Emma Greceanu
Verificat@emma-greceanu
„nici unul”
nimic semnificativ iuliacordeanu@gmail.com
si da, povestea e inceputa deja, scrisorile fiind concepute in legatura cu cele ale lui sorin si desi sunt acum destul de diferite,ideea e sa gasim un sfarsit comun, o cale prin să care le putem uni.
florian, multumesc mult si tie, nu stiu daca e asa cum am spus, sunt ganduri mici in scrisorile mele care nu urmaresc nicidecum o abordare filozofica a vietii, ci redarea unor fapte si trairi, asa cum se vad prin ochiul unei femei normale.
te mai astept
sorin
ce pot spune decat ca ma bucur ca am inceput sa scriem aceasta poveste
sper sa ne iasa si sa reusim sa ajungem la un capat.
multumesc mult pentru semnele de lectura.
Pe textul:
„Poveștile scrinului (2)" de Emma Greceanu
dacă unele texte sunt întregi, tocmai prin acea imagine de ansamblu pe care o transmit ulterior, eu am vrut ca în fiecare paragraf, pe tot parcursul, să creionez câte un tablou, surprins din mers,
cu tot cu defectele de vizualizare sau adâncirea în detalii,
după dispoziția subiectivă a celui care vede.
am scris în defavoarea întregului, aș putea spune.
peste toate însă e ideea de a reuși să văd doar ce se vede,
disciplina gândurilor,
un ideal firește, pentru mine.
și e un text similar scrisorilor într-devăr,
un surplus de” a fi” pe care am vrut să-l transmit cumva și celorlalți.
sper să fi reușit.
multumesc mult pentru vizită și pentru comentariu, d-le Ioan. o zi frumoasă din Riva cea reală:)
Pe textul:
„via Nino Bixio" de Emma Greceanu
Pe textul:
„glavna tema" de Emma Greceanu
tu ai reusit aici sa lasi o parte din tine si cititorul o poate recepta
fara falsitate, fara exagerare
Sarbatori fericite sa ai:)
Pe textul:
„anotimpul promis" de Adriana Lisandru
Recomandatptr ca, de altfel, gandurile ne duc departe si-n locuri diferite, aparent fara nici o legatura
in ce priveste partea tehnica observatiile sunt binevenite, desi acel trebuie acolo nu se vrea deloc dur, mai degraba ar fi legat de un crez, potrivit caruia personajul ar dori sa se inteleaga cele mentionate despre iubire, asa cum simte el.
va multumesc mult ptr vizita si va mai astept
elisabeta, si tie iti multumesc de asemenea ptr aprecieri, desi cred ca, poate datorita faptului ca ai rezonat mai mult cu cele scrise, ai exagerat.
nu am avut parte(cu foarte mici exceptii) de comentarii rautacioase, am apreciat mereu punctul de vedere pe care, cu bunavointa, mi l-au impartasit colegii mei.
nu in ultimul rand multumesc ptr reco Eugeniei,
sarbatori fericite tuturor
Pe textul:
„obsesii de iarnă" de Emma Greceanu
Recomandatrecitind însă l-am găsit un parcurs prea rapid, care lăsa la final o impresia confuză
si-am încărcat, poate cam mult, dar deocamdată il voi lăsa așa ptr ca sunt prea familializata cu el si stii cum e:)
multumesc mult ptr lectura si parere, mi-a fost de folos
te mai aștept
Pe textul:
„Eva" de Emma Greceanu
am scris un text care am sperat ca va transmite:)
D-l Ioan știu că ați fi vrut să fi sunat poetic acolo, e frumos și cald
” mirosea a alge, a peste si-a cîntec” însă asa a iesit in functie de impuls, acolo e un fel de revenire...
Vasile Munteanu
multumesc mult pentru steluță,
si mai ales pentru prima vizită, nu mă deranjează (mereu) când mi se spune de patetism, el exisă indiferent de ce spunem noi sau nu, si-l traim pe propria piele fiecare
dar totusi ma bucur ca a trecut de acel prag:)
Silvia
să spui că ai citit textul, nu poate decat sa ma bucure ca nu l-am scris doar pentru mine, să-l dai si altora, e chiar onorant
multumesc mult
Anca
:)
nu mă provoca să-ți povestesc despre hera,
era un doberman, nici macar negru, ci maro,
noi glumeam spunand ca e de vanatoare pentru ca fugarea gainile din curte si chiar avea intentii criminale in privinta lor
doar in privinta lor, pentru că în rest cu pisicile, iepurii era mai pasnica decat ne-am fi dorit:)
de altfel era deosebita
tu insa poti pastra propria ta imagine:)
multumesc tuturor pentru semnele de lectura si pentru cuvintele frumoase
va mai astept
Pe textul:
„poveste de evitat realitatea" de Emma Greceanu
e probabil in dezavantajul meu sa spun ca aproape totul se datoreaza intuitiei, nu urmaresc o anume exactitate, ma rog....nu imi schitez niciodata nimic, ptr ca apoi sa fie nevoie de corectii sau de ajustari...
doar scriu, zic eu, despre viata...cand am dispozitia sa fac asta.
ptr ca vrand sa uzez de logica uneori, am impresia ca e inutil, ca ceea ce rezulta in final e un text incarcat, poate rezultat al aceleiasi griji ca rationamentele, asa mici cum sunt ele si poate cine stie de cate ori tocite de degetele altora, sa fie valide sau, mai bine spus, credibile. ptr ca validiatea e relativa:)
multumesc mult pentru apreciere si ptr vizita, faptul ca ati considerat ca puteti lasa un semn de lectura, nu poate decat sa ma incurajeze :)
Pe textul:
„Ficțiuni II" de Emma Greceanu
Pe textul:
„Scrisori VI" de Emma Greceanu
Recomandatsi-ti multumesc pentru vizita, in ultimul timp nu prea ai mai intrat, de aceea ma bucur ca ceva te-a determinat sa lasi un semn
multumesc mult
te mai astept:)
Pe textul:
„Scrisori VI" de Emma Greceanu
Recomandatparerea mea e cea a unui om simplu, e lipsita de substanta...
initial, acel paragraf era mai complex, insa era previzibil sa fie spirite care sa se manifeste in contradictoriu si l-am redus, avand grija sa mentionez, daca ai vazut tu, ca e doar o parere, intr-un context
nu am incercat sa aduc argumente in nici o directie...
e fara patos...
apoi eu m-am disculpat deja...nu ma simt romanca mai mult decat italianca sau ce vrei tu...sunt doar om, indiferent de spatiul in care ma aflu. nu ma intereseaza originile sau un anume patriotism, e inutil sa iti consumi energia sustinand ce?
de altfel cred ca acel pasaj daunezaza in totalitate intregului sau ptr ceea ce s-a vrut a fi acel text, de aceea cred ca o sa renunt de tot la el.
in fine, imi cer scuze...asa am simtit.
iar acea expresie, la care ai aderat, e la fel de ...invalida, sa spunem:))))
era furie, doar atat.
sunt si barbati deosebiti. e la fel ca si cu femeile. relativ.
multumesc mult pentru semnul de lectura, succes cu cartea:)
adrian
surprinsa placut de steluta cazuta de la un mofturos ca tine:))
chiar ingamfata sunt,as putea spune:)
glumesc desigur
iti multumesc din suflet ptr urari si ptr semnul de trecere
te mai astept:)
Pe textul:
„Scrisori V" de Emma Greceanu
o zi frumoasa de iulie, va doresc:)
Pe textul:
„Biletul de trimitere" de Emma Greceanu
o sa ma mai gandesc, mie nu-mi mai place deloc:)))
dar tre\' sa te gandesti ca nici in realitate nu-ti gasesti mereu cel mai bun final, deseori se sfarseste prosteste, cred ca asta am vrut sa scot in evidenta
e doar o incercare de a scrie proza scurta
o sa ma mai gandesc, multumesc ptr semnul de lectura
Pe textul:
„legea compensatiei" de Emma Greceanu
dovada - prezenta dumneavostra pe acest text:)
multumesc mult pentru semnul deosebit pe care l-ati lasat:)
cu aceeasi prietenie
Pe textul:
„Scrisori I" de Emma Greceanu
si unde e strigatul?
nu trebuie sa te scuzi pentru parerea ta, trebuie doar sa o sustii si citand nu reusesti sa faci asta,
incearca sa strigi tu cuvintele alea sa vezi cum iti suna chiar asa, scoase din contextul lor
repet, e perceptia ta, nu e nimic rau
ai comentat asa cum ai simtit:)
Pe textul:
„Gânduri mici" de Emma Greceanu
e scris în acele clipe de desăvârșită liniște împotriva faptului că vrea să constate ”frământări ale minții”
și nu se dezbracă deloc și merge departe de cine vrea să mă aibă aproape:)
dar dacă așa l-ai perceput tu,asta e...
multumesc pentru semnul de trecere:)
Pe textul:
„Gânduri mici" de Emma Greceanu
eu gasesc ca deja am procedat in aceasta drectie, pe tot parcursul acestui text:)
multumesc mult pentru lectura
te mai astept
Pe textul:
„Biletul de trimitere" de Emma Greceanu
totul e relativ,se găsește întotdeauna revers pentru orice raționament ce se vrea a fi definitoriu.
multumesc pentru comentariu, trebuie să admit că semnele de lectură(si mai ales un comenatriu în sensul propriu al cuvântului, fie el și critică) sunt binevenite și te ajută de multe ori să mergi mai departe:)
Pe textul:
„Biletul de trimitere" de Emma Greceanu
ai mai multe imagini dinsticte care se pot vedea aparținând aceluiasi mesaj, desi dintre toate cea mai sugestivă , care mi se pare mie că ți-a ieșit cel mai bine, e cea despre care iti spuneam
sacrificiul cainilor in plus
in rest ultimele două versuri sau revenirea la prima idee e oarecum inutilă, privit din punctul meu de vedere putea lipsi de tot prima si ultima parte
parerea mea desigur
Pe textul:
„poem fără aripi" de Alexandru Gheție
ma bucur ca gasesti interes pentru textul meu
Pe textul:
„Biletul de trimitere" de Emma Greceanu
