poemă citadină I

mergând spre casă, prin dreapta, colț cu băcănia, brusc, gospodina cu ochi obosiți mă apostrofează, vezi Doamne că n-o ajut să care sacoșele doldora de cuvinte împrăștiate, zic, nici nu pot să-mi duc propriile-mi poveri, se simte frustrată, nu-i mulțumită, mă depunctează pe loc, mă refugiez în băcănie, multiple mirosuri, mai pregnant un iz de mosc, accente sexuale, pe toate rafturile, cumpăr, timid, un borcan și-l ofer languros fetei de la ușă, se simte eludată de romantism, refuzându-mi borcanul, acceptă în schimb bani pentru taxi, schimbând clipa de intimitate din colțul tejghelei, când primisem un zâmbet, vânzătorul pusese deja alt preț la borcane, devenea un brand, m-am grăbit spre casă, când vecinul de la parter, aflând câte ceva despre incidentele de la colț, mă încolți cu sunete vagi, furându-mi ideile, nelăsându-i și pe ceilalți să peroreze oarece, ce mai, foarte stresant, avea și el un maldăr de cuvinte rostite, nearanjate pe categorii semantice și-mi cerea să-i limpezesc incertitudinile, eu, nici gând, aveam căderi sentimentale, credința în revenirea apelor limpezi, rock, make love not war, peace, armele nu ucid, oamenii da, tot tacâmul de erori tinerești, trădându-mi vârstele și infuriind vecinul nedispus să aibă stări conflictuale, nici ceilalți nu mai ascultau, de nimeni, poate se întorsese fata, schimbase traseul verbal, merita oare tot zbucimul ăsta, mai bine ajutam gospodina să-și limpezească ochii obosiți, măcar astăzi