Poezie
Tu așterne-n vise stele,
1 min lectură·
Mediu
Dacă aș veni la tine gândurile să-ți petrec
Și să-ți ferec amintirea între gene cu dorinți,
Tie ți-aș lua durerea cu un simplu te iubesc
Ramânând la fel de singuri tot în doi, si tot cuminți.
Dacă sufletu-mi va spune să te țin închis în mine
Intr-un loc unde iubirea nu-i atinsă de dureri,
Am să stau privind cum ochi-ți sting în ei făclii divine
Rămânând ai mei de-apururi și iubind ziua de ieri.
Eu aș vrea ca noi să știm de vom fi mâine-mpreună
Pe cărarea mult umblată unde zorii vin zglobii,
Aș veni acum la tine să-ți pun stelele în mână
Și să mă strecor în vise unde vreau mereu să-mi fii.
Tu așterne-n vise stele fă din ele lung covor
Și așteaptă-mă pe mine să te-mbrățișez pe ele.
Buzele să ți le ferec cu-n sărut izbăvitor
Mulțumiți să fim în ceruri, pe pământ feriți de rele.
-------
autor:florentina crăciun fabyola
martie 2009
001789
0
