FLOARE PETROV

monumentul iubirii îl sculptez în stâncă ploaia îl scaldă să îi dea strălucire inima tresaltă iar cu simțirea adâncă palpez cu mâna dreaptă pulsanta fericire. sentimente boeme le ridic o

trăiesc extaze ample cu slove și muzici poeții cutezanței îmi preocupă timpul sunt pentru suflet prieteni metafizici cu înțelegeri vaste care-și arată chipul. voi turna iubirea cu

soarele așterne o poveste de vară se strecoară adânc în sufletul meu un cântec magic pe strune de vioară răsună pe ceruri îl fredonez și eu. prin slove de aur timpul trece grabnic poeți seceră

fluidități transparente îmi străbat ființa să îmi transfigureze și ultimul extaz visez cu ochi deschiși triumful, biruința chiar dacă curg șiroaie lacrimi pe obraz. în sufletul meu cald se

trăiesc dulcele haos exaltată beție fiorii dansului îmi circulă prin sânge pe cerul fericirii lumini o feerie flacăra tristeții din temelii o stinge. erosul primordial derivă-n

trăiesc în plină vară nostalgia subtilă o muzică, o poezie îmi convertesc iubirea avântul grațios să pierd clipa ostilă alunecă formal îmi lărgește simțirea. sufletul mi-e adagio la raze

mă mângâie în taină lumea de culori tandră, trandafirie cu o muzică sacră atmosfera de vis cu noianul de sori ce-mi recită poeme care se consacră. geometria paradisului îmi este dragă cu

trăiesc transcendența tristeții din umbră voalează suferința căderii în moarte elanul comprimat rupe tăcerea sumbră sunt consecventă visului în lume să mă poarte. reflexii albastre ca arcurile

scoboară-te Doamne cu soarele în mine să ardă din adâncuri păcatul metafizic descătușează-mă de teamă și suspine transfigurează-n rază dorul fizic. să nu mă lași pe drumuri de-ntuneric steaua

privighetoarea cântă cât e ziua de lungă concertul din codru se ridică la cer acorduri fericite pe raze or s-ajungă sus acolo în lumină tristețile pier. muzica mă transpune întro vară

în flux nemărginit picur lacrimi sublimate bucuria la origini îl are pe Cristos s-a lăsat crucificat pentru umanitate a înviat din moarte e veșnicul sfătos. în lume-i mult elan și multă

frumusețea vieții constă în poezie în cântec în dans în extaz suprem atunci când trec momentele prin fantezie capătă savoare romantismul extrem. gândesc că și tristețea poate avea umor mă

tristețea curge-n mine ca un râu de lavă îmbătrânesc și-n trup toate oasele dor am uitat de zâmbet de simțirea suavă hulpave flăcări ard aripi de amor. stelele-mi sunt aproape ca să mă

pe țărmul iubirii nu e loc de furtună doar valuri albastre să umezească urme de săruturi tandre sub clarul de lună șoapte mângâieri nicicând să se curme. plutesc pe valul mării liniștite și

iubite port anii noștri în sublim șirag și nu-mi pun întrebări nici despre moarte acum simt fericirea la brațul tău drag las iubirea pură prin vise să mă poarte. te port iubite-n suflet, acolo

sub cerul vast al verii trăiesc cu voluptate toate clipele se-ndreaptă spre un vis se nasc în mine gânduri despre eternitate să nu pierd din memorii frumosul Paradis. țes în subconșient sublim

ador să cânt mirajul dragostei mele chipul fin al timpului să-l am în față să-mi cearnă în suflet lumini de la stele Dumnezeu să-mi fie pururi o sfântă povață. am emoții mari când mai nasc un

iubirea crează ecouri și în intuneric nu cunoaște limite și nici distanțe sfidează timpul aspru cu vântul coleric se acordează-n cerul cu mândre creanțe. iubirea e pictată în mii de

mă desfășor cu admirații pentru poeți am pornit în lumea stelelor de mult cuvinte sunt ca zorii frumoasei dimineți când printre sentimente nobile exult. mă înalț într-o speranță care zboară să

iubirea e ca floarea cu mult parfum o frumusețe fină ce-atinge absolutul împrăștiată-n lume pe fiecare drum amprentează glia până cântă lutul. iubirea e prilej de veghe ne-ntreruptă se

lutul patriei cântă în dulcele grai capătă sublime forme pe roata de olar oriunde îndrept ochii mă simt ca în rai lumini mă-mbrățișează cu freamăt solar. pe alei de vis întâlnesc

timpul se perindă și prin sufletul meu răscolește gânduri și vise de-o viață urmez singurul drum anevoios și greu cel al iubirii sacre ce zilnic mă învață să fiu un suflet bun și mereu

imnul luminii scris în agenda zilei îl cântă vântul îl murmură izvorul condeiul încă tremură pe albul filei flacăra din versuri va topi zăvorul. gândul să zboare liber spre cer

bătrânețea e grea ca o tristă povară urc muntele cu ea precum legendarul Sisif dar se rostogolește ca piatra de moară moartea râde de mine trecută-n catastif. flăcări nemiloase ard amintiri în