Poezie
memento
1 min lectură·
Mediu
umilința de-a te afla într-un tren de lux/ unde
toate compartimentele sunt ocupate
de pe coridor privești cum cresc peisajele unele dintr-altele
distanța este o dispensă între anotimpuri
îți trec prin cap tot felul de gânduri
câți pasageri sunt la prima călătorie
câți la ultima
ți-ar plăcea să intrați în vorbă
dar stau în compartimente etanș
vorbesc numai între ei /în timp ce
cureaua de aer strânge de gât vietatea magnetică a palmei
încă puțin și ți se va declanșa transa zilei de marți
trei ceasuri învinețite de curaj
între huruitul locomotivei și indiferența cu care zboară peisajele
gura filozofului catapultează adevărul
trenul acesta testează insomnia
nu ai cum să reziști
tragi semnalul de alarmă
cum ai trage de o funie să coboare cerul
iarba e o doică tânără / te primește plină de lapte
023260
0
„Trenul’’ destinului ne duce de la o stație la alta, în unele așteaptă adevărurile cu demistificările sale, în altele ne așteaptă minciunile cu mistificările lor.