FLOARE PETROV

cred în cuvintele surse de lumină spre eternitate multe doruri parcurg de Sfânta Treime nu mă simt străină absorb învățături ca izvorul mă scurg. în suprema detașare las regretul în

lumini se așează în sublime corole zori sorb roua din parfumatul crin din suflet se revarsă râuri de parole la miracolul naturii vreau să mă închin. iubirea muntelui în peșteri

voi adormi și voi visa că zbor să mă descătușez de bătrânețea grea voi pune la tristețe lacăt și zăvor căci este nedorită ca o piază rea. în drumul meu voi întâlni un astru stea sau luceafăr

mi-e dor să mai ascult al izvorului șipot să-mi răcoresc obrajii ridați și plânși regret că am îmbătrâit și nu mai pot să strâng în suflet toți anii necuprinși. mi-e dor să revăd prietenii

nu joc periculos, nu sunt actor la spectacolul vieții particip și eu în rândul patru ca un spectator strâng mirări în retină mereu. mă îngrozesc de politici murdare zeii jonglează cu sufletele

înțelepții dezleagă misterul din rune unesc cerul cu pământul în divinații reaprind focul iubirii care spune că viața e superbă cu mii de motivații. invoc visul albastru din noaptea

iubesc cerul și pământul, viața tot mai mult acum la bătrânețe iubirea-i mai profundă mă îmbăt cu elixirul dulce și exult cu noian de sentimente sufletul abundă. am cuprins credința din oceanul

toată noaptea cântă broaștele pe lac emit incantații ploaia să revină fără apa sfântă pământul e sărac arbori și flori mor fără nicio vină. atunci să vină ploaia cea mireană rapsodia

în grădina fermecată-i feerie de lumini concertul de greieri răsună în noapte zefirii fericirii se leagănă în crini făpturi îndrăgostite împrăștie șoapte. m-a acoperit total avalanșa de

știu că uneori viața este foarte nedreaptă produce mari dureri în ritm accelerat am îmbătrânit dar urc treaptă cu treaptă spre înțelepciunea universului curat. știu că fericirea este ca un joc

de-aș avea printr-o minune anii tinereții dar totuși cu mintea ce o am acum aș cunoaște mai bine rosturile vieții nu aș lăsa secundele să se facă scrum. îmi este tot mai dor de tinerețea

vara avenit în cântec de harpe pe corzile fine sunetele dansează soarele iubirii strălucește sub pleoape inima îndrăgostită mari emoții furnizează. teii înfloriți împrăștie miresme parfumul

iese soarele din mare se luminează întreg pământul pescăruși pe țărmuri mă învață să zbor pe plaja cu săruturi se domolește vântul cuprins de mirare cu substrat de amor. iubesc spiritul

gândurile mele înverzesc în cer îmi pregătesc viața pentru dincolo în raiul fericirii de apoi, prosper voi zâmbii lumii, zeului Appolo. visele mele sunt atinse de patimi cu freamăt puternic cu

urmăresc pe asfalt desenul în cretă o fetiță bălaie intră în gândul meu îmi amintește de copilăria mea discretă când pictam pe pânză mândru curcubeu. în culorile calde îmi găseam alinarea și

la si la sol fa re, cântec de mărgean vibrează în adâncuri de suflet boem se-mpletesc lumini cu dorul mirean dintr-o mirare verde se naște un poem. florile de colț dansează cu vântul sus pe

vreau să fur cântecul din grădina secretă să cânt precum mierla între corole verzi să fiu solfegiul iubirii în lumea concretă înconjurată azi și mereu de aezi. să pătrund în gama notelor

simt sensibil viața cu profunzime de femeie trăiesc totul la maxim cu intensitate din ploaia ochilor se nasc curcubeie urc câte o treaptă spre eternitate. mă-nfășor cu lumina din noaptea

în grădina secretă luceferi se scaldă în rouă pregătind pentru lume fanteziile mărețe cerul își mărturisește catapeteasma nouă calea lactee răspândește norii de tandrețe. stele se cuibăresc în

viața e o minune mă tratează regește lumini îngerești mă sărută pe tâmple Dumnezeu îmi vorbește spune că mă iubește îmi ninge bucurii și complexe și simple. lumea mea e plină de culoare de

ploaia mătură strada de praful hoinar spală frunzele la arbori rubiconzi eu cu poetii particip la un seminar nori negri se descarcă de fiorii pudibonzi. pe o scenă decorată joacă îngeri

dragă îmi e viața cum drag îmi este versul și fiecare clipă îmi pare-o nestemată cu elan înaripat explorez universul în baia de lumină mă scufund câteodată. când e grea tristețea și mă apasă

când mă trezesc în zori cu versul pe buze simt ca lumea-i a mea cu un anume rost vreau să fiu diafană ca roua pe frunze să nu simt niciodată ca timpu-i anost. vreau să fiu ca un flutur vesel,

Vocea României răsună în Carpați lumini îngerești strălucesc pe frunți traversează cerul fiori înaripați în culise se bucură bunici și părinți. vocile de aur au crescut ca în seră la pieptul