FLOARE PETROV

primesc frumoase clipe de iubire într-un buchet de zâmbete tăcute cu un respir ascult ce port în fire doruri speranțe și amintiri plăcute. la destinația nopții mă așteaptă stele norocul mi-l

lasă-mi iubite încă o clipă de răgaz să se usuce lacrima din ochiul meu marea de speranțe cu albastru talaz îmi udă trupul încercat din greu. boala mă asaltează în suflet și vis mă simt

păstrez în suflet iubirea de Cristos acolo unde am înfiripat credința mă ajută să trec prin timp tumultuos cu brațele deschise să cuprind biruința. calc ușor prin viață ca printre stele să nu

calc sigur în viață în liniște vitală trec de răspântii mă-ndrept spre ideal existența iubirii-i comoară specială pe-un ocean de miraje plutesc pe un val. mă entuziasmez în meditații

deliciile verii s-au copt în livezi în grădini curate și pe vaste câmpii pe unde îndrepți ochii poți să le revezi zâmbesc lucind în soare, bucură copii. caise și cireșe ispitesc prin

nefericirea este ca furtuna nebună întunecă loialitatea soarelui iubitor aruncă fulgere spre stele și lună timpul devine tiran aspru și zdrobitor. nefericirea distruge reflecții

trăiesc străfulgerarea voluptoasă a dragostei cuprinsă de vibrații timpul devine extaz mă apasă cu o pasiune cu bizare senzații. misterul muzical care zace în mine s-a trezit la viață, exultă

trăiesc într-o caldă comuniune universală cu luceferii poeți preafericiți cu versul e un haos plăcut ca starea muzicală care-i zămislește întristării reversul. simt fericirea sacră sub cerul de

într-o lume plină de pure vibrații eu rezonez cu poeți visători cu elan emfatic exprim incantații mă simt mereu atrasă de stele de sori. mă contopesc cu romantismul magic lupt împotriva

trăiesc o liniște totală și fecundă sufletul nu e modificat de suferință romantismul persistă în fiece secundă cu iubirea sacră am certă biruință. tristețea nu-mi modifică fondul intim este

țara răbufnește se-ndreaptă spre haos zei înnebuniți se bat pentru putere la sărăcia sumbră sunt malefic adaos au lăsat în urmă lacrimi și durere. cad capetele sub un politic eșafod bântuie

apropierea mod firesc al iubirii atingeri, mângâieri ca o apoteoză pasiuni suave cu ritmul unduirii gânduri romantice înfloresc ca o roză. focul divin pătruns adânc în trup încălzind hrănind

simt nevoia să zbor peste lume visuri de poeți îmi dau aripi să zbor cu sentimentalismul las reale urme în universul albastru, sonor. când am inima tristă mă rog cu încredere și cu mare

fac drum prin întuneric lumini să descopăr iubirea de puritate vine de la Dumnezeu goliciunea metafizică să mi-o acopăr cu voaluri luminoase, cu sacru minereu. fascinații învăluitoare culeg de

sunt blesteme în lume ca niște limbi de foc care pârjolesc vise, speranțe, iubiri senzație halucinantă în tenebrosul joc al morții fără milă pusă pe cotropiri. sunt tragedii și drame aproape de

goale sunt sufletele crescute în umbră cu izul noroios, pătat prea îmbâcsit rețeaua de lumina tremură tare sumbră la marginea zilei amarul e ticsit. sunt sărmani la care viața e povară târâș

extazul pur al timpului dezvăluie mistere mă introduce-n taina ce leagă două lumi accesul spre eternitate credință și putere cu truda sufletului de-a urma heruvimi. prinsă în revelații stau la

pe marea iubirii vâslesc zi și noapte valuri entuziaste mă-mbrățișează tandru inima ascultă pure, curgătoare șoapte lacrimi și regrete nu au loc în cadru. nu sunt pirați să îmi fure comoara de

în norii albi se plămădește ploaia în timp ce iubirea se naște din vis lumini stelare-mi vizitează odaia, sufletul treaz are geamul deschis. luceferi mângâie cu mâini diafane noaptea-i feerie

îmi simt trupul vibrând cu ardoare într-un dans știut numai de el cu iubire nesfârșită scăldată în soare la margine de vis cântă un menestrel. nu știu ce e ziua fără soare-n cuvânt nu știu ce

sădesc un vis la margini de poem gravitând în jurul albastrului văzduh să crească precum bradul nemuritor boem frate cu muntele neînfricatul duh. timpul meu se-ndreaptă spre magic

vreau să îmbătrânesc în dialectici sacre să primesc mântuirea de la Isus Cristos sfântul duh care s-a înălțat din simulacre la bunul Dumnezeu pururi iubitor și sfătos. din lumina lui nimeni nu

nule sunt gândurile ce nu cresc pe suflet sunt precum scaieții în câmp pustiit emoții ce s-au stins la baza unui sunet care se vor un cântec sub cald asfințit. soarele e singur într-un deșert

hai fericire, dă o raită prin ființa mea în straie de lumină cu nimbul auriu să scap de tristețea apăsătoare, grea și-apoi să-nseninezi cerul fumuriu. vino ca o surpriză cu gust de