FLOARE PETROV

steaua mea veghează cerne vise peste mine e noapte târziu dar nu pot să adorm gândul ce suspină în poem îl transform cu ochii plânși nutresc armonii divine pe marea iubirii vâslesc zi și

sar peste obstacole precum un atlet în baie de raze topesc pesimismul drumul speranței pornește din suflet cu voință de putere dezvolt romantismul am umplut cu poeme golurile vitale cu

vreau să pictez fericiri cu zâmbet de magnolii cu porumbei ce sorb roua din petalele fine vântul scutură norii cu ploi de orgolii viața mea se întregește cu splendorile divine vreau să sculptez

experimentez ascensiuni pe albastră spirală nutrind să mă-ntâlnesc cu steaua mea pe cer poemele plutesc pe valuri de cerneală chemările toamnei mitice mă ajută să sper izvorul poetic mă umple

muzica și poezia sunt structuri închegate îmi inspiră admirații se oglindesc în destin emoții nestăpânite în suflet stratificate gustul suprem al apei transformat în vin cultul metafizic al

timpul fredonează un cântec de liră arbori pe alei frunzele-și răsfiră pianul și vioara cântă în tandem vocale și consoane se-nghesuie-n poem vântul în pași de dans mătură alei eu cu bucurie

pe cărări de codri mai sunt urme de haiduci umbrele arborilor iscă jocuri bizare tu glie magnifică mereu mă seduci cu splendori răspândite din zare în zare goliciunea metafizică vreau să mi-o

un munte de probleme tot urc și cobor doi pași înainte și trei înapoi bătrânețea e obstacol nu pot să-l dobor stă în calea mea cu nori în convoi durerea intensă se ține scai de mine spatele

cu nostalgia toamnei compun un bolero în pași de dans desferecând emoții am cumpărat din Mall bucurii angro să le împart în taină cu poeții azi știu ca fericirea are chipul tău îmi zâmbește-n

curg lacrimi reci din ochii toamnei cuvinte ca frunze se-mbracă-n arămiu crizanteme suspină la marginea tainei se apropie frigul dar nu vreau să știu îmi acopăr inima cu lumina solară cu

figuri de nori bizare se-nghesuie-n văzduh dar timpul jubilează "la vie e tre bell" reflexele luminii se strecoară în duh pasiuni de viață au un accent rebel eternitatea iubirii este leagănul

vremelnicia consumă preaplinuri de ființă în proces de dragoste și de credință tremurul conștiinței pure mișcă nori sunt pământ învăluit cu raze și flori îi zâmbesc soarelui cu vise și

ca salcia plângătoare viețuiesc la un mal mă oglindesc în lacul cu reflexii turcoaz mirosul de nuferi pătrunde în val unde ascund umbre de chin și necaz în sufletul meu pescaruși își fac

n-am să-i pun nicicând inimii zăvor ea naște iubirea din limpede izvor ea este cuibul marilor fantezii din care își iau zborul stoluri de poezii inimă boemă mai nutrești un extaz cu zâmbetul

pe firul ploii toamna rescrie povești cu iubirile verii născute din boemi ploaie albastră vreau să-mi limpezești gândurile triste strecurate în vremi în dansul ploii sufletu-mi liniștesc are

e vremea povestirilor la gura sobei timp emblematic prin eleganța vorbei e vremea șezătorilor pe fuioare de cânt dorurile toamnei se strecoară-n cuvânt ștergare de vis sunt țesute la

atât de fragedă mi-e umbra între lumini suave pretutindeni mă urmează cu albastre emoții nu răspândește-n lume tonuri anoste și grave se îmbracă-n auriu din ieftine promoții umbra-i parte

fără iubire viața nu ar avea rost fără iubire florile nu ar avea parfum minune trăită și-n petreceri și-n post printre slendori și-a croit sublim drum fără iubire timpul ar fi rai pustiit ca

multe minunății s-au scris despre iubire umplând academii rafturi de biblioteci deschide ca vântul porți cerești și poteci plutește peste munți și văi cu aripi de zefire grație diafană-i

toamna se strecoară-n mine cu miros de otavă la ruleta visurilor mai mizez un jeton mi-a rămas din vară o speranță firavă că am să câștig vremuri de bon ton raze blânde încălzesc emoția

aici este și raiul și iadul odios gonesc împreună în ritm alert e ca o simbioză cu sens melodios Dracula e simbolul Romăniei cert turma de vise coboară de pe munte pajiști s-au uscat în

îmi face cu ochiul semn o stea pe firmament cerne peste mine splendoarea unui vis privesc pe fereastra cu geamul deschis cum lumina-i blândă intră-n apartament vino lumină lină strecoară-te în

frunză galbenă bătută de vânt și de ploi ți-a mai rămas puterea să privești înapoi amintirile verii dintr-o splendoare verde când iubiri solare puteau să te dezmierde frunză galbenă atinsă de

porțile cerului oricând se deschid căci iubirea este veșnic anotimp cu puterea ei mai dărâmă un zid fluturi de visare să valseze pe câmp am făcut cu cerul solemn legământ să îi ofer din suflet