FLOARE PETROV

picur slove mândre și desferecate din condeiul meu cu peniță de aur slendorile vieții strânse-ntr-un tezaur transcend timpul cu zile fermecate. n-am teamă de moarte de al beznei balaur nu-mi

privesc dansul rimelor împerecheate literele colorează o albă foaie cerneala se așterne ca o ploaie poemul se naște în sfere minunate. armonii de gânduri cerul îl brăzdează lumini mângâie

în atelierul minții experimentez impresii vise amintiri speranțe toate trec prin polizor gânduri frenetice se impletesc de zor la lumina conștiinței se separă de obsesii. gravez cuvinte pe o

dragostea oferă o viață preacurată lanul speranțelor e strâns într-o recoltă se-mprospătează timpul în iarba rourată Mama Natura splendori fericite dezvoltă. soarele-i la datorie lumina-i

trec apele calme peste pietre șiroaie acorduri de doine rezonează-n adâncuri armonii ancestrale așternute de ploaie umectează munți, poiene, mândre piscuri. îmi răcoresc chipul cu proaspete

împing greu pe munte bolovanul ca Sisif cu visul meu albastru scăpat dintre coșmare ca poemul în lumină gravat în catastif ce-n flux nemărginit vuiește ca o mare. o oază de speranțe nutresc ca

bătrânețea mi-a adus suferință și chin dar oaza de liniște mi-a fost inoculată noaptea înstelată e ca un baldachin peste nesomnul meu de floare exaltată. dincolo de agonie un extaz

renunț la nepăsare ca la remușcare mă alătur iar protestului din stradă ser ca guvernanții în sfârșit să vadă că democrația pălește și moare. răbdarea a juns la capătul puterilor strigătul

cu bruma de economie amăgesc bătrânețea și fericire cumpăr de la farmacie dar cu demnitate îmi port ttristețea am de la părinți credință țesută în ie. sunt melodii ce nu mă lasă să mă

o candelă aprinsă liniște aduce cu taine străvechi croite de sfinți lumina fantomală mireasmă produce minune care costă vre-o doi arginți. tradiție purtată pe ușoară cruce îmi amintește-n

pe strune de cobză transcend în delir mă ondulez pe romanța dorurilor mele am băut în zori rouă de trandafir în noaptea nebună am dănțuit cu iele. tristețea bătrâneții pe câmp o răsfir să ardă

sunt Taur și trăiesc în grația lui Venus frumoasa mea regină mi-a dat romantismul lupt de când mă știu să mă ridic mai sus de cât mă ține sufletul și organismul. nu joc teatru, nu fac nici

tirania n-a pierit s-a schimbat la față zeii s-au înmulțit poporul îl subjugă românii migrează pentru o nouă viață la străini bogați e fiecare slugă. sclavia modernă s-a extins în

topesc dezamăgirea raiului răvășit de furtună în razele lunii iubitoare pline de magie abisul uman piere în veghea duioasă nocturnă blânda dezrobește visul prin nobilă regie. armoniile nopții

simfonia pământului țâșnește din izvoare glasul muntelui răsună în cascadă în poiana soarelui pe florale covoare pășesc fericită, zburd ca o cicadă. umbrele mele fug se tem de lumină raze mă

sfredelesc cu gândul într-un curcubeu armonii multicolore ascund fatalitatea fluturi albi dansează la mine-n decolteu simfonia cerului cerne normalitatea. a trecut furtuna grindina s-a

nu e noapte fără vis nu e zi fără cântec am strâns în palme stele pe linia vieții înfirip fericirea, deznădejdea o spintec în muzica zorilor la poarta dimineții. charele din trup se

lacrimi din stele se scurg în ploaie lumini tresară atinse de umbre pe cer nu e loc de structurile sumbre astfel primesc noaptea lucidă în odaie. pe pereții casei sunt jocuri bizare cu lumini

moartea e ca bezna cu gura flămândă mușcă din mine în ritm necontenit sunt ca un deliciu cu firea mea blândă se-nvață cu-al meu zbor către infinit. nu mi-e teamă de moarte nu-mi face hatâr voi

beată de fiorurile propriilor alegeri nu am trecut în viață prin tragedie mi-am cizelat gândirea pentru înțelegeri am convertit speranța într-o melodie. am dobândit credință în prilejuri de

speranța mă transpune în stări de vibrații descoperind cu ea căi de purificare fac salturi de voință cu zeci de admirații mă pregătesc mereu pentru marea schimbare. am ridicat altarul pe

vorbele sunt flăcări care ard în sine convingerile-s fulgere fără argumente conștiința timpului mă poartă spre mâine transform în profeții zeci de sentimente. când elanul vieții scade învăt să

mă transfigurez în forma ideală beată de fiorii astrului din mine versul alunecă prin albastră cerneală în urma lui o amprentă rămâne. n-am gustul renunțărilor la viață nu-mi otrăvesc ființa

setea maladivă de iubire o simt în profunzime stropi de rouă și lumină nu îmi sunt de-ajuns zâmbetul melancolic înspre naturi sublime zilnic îl azvârl din suflet desprins. am absorbit în mine