florentina craciun

Bat crengile-n geamuri,afară încă mai plouă Și filele cărții s-au rupt, le simți plângând. Ai pleca oriunde, chiar impărțind pământul în două, Decât să stai închis, în casă și-n gând! Ce

Să nu te-apleci chiar de te doare, Si toți din soartă au vrut sa-ți ieie, De te-au zdrobit din întâmplare Nu plânge,Ridică-te de jos, Femeie! Tu râuri ai facut din lacrimile tale Si ai vegheat

Azi noapte m-am gândit la noi, și cerul luminat de stele Făcea ca valurile mării venind din larg învolburate, Să vadă cât de tristă sunt și cât de mult privesc spre ele Și încă te aștept să

Dacă aș veni la tine gândurile să-ți petrec Și să-ți ferec amintirea între gene cu dorinți, Tie ți-aș lua durerea cu un simplu te iubesc Ramânând la fel de singuri tot în doi, si tot cuminți.

E tristă calea vieții și simt că parcă încă nu îmi aparțin Prin labirint îmi caut unicul și tristul drum al vieții, Și n-am știut ce-mi poate oferi nefericitul meu destin De-aceea mai caut

De câte ori te caut creând eternitatea prin valuri și furtuni Căci ale mele ceasuri toate știi bine, doar tu poți sa le-aduni. M-ascund în lacrima ce curge plângandu-te mereu pe tine, Inca

De-ai ști ce mult aș vrea pe-o rază de lumină la cer să mă înalț Cu mâinile amândouă să prind speranța ce-atâta mi-o doresc, In valurile mării visarea mea de veacuri să facă-un singur salt Ca

Din candelabre de cristal se-aude-o șoaptă, E tânguitul unui vis aprins și dus la groapă. E liniștea ce vine după cea mai grea uitare, Sau e blestemul unei iubiri ce încă doare.

Ești pretul unei fericiri fără egal, Furtuna mea sau liniștea din valuri, O zare așteptând pe lângă mal Să ne preschimbe clipa-n idealuri. Speranța moare ultima se știe Și încă eu

Te-am ridicat pe un altar mai sus chiar și de stele Iar visul de a fi de-apururi pare-a fi plecat de langă noi, Te vei scălda în aburii durerii ca-n lacrimile mele, Și nu vei ști nicicând

Am lăcrimat în serile când nu ți-am scris Și-n dormitor era la fel de frig ca și afară, N-am vrut să dorm căci toate mi-au părut un vis Ce te-a adus și te-a răpit a nu știu câta

Indrăznesc să te-ntreb de mâine cine sunt dacă florile mor Și cui voi lăsa mostenire tăcerea acestei iubiri răvășite, Căror fluturi le voi da mireasma să mi-o poarte în zbor Spre cetătile de la

Din visele fierbinți Ce te-au căutat în stele Și lacrimile ce au ars Lumina ochilor dorindu-te nespus, Cu ce-am rămas acum din toate cele Și din infinitul infinit de-ajuns? Mi-s arse buzele

Mai plângem de durere și de dor Pentru cei dragi plecați in veșnicii, Ne mai rugăm în amintirea lor Să îi fereasca Domnul de alte silnicii. Și dacă poarta s-a închis în urma lor Și tot mai

Ai dispărut și nu stiu să te caut Pe vechile cărări tu nu mai ești, Aștept ca tu să mă găsești Și să imi spui că incă mă iubești Atât aș vrea acum s-aud. Eu

Eu am plecat când tu mi-ai spus Și nici-o cale de întors nu mai era, Te văd acum departe acolo sus Acolo, unde ne vom revedea cândva. Mai cheamă-mă odată din înalt Sau tu coboară inca

Sunt trist și singur Și plâng adeseori. M-agăț de Cer De el mi-e dor. Cer veșnicie Și dor mai cer, Iubirea sa invie De ea mi-e dor. Sunt trist și

Eu sunt o stea sus pe bolta cerească Aștept să-ți ridici ochii să mă privești, De aici din înalt încep să te văd parcă De ce? Pentru că vreau pământene să mă iubești! O să cobor eu la tine

autor: florentina craciun (fabyola) VALENTINA Eram singur. De multa vreme singur. Aveam patruzeci si doi de ani si inca nu stiam ca-i am! Intr-o zi a

Autor: florentina craciun (fabyola) Era tarziu. Tarziu in viata mea! S-a intamplat fulgerator. Eu niciodata nu am crezut in dragoste la prima vedere, dar nici in dragostea care se construieste

CASANDRA SI CRISTIAN... un strop de magie autor: florentina craciun (fabyola) Era o seara ploioasa de vara. Am plecat de la gara hotarat sa gasesc o solutie la problemele mele.

FRUMOASA, autor : florentina craciun Frumoasa faptura cu parul balai, Si mijlocul frant si subtire, La mine in suflet un vesnic loc ai Si-o mare iubire.