FLOARE PETROV

Luna se plimbă-n voie cu trena de argint așterne pe pământ visări cu mare tihnă oglindește fericirea cu nimbul cel sfânt e stăpâna legendară pe noaptea de odihnă. reflectă în lacuri lumina

trăiesc pe o frecvență cu lumina astrală în zona de cunoaștere găsesc numai iubire un lac plin cu nuferi, o grădină florală cu ochi de copil mirări port în privire. mereu mă las cuprinsă de

mă pierd în gânduri frenetice, hoinare curioasă bat la poarta universului magic mă scald în lumina din raze de soare ridic în slavă timpul când nu este tragic. zburd cu fluturii printre suave

viața mea se prezintă în mii de nuanțe lacrimi boeme sting năvalnice focuri care ard în voie fragile speranțe doar vise cuprind din nocturne jocuri. pentru fericire mi-a rămas poezia cuvinte

iubirea-i legământul dintre cer și pământ pune în mișcare sfere, valuri de smarald lui Dumnezeu preabunul îi fac un jurământ să o vestesc în lume ca un străvechi herald. iubirea m-a făcut să

vreau să pictez fericirea cu zâmbet de flori cu păsări care sorb rouă din petalele fine vreau să zugrăvesc pereții cu stele si sori casa mea de vis se-ntregește cu tine. iubitul meu făptura ta

mă îngrijesc de flacăra nestinsei iubiri să ardă în suflet suspinul, mâhnirea timpul îmbătrânit și-a ieșit din firi plimbă ca pe-o nălucă în mine amintirea. un infinit de vise trimit în

sărbătoresc viața în lumină astrală sărbătoresc iubirea pe un colț de rai îmbrac poemele într-o haină de gală timpul fericirii este un fel de crai. se scurge prin artere dantelărie

scrie în stele să ne iubim mereu dragostea noastră e rară nestemată o singură inimă la bine și la greu în fericiri supreme să cânte să bată. vara de vis ne-a cuprins pe-amândoi florile în

tu poți iubite să mă înțelegi mister al nostalgiilor de foc de mâhnire tu azi mă dezlegi în sufletul meu ai nobil loc. nu ne junge timpul să ne iubim dar speranțe cresc precum stejarii la

vreau poemul să vorbească de al verii miraj când totul este verde și-s vesele parcuri străbat cu fericirea intim pelerinaj secundele în ornic se joacă pe arcuri. acum renasc în rime visele

cui să-i spun că mă doare tristețea? devine tot mai grea, aspră, apăsătoare în fața mea se-ntinde bătrânețea îmi spune că la finiș se și moare. la geam doi porumbei se giugiulesc au aripi ca

sunt fericită să te am iubite am strâns anii noștri în sublim șirag faguri de iubire... fericiri împlinite le simt și acum la brațul tău drag. timpul împreună sub bolte arcuite a ajuns în noi

credința izbăvește vijelii din gândire formează umerii pe care se reazemă lumea se clădește pe raze trece prin oglindire doinește în adâncuri își cântă prospețimea. iubirea întărește viața o

gândul își face adăpost în cuvânt călduros se împletește cu lumina galbenă, cordială crește în dimensiunea avântului frumos din existența pură, splendidă, ideală. nule sunt gândurile care inima

trăiesc beatitudini cu iubirea adâncă timpul meu e freamăt pur de poezie tăcerea cenușie e închisă în stâncă pe care răsună cântec de ciocârlie. ador cuvântul primit de la sfinți vibrează în

la poarta paradisului se aud armonii un dans în lumină întru veșnicie ore fără necazuri și fără demonii când fericirea lumii are trăinicie. credința mea atinge punctul culminant Dumnezeu

trăiesc melancolii muzicale sonore senzații de amețitoare înălțime dorințe ardente să cuprind aurore în muzica sufletului să se imprime. îmbrățișez viața cu dragoste mare timpul se

cu voluptatea pătimirii trăiesc bătrânețea amestec straniu de sublim de fantomal am strâns din viață eleganța, finețea din valuri negre am ieșit mereu la mal. convertesc timpul în resorturi

dragostea mea e ca argintul viu alunecă prin trup până la glezne i-am compus în inimă poemul candriu să scriu de fericire-mi este lesne. iubirea adorată înscrisă-n univers alungă coșmarul din

ziua este sfântă, noaptea e divină sunt două jumătăți ale unui întreg ziua e nestemata timpului diamantină pentru șiragul vieții veselă o culeg. viața este o minune de la Dumnezeu o cinstesc

iubirea mă învață că viața e frumoasă un cântec de speranță cu textul sublim lumina îmi vorbește într-o limbă duioasă e ninsoare de stele în forul intim. învăț de la păsări să zbor către

freamăt în lumină, mă bucur de viață iubirea mea doinește în codru de brazi mereu inmugurește cu zori de dimineață nutresc la nemurirea splendorilor de azi. în mijlocul verii dragostea se

am prins într-o salbă anii ce-au trecut e scris în legea firii viața s-o cinstesc cu iubirea pură timpul l-am petrecut îmi este drag de lume, cerul îl slăvesc. nu știu de plictiseală mă