Sunt o străină în propriile mele gânduri,

E tristă calea vieții și simt că parcă încă nu îmi aparțin

Prin labirint îmi caut unicul și tristul drum al vieții,

Și n-am știut ce-mi poate oferi nefericitul meu destin

De-aceea mai caut înca, culoarea de-nceput a dimineții.

Sunt o străină în propriile mele gânduri ce mă dor

Mi-am rătăcit și drumul către mine și totu-i o povară,

Când totul e atât de trist și ruginiu,și-atâta mă-nfior,

De ne-mpliniri și triste lacrimi pentru a nuștiu câta oară.

Din labirint găsesc ușor un drum ce duce spre uitare

Și nu ma-așteaptă nimeni c-o floare pe celălalt tarâm,

Doar fâlfâirea aripilor de cocori pe nesfârșita mare

Facându-mă să cred pentru o clipă că pot să mai rămân.

-----

autor: florentina craciun fabyola

martie 2009