Eugen Constantinescu

Îl aștept cu nerăbdare și pe Ticușor...
Cu mare nerăbdare...
Mergem la vară la castel? Eu vreau s[ fiu Ursu!

Mi-este teamă că... deja, nu mai putem să îl abandonăm pe Vameșu!
(Pentru necunăscătorii încălziți și însetați de poezie: Vameșu este un soi de extract, un concentrat de lămâie, din care cu un singur strop se poate face o limonadă răcoritoare pentru suflet!)

Da!
Putem scrie numele pe linia punctată!
Ești într-adevăr bun...de tipar!
Felicitări! Mi-a plăcut foarte mult.

Cititorul indexului de varsta imi baga pe sub usa, necrutator, invariabil vestile amarui despre trecerea timpului...
Cat timp speranta va mai putea tine piept, oare, acestei curgeri navalnice si ireversibile? Nu stiu...dar pana atunci va trebui sa traiesc!
Multumesc pentru ca ati avut puterea sa cititi aceasta poezie!
PS Draga Log, acesta este un fisier \"read only\" doar pentru mine deoarece nu pot interveni de fel in trecerea timpului si mai presus de orice optiunea de \"save as\" este neactivata de catre \"Editor\"...Editorul nostru al tuturor, desigur...

Multumesc pentru aprecieri!

Sunt emoționat...
Flacăra poeziei dusă ca o torță de membrii poeziei.ro - de oriunde ar fi ei - acolo, în cetatea Ieșului, vestigiu viu al artelor ce au supraviețuit negurilor timpului, ei bine, această Virtualie, a reușit să trezească în sufletul meu valuri, valuri de bucurie și speranță.
Recunoștința Almei (poezia pentru Radu) mi-a apărut ca o orhidee...în această lume extrem de materialistă și dură...
Este dovada clară că poezie.ro trăiește și mai presus de orice rodește.
Felicitări organizatorilor pentru razele de soare aduse în această iarnă lungă și rece.
Voi participa negreșit la viitoarea ediție!

Ai făcut o vamă și la Iași , Vameșule...
Ești un romantic incurabil...acolo undeva, în spatele formularelor și a tiparelor...
Mă bucur că ai fost acolo și ne-ai povestit...
Ne vedem acolo data viitoare!
And this is a promise!

Dragă Ellen,
Recunosc...Este mai mult o reacție decât o poezie de sine stătătoare, o reacție declanșată de discuțiile de la sfârșitul întâlnirii de la Club A din 4 aprilie 2003. Nu am cum să mă enervez, deoarece - pe undeva - ai dreptate! Cuvântul \" oligofreni \" a fost lansat ca o torpilă de un reprezentant al unicului curent valabil în poezie ( a se citi -artă în general ! ), un curent novator care nu vrea să țină cont de influențele titanilor din literatură, acum morți, deja îngropați și care trebuie uitați definitiv (citiți și uitați pentru a nu influența creațiile viitoarelor generații !). Este ca și cum ar trebui să îți scoți rădăcinile care te-au ajutat să crești...Acel personaj promova - cel puțin așa am simțit eu ! - un sentiment acut de dezrădăcinare, de unde și ideea cu parchetul forestier.
Discuția poate va continua, poate nu, vom vedea, ar fi trebuit să fii acolo, la club(desigur dacă ar fi fost posibil!), oricum sper că cineva de pe acest site, mult mai sintetic și mai critic ca mine, va comenta mai fidel atmosfera din seara respectivă, și poate vei avea o imagine mult mai obiectivă...
PS Ai coborât vreodată piciorul unui munte altădată umbrit de copaci seculari acum defrișat și abandonat? Știi ce este acolo ? Rădăcini, cioturi, rugi imenși de mure, puieți crescuți haotic, șerpi, bălării - la greu ! - pietre instabile, nici o potecă disponibilă, într-o singură expresie : un haos pe pământ...de nestrăbătut! Ei bine, eu, ca geolog de prospecțiuni am străbătut un astfel de purgatoriu...loc ce mi-a fost sugerat de ideile \" novatoare \" ale tipului lansator de rachete din seara cu pricina.
Mulțumesc, oricum pentru vizită.

Parerea mea este ca poeziile la \"prima mână\" dacă îți reușesc sunt poleite cu aur. Șansa de a se întâmpla asta este însă limitată. Filtrele noastre ce prelucrează informația de la senzorii interni ce stimulează \"nașterea\", trebuie să se afle însă într-o stare perfectă ...Și asta, într-o lume ca aceasta, este destul de greu de obținut...Excepțiile întăresc desigur regula...Subscriu în totalitate la concluzia primei lecții: revizuirea textelor-ambalajul ideii primordiale- face în 99% din cazuri toți \"banii\"! Iar asta o spun din scurta mea experiență în domeniu, nu vreau să fie luat acest comentariu ca un postulat emanat de un super-nuș-ce-geniu al slovelor...
Voi sta în banca mea de la geam, așteptând următoarea lecție și aruncând câte o privire - pe furiș - spre primăvara de afară ...și dinauntru.

Daca latura unghiului care se sprijina pe Dumnezeu o consideri ipotenuza(si cred ca asa ai gandit si tu !)si valoarea cosinusului ramane diferita -totusi- de zero, atunci, numai atunci, pot intui doar cat o iubesti...Foarte sugestiv unghiul tau ...de vedere!

O femeie te reînvie odată cu tăcerea mieilor sacrificați într-o noapte magică...Câtă dreptate ai motzoacă...
Și o afirm în calitate de bărbat.
Auzi tu, frate: \"cercurile din jurul picăturii de apă\" luminate de \"o lună cu boruri largi, de alizee\"...

Vine si greierasul! Promit!
Cu toate viciile lui posibile si imposibile!

Draga lapislazuli,
mă bucur că ai citit \" fuga de pe site \".
Dacă ceea ce mi-ai scris este adevărat nu face decât să îmi confirme că site-ul este \" populat \" de oameni. Deci, pe planeta asta există viață și spune-mi tu ce ai fi preferat mai mult: un astru pustiu, fără atmosferă respirabilă sau actuala forfoteală plină de diversitate, incitantă, caldă?...
Eu sunt geolog de profesie iar piatra mea semiprețioasă de suflet este ametistul. Ia-mă ca atare așa cum te respect și eu : cu muchiile mele așa cum sunt ele mărginindu-mi esențele.
Eu am regăsit pe acest site nimic altceva decât viața și îți spun sincer că servilismul admirativ care aparent m-ar caracteriza uneori, ține de extazul in fata unor frumuseți- atunci cînd le pot percepe și am starea de spirit corespunzătoare- , de nivelul meu de cultură departe de a fi foarte ridicat (nu uita că am fost geolog iar meseria asta este un fel de poezie a științei, m-am dăruit ei întrutotul, de prea multe ori în dauna gestului de a întoarce paginile unei cărți! ), de visele mele care au prins contur și nu am voie să le las să se irosească, de multe, multe alte lucruri pe care crede-mă nici eu nu le știu...poate.
Cât despre ștacheta cu care vrei să mă măsori, te rog să mă ajuți să mă cunosc mai bine (îți urez succes!) pentru că am să-ți fac o mărturisire: nici eu nu am ajuns -după destui ani- să îmi definesc unitatea de măsură...Continui să mă surprind și cred că asta face parte din fascinația aventurii mele pe acest pământ sub acest cer.
De asemenea, te rog să îmi tai nasul orgoliului - atunci când se va manifesta - pentru că mă detest când mă mistuie.
Încă un indiciu lapislazuli, eu nu sunt decât un privitor în oglindă ( a se citi păcătos...undeva prin ultimele mele mici poezii ).
Mulțumesc încă o dată pentru părere și sincer aștept să mă prinzi la cotitură și -de ce nu ?- să ne cunoaștem.
Cu respect,
Edger

Hmmmmm ! Și eu care credeam că sunt un puzzle de muchii ...De fapt, cred că sunt un joc de Marocco în care dacă ai mișcat un alt băț, va trebui sa suportati consecintele vibratiilor celorlalte muchiuțe...Cred ca asta este iar pentru incadrare, aprecieri si multumiri...Hmmmmm! Rămâne cum am stabilit! Mulțumesc și eu !

Mă dor ochii să constat cât de mult s-a înălțat ștacheta pentru mine după acest comentariu al tău Bogdan...Mulțumesc.

Paul Goma a scris \"Arta refugii\" (cred ca nu ma insel)dar se potriveste pe undeva cu perpetuarea aceasta a fugii. Ma bucur ca mesajul meu a fost bine inteles.

Ce poate fi mai fascinant decat aventura oferita de o hoinareala pe strazi cu iz vrajit de iedera ce imbraca arhitecturi nepereche , cu raspunsuri la intrebarile nerostite ale batranelor case : - Oare stii cine a locuit aici...candva? Si atunci...da, doar atunci, in nuante sepia, revad batranul cu ochelari cu rama aurita asezand cartea deschisa, usor pe biroul din lemn de mahon innegrit de vremuri...

Trecutul...antimateria amintirilor. Campul sau gravitational de mare intensitate, iti condenseaza versurile intr-un sublim miez de intelesuri...fascinant exercitiu pentru mintea noastra neodihnita.Super!

Vamesule, pentru mine podiumul fara ferrari este o mica intamplare...O dorinta a Cuiva...Cred ca va trebui din cand in cand sa ne realimentam cu carburantul acela numit : primavara!

Nic, este primul meu text mai lungut, mijloacele folosite , recunosc, sunt destul de rudimentare, dar starea de spirit pe care am avut-o trebuia sa poarte o haina.