sub piele, rădăcini

Am sesizat, de ceva timp, un amănunt important în ceea ce scrii: această latură introspectivă care se prelungește și în comentarii. De fapt, nu e numai introspecție, ci și analiză a ceea ce exteriorul trimite spre interior, o prelungire a rădăcinilor ființei în arhetipal. Aici, pare a fi o căutare a eliberării de fricile ancestrale prin plecarea chiar de la rădăcinile acestora.
Cam atât, nu vreau să divulg tot ce văd aici.
Sunt totuși unele formulări (nu spun care, te las să le descoperi) care pot crea, prin ambiguizare, amuzament, dacă am avea în vedere cu totul alte sensuri. Cred că aici trebuie să fim atenți toți cei care scriem: dacă se stabilește o clară separare între conotațiile unui cuvânt.

George, îți mulțumesc mult pentru lectura atentă și pentru felul în care vezi stratul arhetipal din ceea ce scriu. Am recitit poezia cu ochiul tău critic în minte și ai avut dreptate: am găsit câteva locuri unde sensul putea aluneca în altă direcție decât cea intenționată. Am ajustat formulările ca să fie mai clară linia de introspecție și eliberare de frică pe care am vrut-o de la început. Observația ta despre rădăcini și arhetip m-a făcut să mă uit la poem nu doar ca la un text, ci ca la o căutare a propriei structuri interioare. Mi-ar plăcea să știu dacă versiunea asta reușește să transmită mai limpede ce am vrut: eliberarea de frică prin întoarcerea la rădăcini și transformarea omului în pom.. Multumesc frumos!

Textul are o intensitate lirică foarte mare, e dens cu metafore organice – trupul, sângele, apa, rădăcinile. Totul respiră o poezie interioară, în care natura și spiritualitatea se împletesc cu introspecția. Felicitări!

Mă bucur că se vede intensitatea. L-am scris ca pe un dialog cu ceva foarte vechi din mine, care cerea să fie pus în cuvinte.