FLOARE PETROV

toamnă de poveste- galbenă gutuie împrăștie miresme în destinul meu cerul meu se proptește de o statuie timpul curge lin nu îl simt prea greu. cu pisica lângă mine care toarce fericită eu

port poezia în sânge, curge ca izvorul face popas în inimă s-o liniștească freamătă în voie cu patimi amorul pentru destin și viață cu soarta lumească. m-am strecurat abilă printre lumini și

îndur la bătrânețe, suferință, povară este foarte grea și provoacă durere dar port în conștiință amintiri de o vară când viața mea a fost numai lapte și miere. pa tâmplele cărunte lumina se

vântul bate arborii până trosnesc tristețea lor s-a transferat în mine și eu ca ei de frenezie mă dezgolesc melancolia toamnei circulă prin vine. cerul fulgeră cu foc într-una tună vrăbii fără

nu pot să stau departe de tine iubite tu ai fost mereu fericirea mea pură cu tine toate visele mi-au fost împlinite viața mea fără iubire nu are anvergură. fiorii mângâierii coboară spre

am strâns multe impresii în satul cu troițe oameni prietenoși întâlniți la tot pasul cu zâmbet pe față în obraji cu gropițe m-au făcut fericită mi-au îndulcit popasul. în satul liniștit doar

îmi dezvelesc sufletul mă dezbrac de secrete gândirea mi-o aștern ușor pe clorofilă toată viața mea a ajuns în sute de sonete cu spirit creștin m-am făcut mereu utilă. lumea lui Dumnezeu cu

am emoții puternice nu pot să dorm fericirea-ntre prieteni inima-mi inundă vise cu ochi deschiși poeme le transform în salba amintirilor pun fiece secundă. noapte incandescentă, luceferi

în biserici se aud coruri îngerești slava lui Cristos răsună în cânturi se transformă-n psaltir patimi lumești toate fericirile-s răspândite de vânturi. am trăit magia vacanței în micul

mă pierd în miezul orelor târzii visul e hoinar nu a venit la timp dar mă scufund în val de poezii însămânțez gânduri pe al nopții câmp. bat bucuria în cui ca pe-o icoană să mă închin la ea

ce tristă e grădina fără flori și arbori parcă dârdâie de frig vântul răvășește cuiburi de cocori din depărtare primăvara o strig. pe casă cioara croncăne melodia sumbră parcă poftește la

doruri au bătătorit multe cărari de viață așa e soarta mea veșnic în căutare de splendori și de lumini- sfântă povață arborii mi-au transferat febrilă fremătare. vântul și ecoul m-au însoțit pe

știu că-mi este sufletul însoțit de îngeri când caut prin lume învățături sublime mi-am călit credința să nu cunosc înfrângeri lumini dumnezeiești inima să-mi anime. la răscruci de vânturi

întâlnesc pe stradă chiștoace de viață cerșetori în zdrențe ce raze imploră să străpungă timpul afundat în ceață mila divină să cearnă sublimă auroră. nu striviți vă rog galbene

cerul s-a extins și în sufletul meu constelații de stele vibrează ne-ncetat cu credință pură îl cuprind pe Dumnezeu absolutul iubirii mereu am căutat. gânduri se strecoară în culorile

particip la povestea unei mari iubiri Mihai și Nicoleta și-au unit destinul deschizând perspective la noi împliniri sub îmbrățișarea soarelui, divinul. inimile s-au unit într-un singur

iubirea-i sigilată cu șapte peceți să n-o atingă focul, mâini de dușmani am fost mereu îndrăgostită de poeți romantismul meu a crescut peste ani. slove pentru suflet au lăsat în urmă pasiuni

pe inima zilei toamna scrie un poem și dragostea devine păpușă de cristal oamenii etalează romantismul suprem vântul poartă emoții în ritm muzical. secunde se nuntesc într-un frumos

ning fericirile din univers semantic munții se îmveșmântă cu alba zăpadă eu transpun în slove scenariu romantic cu izvorul iubirii ieșit din cascadă. privesc steaua mea, lumina ei blândă mă

natura se pregătește de o lungă odihnă toamna se scutură de resturi de mirări melancolia galbenă se extinde în tihnă între văi și dealuri între munți și mări. se-nsămânțează câmpuri cu gânduri

peste sate plutește fumul gros din sobe frigul s-a instalat peste țara întreagă preoții s-au înveșmântat cu negre robe și predică-n biserici din scriptura dragă. urmele se pierd prin ploaia ce

lumina toamnei blândă pe oameni îi invită la plimbări prin parcul plin de crizanteme prin ambientul lacului o lebădă privită plutește ca un dans suav pe valuri boeme. trăiesc în sânul vieții

îngeri stau de veghe pe turle de biserici lumina lor blândă se cerne pe tâmple raze de iubire străbat câmpii eterici în lumea de miraj minuni să se întâmple. bat clopote de nuntă, nuntașii se

am mers în repetate rânduri prin locurile satului de vis tărâmul parcă-i rupt din Paradis să dăinuiască la mine în gânduri. aud parcă și-acum câinii cum latră mă uitam cu jind la fiecare