atâta cale, să te-ntreb ce crezi? Marița-i mândra mea din tinerețe. Și ăla mi-a luat-o când am fost la cătănie, că el a scăpat, că să dăduse lovit cu plasfus d-ăla. - Platfus. Așa, și? Ce vrei să fac eu, dacă vecinul ți-a furat-o pe Marița acum...câți ani? - Cin’zeci și-oleacă. Io nu vreau să faci nimic, da’ tu ai zis să-ncep...aia, cum îi zice? - Relatarea. - Așa. - Continuă, dar pe scurt și la obiect! - Dup-aia mi l-a furat și pă Ghiță. - Ghiță cine mai e? Băiatul matale? - Te-am înjurat io azi, de mă jâgnești? Ghiță-i porcu’. Un porc mai cu moț așa, că era ver. Mi l-a luat să-i f..ă scroafa și dup-aia l-a dat peste gard. Barem nu l-a băgat la loc în coteț, de mi-a stricat toate brazdele. - Asta când a fost? - Ca ieri. Da’ ce, io mai știu, la câți porci am avut? Și pă toți i-a chemat Ghiță. Mai bine-i botezam Ion, după măgaru-ăla dă vecin. - Zi-mi ceva mai concret! - Adică cum? - Adică mai la obiect. - Mai la obecte, vrei să spui, că e mai multe: furcoiu, sapa, coasa, grebla – și-aia mare și p-aia mică... - De unde știi că vecinul ți le-a furat? - Da’ cine? - Ai dovezi, ai martori? - Ce vrei mai dovadă decât că mi-a luat-o pă Marița? Dacă a fost în stare dă una ca asta, cum să nu ia și ouăle din cuibare, ha? - Stai, măi omule, că asta-i altceva. Marița a fost o femeie, un om. Nu poți s-o furi ca pe-un balot de paie. - Balot de paie ești tu! Þi-am zis să nu te legi de Marița! Ce, io te-am înjurat dă nevastă? - Și-apoi, știi ceva? Nu ți-ar fi luat-o, dacă ea nu s-ar fi dus. Na! - Ahaaa! Care va să zică o faci și curvă! Ia dă-ncoace altă foaie! - Ce să faci cu ea? - Să te reclam. - Să mă reclami?!? - Da. C-ai făcut-o pă mândra mea-n toate felurile, că i-ai luat apărarea lu’ vecinu’, că m-ai făcut neam cu porcu’... - Trezește-te! Adu-ți aminte c-ai venit să-l reclami pe vecinul! - Pă vecinu’? Da’ ce să am cu el? - Nu ziceai... - Și dacă ziceam, ce? N-are voie omu’ să zică, de-alde voi care le-ntoarceți pă toate fețele. Dă să scriu, c-a-nceput să-mi placă! Așa...care va să zică.... Suptsemnatu’ Ștefan de două ori din comuna Hârtoapele din vale vă aduc la conștiință următoarele. Două puncte. Punctu unu’ – nu zic că n-am fost supărat fleașcă pă vecinu’ din dreapta cum stai cu fața la stradă de-i zice Ion. Am fost și poate-oi mai fi că mi-a furat tot ce să putea fura din casa unui gospodar cu tot cu anexe de la nevastă care trebuia s-o iau și pân’ la vier care trebuia s-o ia pă scroafa lu’ Ion printre alte ouă furcoaie sape săpăligi si ce mai are omu’ pă lângă casă. Da’ suntem creștini și ca mâine ne trezim că nu mai suntem. Și mai ne aflăm și-n postu’ Paștelui care ne spovedim și-mpărtășim peste o săptămână și ce-o să zică popa și lumea din sat că nici după cinj’ dă ani nu ne-a trecut că ca mâine-i suta. D-aia zic! Punctu’ doi – că nu-i bine ca vecinii să stea învrăjbiți că doar ce dacă-și mai împrumută de la unu’ la altu’ ba furcoiu’ ba sapa ba ouăle. Cu muierea-i mai greu că nu prea-ți vine s-o dai împrumut da’ tot am avut și io una la o adică pă care i-am furat-o lu’ Sandu Mutu că ce vină am io că era și mut și surd și când ea-i zicea una ăla făcea din contra. În încheiere care va să zică mai lăsați oamenii-n pace și nu vă mai băgați un’ nu vă hierbe oala! Am zis, ‘trăiți! Io Fane Fane al Gherghinii lu’ Trăscău care s-a ținut cu-a lu’ Spoitoru din neam dă ursari care cum s-a-mpreunat am reieșit io pă la anu’ unamienouăsuteoptușpe care-am făcut războiu\' cu arma-n mână și cu mâna-n ghips că mă trântise calu’ să mor nu alta da’ tot m-am ales cu mâna ruptă și fo două coaste lipsă că dacă tot am scăpat dă cal m-a nimerit obuzu’ de m-a despropretărit de-un picior cu care m-am târât cum am putut până-n tranșei unde un camarad leat cu mine mi-a zis Dumnezeu să-ți ajute Fane să mori liniștit și mie să-mi ajute s-o iau pă Marița când m-oi întoarce teafăr acasă care mi-a aprins ș-un chibrit pă post dă lumânare da’ io când am auzit asta n-am mai murit numa’ bine că-ntre timp ne-o suflase la amândoi vecină-miu Ion ’tu-i grijania mă-sii cu cin’ l-a făcut domnu’ comandaaant! Nu-ți mai smulge păru’! Mai bine dă o foaie-ncoace, că m-am răzgândit. Îl reclam pă nenorocit! Barem, dacă nu l-oi nimeri cu toporu-n cap diseară, să știu măcar că l-am reclamat.