Poezie
Formula Unu
Sfârșit de poezie
1 min lectură·
Mediu
Pe grila de start,fiorii își cabrează
cu greu, elanul ce va să fie...
Aproape eruptă, la aspirație,
poema străbate virtual
ultimii pori spre lume...
Start !
După câteva prime viraje periculoase
în ac de păr încărunțit
pe carosabilul uscat al hârtiei,
cuvintele se instalează
în fruntea ființei însăși,
alunecată într-o nouă cursă.
Prin fuselajul nou-născut
se refractă - desigur -
rima, metrica, virgula,
într-o calculată aerodinamicitate
a vibrațiilor sufletului.
După strofa a treia însă,
vocea din cască,
-invocând realimentări neprevăzute-
mă cheamă la standuri.
...................................
Secundele-minute cu chip de veac
mă petrec într-o rece așteptare
și ca prin vis,
se mai aud șoaptele Muzei
intrată la boxă în cele din urmă.
Un abandon prematur, va spune publicul.
-Poate !...am să răspund.
....................................
Târziu, la știrile de dimineață,
am regăsit zâmbind viața,
pe prima treaptă a podiumului
unui circuit ce merită...trăit.
022.836
0
