emilian valeriu pal

Stind linga nefericitul ala ma gindeam la o chestie: ce da valoare vietii? Faptul ca esti cineva? Sau pur si simplu viata are valoare prin ea insasi?
Multumesc de lectura.

Multumesc de semnele voastre si aprecieri. M-am straduit sa nu fiu cinic, pentru ca ieri, dupa doua ore m-am trezit fredonind \"a-nceput de ieri sa cada cite-un inghetat pe strada\". Cu o zi inainte, o batrina de 80 de ani fusese gasita in casa moarta de 20 de zile. Daca o tin tot asa am cu ce impodobi bradul...(acum chiar sint cinic)

Cristina, multumesc de semn si lectura.
Dumitru, nu stiu altii cum sint, dar inspre inspre dimineata, cind alaturi de tine doarme o femeie, eu pot sa jur ca pielea ei miroase a lapte fiert. Si asta nu e poezie. Multumesc de prezenta.

Multumesc tuturor. Nu ma asteptam, pentru ca textul de fata e un exercitiu de sinceritate, un fel de steag alb. Culmea e ca nici nu am intetionat poezie.
Alina, fiecare isi are monstrii lui mai sacri sau nu. Unii au tati, mame si bunici, altii il au pe domnul Pa:)

D-le Sibiceanu, mai in gluma mai in serios, textul asta nu cred ca desavirsit ci mai degrava savirsit. Multumesc de aprecieri. se pare ca va port noroc:).
Anca, sincer, habar n-am cit e vorba de concentrare. Poate o fi o evolutie fireasca, nu stiu. Multumesc de lectura constanta. E bine uneori sa mai treaca cineva pe la tine.

Adi Suciu, Aurel Sibiceanu, multumesc de trecrea voastra. E unul din putinele texte care au stat la macerat inainte sa-l pun pe hirtie.
Annni, salut-o pe regina din partea mea :)

Ieri mi s-a intimplat o chestie curioasa. Mai mult impins am facut o selectie a texteleor mele pe care le-as vedea intr-un ipotetic album print. In momentul de fata am 489 de texte postate in pagina mea. Daca mai adaug inca vreo sapte sau opt pagini sterse demult, ma apropii de o mie de texte. In ipoteticul volum am inclus in jur de 20 de texte, sub rezerva ca si ele trebuie lucrate.
Eu zic ca e un procentaj bun, pentru ca nu tot ceea ce scriu se maninca. Uneori imi iese alteori nu. Dar cind ma asez sa scriu stiu ce vreau de la un text. De la acest text am vrut sa-l intreb: cine esti si de ce ai ajuns aici.
Va multumesc de semne si lectura.
Silvia, imi e frica si de moarte dar mai mult mi-e frica de cei care mor. Multumesc.

Din puctul meu de vedere prima fraza poate sa lipseasca pentru ca deconspira finalul. In plus repetitia intr-un spatiu atit de scurt nu prea favorizeaza textul, mai mult il ingreuneaza ca o ranita prea plina. Plus ca, prin eludarea comandantului de la inceput si pastrarea lui la final, se creeaza un fel de unda de soc. Nu stiu, cel putin asa am vazut eu.

pentru că nu a mai fost timp nici să ne legăm bocancii șireturile curgeau însângerate pe lângă glezne. luaserăm cu noi în buzunare doar flăcările lumânărilor de la părinți.

când ieșeam din orașe ne vedeam cel mai bine unul pe celălalt. atât de rari dar niciodată mai puțini cu hainele rupte în fâșii subțiri ca limbile de ceas.

vii cară morții se auzea tot timpul în liniștea din jur precum un ecou împărțit aproape fărțește între soldați.

când se lăsa noaptea și se făcea frig îmi trăgeam craniul comandantului ca pe o glugă.


Eu asa am vazut textul. Si citeva typo.
Ai citeva imagini extrem de puternice intr-un interval foarte scurt, care creeaza un efect de glont ratacit. Pe mine m-a impresionat.

Eu nu cred ca George Pasa are vreo vina pentru faptul ca a lasat o parere. Din contra chiar se intimpla sa fiu de acord cu el.
Mie primele doua versuri imi dau senzatia de text ASIA remixat de Dan Balan. Pentru ca nu au nimic in comun cu ceea ce urmeaza. Iar ceea ce urmeaza nu are nici cap nici coada. Nu exista nici fior nici filon poetic in toata scurgerea asta. Este o amestecatura care da, intr-adevar, efect rupestru, dar in sens negativ.
Dar pe mine altceva ma amuza. Mi se pare jenant sa-ti inchipui despre propriul text ca ar fi peste evolutia site-ului. Dar asta e efectul(nu de sera) reciprocitatii comentariilor pe texte slabe, unii ajungind chiar sa se creada barzii barzilor.
Iar la efectul asta se adauga mania persecutiei. Adica decit sa recunosti ca nu ai prins o zi buna pentru a scrie un text, invinovatesti editorii si ceilalti useri ca nu au capacitatea de a vedea un geniu in spatiul intim.
As fi tacut, daca n-ar fi fost naucitoarea afirmatie ca evidentierea textului ar fi peste evolutia site-ului. Daca asta inseamna evolutie, atunci prefer sa ma intorc la stadiul de maimuta si sa maninc banane, pentru ca vad ca se pierde orice luciditate cind vine vorba de propria valoare.

Dupa cum am mai explicat, tiopentalul de sodiu este o substanta folosita in injectiile letale administrate condamnatilor la moarte.
Cit despre etaje... ai incercat sa te dai de trei ori peste cap? :)

Anca, am taiat prima parte pentru ca oricum era din alt film.
Nici mie nu-mi suna bine portofel, asa ca am modificat si acolo.
Tiopentalul de sodiu este folosit pentru condamnatii la moarte prin injectie letala. Iar Scoala de luptatori Mucha lucha e un desene animat. Personajul la care fac referire e imbracat intr-o pastaie de mazare, iar singurul lucru pe care il spune in fiecare episod e \"Mazare\"(strigatul lui de lupta). Ar trebui sa vezi ca apoi sa-ti dai seama de cum lucrurile simple te pot incalzi. S ida, era o demonstratie la un moment dat care circula pe mail cu intrebarea e iadul endoterm sau exoterm.
Multam de trecere.

Cu litere de tipar e impersonal. :)

Eu ma bazez pe asta:

http://www.youtube.com/watch?v=c2MgwAJrfXo&translated=1

Nu sint fan Voltaire, dar in top 11 el figura pe locul 3. Pe patul de moarte, un preot a incercat sa-l convionga sa se lepede de Satana, iar Voltaire i-a replicat: Dragul meu, nu e momentul sa-mi fac dusmani tocmai acum. :)

Faza cu scrisul ascendent era o autoironie, iar chestia cu pisicile electrice n-am stiut-o pina nu m-am pricopsit cu una :). Cit despre top 11, citeam azi un articol care se intitula top 11 al celor mai tari ultime cuvinte din istorie, adica ultimile cuvinte pe care le-au rostit anumiti oamameni inante sa moara si au devenit celebre.
Multam de semn si lectura.

Nu demult remarcam o schimbare in discursul liric. Ritmul e acelasi, insa armonia e schimbata. Nu se mai mizeaza pe alegorie, iar discursul, intr-un fel se intoarce in tarina, adica in social. Personal, mie imi place sa numesc un astfel de discurs orientare stilististica pe timpul noptii. Cine e familiarizat cu probele orientarii turistice pe timp de noapte isi poate da seama ca un astfel de antrenament se poate transpune intr-un discurs, in sensul ca ti se da o harta interiora, iar restul depinde de tine sa iti stabilesti anumite repere pentru a ajunge la finis. Poate ca exista un timp pentru toate, iar acum timpul alegoriei s-a incheiat ca sa faca loc unui discurs lucid, fara intentii neaparat comunicative, ci mai mult o asteptare ca si cum ai trimite cv-urile la 43 sau 343 de firme si incurci sutele.
Personal, cred ca miza textului e simplitatea zicerii, pentru ca marile dureri nu sint intotdeauna cele mai complicate.
Vreau sa mai precizez ca o stea(de oricare culoare ar fi ea) nu reprezinta un certificat de autenticitate sau de genialitate, ci un mod personal(cel putin pentru mine) de a arata ca am rezonat. Exista citeva locuri comune(cum ar fi absenta din proria viata, palmele ca niste lopeti), dar sint bine integrate in text, pentru ca, pina la urma nimic din ceea ce este omenesc nu este iesit din comun.

Cind nu sinteti confuza aveti, pe alocuri dreptate. In primul rind, Ioana Negoescu(una din confuzii) e un alt user. Ca scrie mai profund, nu contest si nu voi contesta. Poezia inseamna ceva pentru mine, insa nu poezia mea(alta confuzie). De aici senzatia ca ma invirt in jurul cozii, de pierdere a suflului si alte senzatii pe care ma bucur ca nu vi le-am provocat. Atita timp cit ma asculta un singur om consider ca este suficient. Nu-mi doresc nici sa scot o carte nici sa am un loc pe Aleea Artistilor. Cu aceeasi sinceritate va spun ca ma faceti sa rid. V-am citit si eu(nu acum) textele, iar texte ca ale dumneavoastra pot scrie cite trei in zece minute. Pentru ca dumneavoastra chiar credeti ca ceea ce scrieti si vreti sa scrieti e poezie. Pentru mine nu e decit o forma de socializare. In momentul in care va avintati in presupuneri bizare(cum ar fi cea ca sper sa fiu ascultat intr-o buna zi) ori faceti alaturari care nu-si au rostul(Ioana Negoescu), bazati-va pe faptul ca macar scrieti mai bine decit mine. In rest aveti completa dreptate.
Pentru sanatatea dumneavoastra si pentru confortul psihic va recomand sa nu mai stati cu nasul in textele mele, daca ele sint asa de plictisitoare.

\"ati fi stiut despre ce vorbesc\"

Anca, multumesc frumos, eu abia acuma am invatat cit e ceasul :)

Doamna Nache, va multumesc pentru apreciere, insa, am sa va rog, pe viitor, sa nu mai cautati ambiguitati acolo unde ele nu exista. Nu vreau sa ma hazardez in presupuneri, dar inclin sa cred ca nu prea aveti contacte dese cu realitatea noastra, a celor care traiesc aici,altmiteri as fi stiut despre ce vorbesc. Expresia \"moldovenii sint rai la bautura\" e una cit se poate de uzuala si am folosit-o tocmai pentru a sublinia originea si nu o calitate. Insa dumneavastra ati interpreta-o exact in litera ei nu in spiritul textului. Nu vreau o polemica inutila sub acest text, cu reveniri ulterioare pe o tema falsa. Doar am clarificat un aspect. Multumesc pentru intelegere.

În primul rînd ai mai multe typo(mai ales acel \"la stins\" din final), cîteva virgule în plus si ă-uri sau â-uri lipsă.
Ce aș mai reproșa ar fi faptul că, la o astfel de confesiune, riști la un moment dat să pierzi din coerență dacă nu inhibi dorința de a spune tot dintr-o suflare. Trecînd peste aceste mici observații, personal, sînt un fan al frizerilor de țară, cu foarfeci de fier, mașini de tuns știrbe și pietre amare.
În sat la noi aveam un frizer pe nume Ovidiu care se aseamnă perfect cu Ionel. Poate că, cine știe, toți frizerii de țară s-au născut din aceeași mamă :)
Apoi, apreciez naturalețea(din nou) a discursului, și inserțiile lirice care se așază firesc în context, fără să pară ceva căutat.
Nu mă pot abține să nu zîmbesc: am și acum în bibliotecă cărămida de carte cu Nils, îmi aduc aminte că aveam și noi o mătușă, de origine germană, căreia îi spuneam tante, care ne trimitea pachete cu haine și conserve de sardine în tomate. Pe mine textul m-a atins, mi-a adus aminte de mirosul înțepător de colonie din frizeria de țară împrovizată în casa de locuit, de vremea febrilă a pachetelor. Un text-evadare, cel puțin pentru mine.