Poezie
fericirea este cel mai bun explozibil
1 min lectură·
Mediu
mergem unul în spatele celuilalt
ne călcăm pe umbră /atingerea iradiază în viu
până la gară sunt pași amprentați în moalele străzii
trec pe lângă noi marfare cu deportați și bagaje puține
între stații
unii se aruncă pe geam/ li se pare
că dumnezeu face cu mâna/ în realitate
dumnezeu a început să uite cine este
privit de aproape pare chiar un copil/ căruia
trebuie să i se facă educație
știm cel mai bine asta
la ora când se sting luminile
transfigurăm cânepa în new tobacco/ populăm atmosfera
cu piticii expatriați din propria minte
înghițim somnifere
hainele voyeurului se hlizesc la noi
prin geamul mașinii de spălat
la turație maximă
taxiul groazei claxonează fix în orele somnului
același documentar despre mayași
pe tv cultural
e aproape beznă
numai noi iluminăm ca niște neoane
agățați pe stâlpii fidelității
vedem culori ce nu există/ prieteni dispăruți
salutându-ne precum în vremurile bune
024.070
0
doamne, câtă dreptate mai are...
la început fiecărui cuplu îi pare
că aripile-s de șoim.
mai devreme ori mai târziu,
o aripă obosește și moare sătulă de zbor,
cealaltă se mai zbate o vreme
dar nu mai e cu putință
desprinderea de la sol
și cuplu-i struț în pustia cea mare -
singurătatea în doi...
aste gânduri au trezit poemul citit
și cu ochii minții am mai văzut
o mână de prost zugrav dând cu var peste
o frescă în care un șoim,pe fundal albastru de cer,
e-n largă plutire sub soare...
pentru atât adevăr cât cuprinde,
poemul acesta merită cu prisosință
citit, recitit și o stea. Ioan.