FLOARE PETROV

ridică Doamne de pe mine boala năucitoare și moartea ce mă strânge cu brațele de fier lasă-mă cu speranța cuprinsă de ardoare cu credința sfântă pe-al vieții palier. sunt fragilă Doamne ca

știu că existența nu-i floare la ureche ea implică freamăt cu trudă și sudoare trece prin suferință cu speranță străveche să cucerească cerul...infinită splendoare. sufletul se luptă ca un

urâtă-i bătrânețea cu cearcăne și riduri cu bolile hulpave care mușcă din trup cu timpul petrecut doar între patru ziduri cu moartea îndârjită cu colții mari de lup. dar nu mă las înfrântă în

când vine dimineața și zori îmi bat în pleoape mă trezesc din visul ce m-a plimbat prin lume am ajuns la stele de-acum le simt aproape ca pe niște surori, le-am alintat pe nume. mă-ndrăostesc

am prieteni de suflet poeți visători ne cunoaștem parcă de o viață-ntreagă îmi dau fericrea sunt ca niște sori care-mi luminează soarta ce mi-e dragă. simt făptura lor stând la masa de

nu mă cert cu norii nu mă cert cu vântul răcoresc pământul când arșița e mare eu m-am legat de cer și îi ofer cuvântul cel mai de preț în viață sursă de alinare. culeg sentimente ca pe un snop

muzica deschide porți de melancolie prin care gândurile pleacă înspre lume acorduri de vioară transformă-n veselie dezamăgiri , regrete, nemulțumiri antume. muzica mă transpune într-o vară

în ochii tăi iubite de căprioară blândă se aprind culori de magică visare cu zori care reflectă fericiri în oglindă când astru suprem cu povestea iubirii răsare. mă răscolește gândul că aș

îmbrățișez cu-ardoare florile, surorile îmi fac ziua frumoasă și plină de parfum pentru fluturii suavi ele sunt comorile fără de care viața ar fi nori de fum. îmbrățișez pământul ca pe-un

sunt melancolică-n albastru, veselă în verde tandră în portocaliu, în violet candidă mă îmbrac în toate nuanțele cerul mă crede o romantică capricioasă profundă lucidă. adâncimea iubirii derivă

lumina de Luceafăr candidă expresivă aduce în memorie amintiri din trecut apariție spontană în toate permisivă căci eu în lumea dragostei am petrecut. e triumful iubirii deasupra de abis cerne

mă pierd într-o beție de cuvinte care sunt umezite de roua dimineții când mă trezesc cu iubirea în minte și pot iar să slăvesc splendorile vieții. mă cheamă zarea cu orizonturi

amintiri mă însoțesc freamătă în lumină stelele tremură sus pe bolta cerească când natura geme, suferă, suspină extinsă în adâncuri de genă omenească. urc falnica Golgotă am ajuns la

anii trec în grabă nu ajung goana lor eu sunt o frunză în arborele vieții freamăt ziua întreagă cu speranță și dor mă-ngălbenesc treptat sub umbra tristeții. anii ce mi-au rămas îi dedic

picură dragostea din cerul albastru ca ploaia fericirii semn de seninătate cu visul meu de dor cuprind un astru care nu mă trădează nici nu are păcate. e târziu în noapte iar am insomnie trec

culeg gânduri din lumea virtuală vesele sau triste, cum le scriu poeții simt multă desfătare pe rețea socială sensibilă și tandră ca zorii dimineții. cuvinte alese sunt rare

iubirea luminează ca stelele în noapte ajută visele să își găsească drumul pure sentimente ce se transformă-n fapte disipă tristețea cum risipește fumul. știu că inima este palatul

luna e vrăjită albă ca o mireasă perechea ei e soarele fermecător în universul dragostei o să-mi fac o casă cu bărbatul vieții trăiesc sublim amor. toate naturile se-ntâlnesc în

simt crescândă fericirea în murmur de izvor aproape ești de mine iubitul meu drag mă ajuți să pun la tristețe zăvor mi-ai tatuat pe inimă al iubirii șirag. număr anii noștri sunt treizeci și

îmi dau târcoale umbre cu frica de moarte mă ascund în cuvinte ca într-un palat sentimente perfecte în magii să mă poarte sâmburi de speranțe au gust migdalat. prietenii poeți îmi vorbesc de

iubite, fericirea are chipul tău pe făță porți lumina de la soare te-am ales pe viață, nu îmi pare rău mi-ai umplut tot timpul cu splendoare. am cunoscut iubirea în brațele tale am fost

sunt la vârsta la care nu mai fac nazuri las timpul să-mi picure în vene mulțumire am strâns în suflet bucurii și necazuri astfel ca tot omul nutresc curată iubire. fericiri din tinerețe au

uneori drumul spre fericire e anevoios greu de urcat munții cu prăpăstii adânci vreau sa urc la cerul iubitor și sfătos obstacole în cale sunt mari ca niște stânci. vreau aripi ca să zbor spre

aspirații se dilată pe sfera albastră gânduri cristalizate le transpun poeme zori prietenoși pătrund pe fereastră la radio se-anunță minunată vreme. mi-am ațintit privirea spre zbor corpul