Poezie
confirm friend request
2 min lectură·
Mediu
a murit sarion
l-au găsit înghețat lîngă orgă
în gangul din piață
l-au plîns lăptăresele și vînzătorii de ghebe
nu mai avea cine să cînte nu e nimeni pe stradă ochii plînși să mi-i vadă
nu avea ochi doar niște orbite migdalate
cînd eram mic ziceam că așa arată mongolii
a fost mongolul meu pînă-ntr-o zi
cînd l-am găsit înjunghiat în spital
țiganul care-l punea la cerșit se răzbunase
că nu făcuse destui bani în ziua aia
radu îmi zice my man i\'m in vegas
mi-au dat 400 de dolari să aștept patru ore
într-un minut am pierdut 100 la ruletă
întotdeauna-s pe minus în vegas
nu-i nimic
o să mă întorc îl luăm și pe mat
facem cartofi la cuptor
o să ne suim în cer ca într-un cazino
vom bea numai vin de drăgășani
dacă vom pierde îl vom lua la bătaie
pe dumnezeu crupierul
așa fac moldovenii my man
la băutură sînt răi
pînă și moartea le știe de frică
de două zile visez că sînt abu hassan
dimineața îi pedepsesc pe cei ce mi-au greșit
apoi trimit mamei pungi pline cu bani sunători
seara decorez camera mea din londra cu bomboane de pom
trimit cv-uri susțin animale abandonate
confirm friend request ask me later
the church of salvation sent you a gift
eu cred că dacă am învățat
că limbile ceasului arată oameni nu ore
mi-am cîștigat dreptul
ca nopțile să oprească
atunci cînd traversez prin loc nemarcat
086364
0

si modovenii aia rai, si vinul de la dragasani, si felul in care scrii ce visezi, atat de natural ca acuma chiar cred ca te-ai visat abu hasan, dar, mai ales, finalul asta mi se pare de-a dreptul supercalifragilistic! si vorbesc serios!
\'eu cred că dacă am învățat
că limbile ceasului arată oameni nu ore
mi-am cîștigat dreptul
ca nopțile să oprească
atunci cînd traversez prin loc nemarcat\'
p.s. eu cred ca limbile ceasului mereu au aratat doar oameni! :)