emilian valeriu pal

Mă înfioară acuratețea cu care ai surprins dihotomia acestui stop cadru. Am recitit recent An american prayer și mi-am adus aminte de dublul șoc pentru mine numit Jim Morrison. O dată pentru că prima dată am cunoscut doar imaginea promovată de Oliver Stone și Val Kilmer, și a doua oară când am început să aprofundeze personalitatea reală.
Și da, imaginea din paranteză (de asta ziceam că mă înfioară acuratețea) e concepută exact ca un epitaf.
Mulțumesc de lectură și apreciere.

Știm că oamenii scriu pentru că se sufocă, dar când o citești simplu, brut, parca te lovește în moalele capului in mod repetat până înțelegi că nu-i nicio poveste. Iar jocul de cuvinte din final da sens începutului oarecum sentențios, dar ludic in predictibilitatea lui.

Cam așa am văzut eu poemul ăsta. Știu că sub subiectiv, e greu să vorbești despre propriile stări fără să te lași furat de dorința de a spune tot, atunci când te împinge luciditatea:

acum asta e viața ta.
un pat un fotoliu un dulap
o măsuță un balcon mic
desenul lui lev pe care-l ai
tot timpul cu tine.

în camera cealaltă doarme vitali
cu mintea roasă de droguri.
acum asta e viața lui
dar el încă nu știe.

trenuri pierdute gări fantomă
orașe de lego
deja a uitat să mai caute
zâmbete sincere-n oameni
bucurii mici ca bulele de sifon.

asta e viața ta acum.
un pianist rătăcit
ce apasă clapele
fără nici o noimă.
tristețea care trece prin pereți
din clădiri în clădiri
răspândindu-se crescând
ca o eclipsă.

cu inima mustind de mdma
când strigătul albatrosului
crapă liniștea nopții

Și pentru că tot ai adus vorba de textul ăla, cum explici întregul tămbălău pe care l-am făcut Dragoș Vișan? Șase persoane, inclusiv tu, au încercat să-i explice că interpretează în mod eronat, apoi intra prin învăluire Caragea și Papadopol? Poate ar trebui să mă interesez dacă nu cumva mi-a făcut și mie Caragea vreo plângere pe la vreo organizație evreiască, denunțându-ma ca nazist șef. Cum se poate numi asta dacă nu rea intenție? Și cum poți să afirmi că nu au încălcat regulamentul când au dus la nivel de artă tranzacționarea de favoruri literare și doxingul?
Am evitat, pe cât posibil, să mai intru in polemici, pentru că io nu sunt dus la biserică și dacă îmi zgârii mașina eu îți arunc garajul în aer, metaforic vorbind. Așa că am preferat să tac, pentru liniștea mea și a siteului. Asta e lumea literară, cu orgoliile și greșelile sale.
Aici nu e Facebook, Instagram, x sau alt mod de socializare. Cine nu înțelege lucrul ăsta, cu tot respectul, să o citească pe Jamila. Fiecare autor își are cititorii lui.

Acel cineva sunt eu, în comparație cu domnii despre care spui că sunt cineva in literatură. Și o știi foarte bine, dar probabil în viziunea ta, dacă nu m-am bătut în piept ca o gorilă de munte ci volumele și premiile mele, cu cine a scris despre mine, probabil sunt nimeni. Exact aceeași atitudine a avut-o și Dragoș Vișan pe vremea când era posedat de Irinel Georgescu.
Păcat.

Personal, mi-a plăcut textul ăsta situat undeva la granița unui fantastic absurd și un cotidian relativ imprevizibil. Pe mine m-au dus cu gândul la imaginile imposibile de pe cărțile jocului Dixit, într-o variantă pe care am văzut-o adaptată pentru exprimarea stărilor și sentimentelor.

Prima strofă îmi pare puțin cam prozaică in comparație cu restul textului, care, din punctul meu de vedere, are un erotism bine stăpânit, care te lasă să-l descoperi, nu iti scoate ochii. Suficient cât să probeze, metaforic, ceea ce spunea Chanel (parcă): o femeie care s-a dezbrăcat complet din prima, nu mai are ce arăta. Ceea ce se întâmplă și în text: arată dar nu se descoperă singur.

E salutar demersul tău de a normaliza o comunitate. Important este, însă, așa cum ai spus, să ai cu cine. Și să se înțeleagă corect demersul tău.
Ps. Mulțumesc încă o dată pentru cheia de lectură a textului.

Încercând să-mi dau seama de ce îmi pare cunoscut comentariul dvs, la tv a început o reclamă în care diverse persoane erau căzute de admirație in fața unui raft și se întrebau: „Atât de ieftin? Atât!”. Atunci mi-am domolit impulsul de a vă răspunde din vârful limbii, așa cum merita intervenția dvs, luând în calcul posibilitatea ca dvs să fi greșit siteul, să fi vrut să lăsați o recenzie magazinului în cauză, dar să rămână blocat netul pe această pagină. În concluzie/rezumat, întrucât intervenția dvs nu lasă loc de interpretări, să știți că uneori va împărtășesc și eu frustrarea cu privire la magazinul respectiv, dar pentru a evita polemici inutile (nu sunt mulți așa înțelegători ca mine), vă recomand să verificați bine browserul ca să fiți sigur că trimiteți recenzia către raftul/produsul/ magazinul corect.
Mulțumesc pentru înțelegere.

Leonard, Claudiu, mulțumesc pentru prezență și semn.

Mulțumesc vouă pentru rezonanță și generozitate.

Din punctul meu de vedere un text care nu-mi lasă loc de prea multe comentarii, pentru că, uneori, cam așa îmi închipui că arată poezia în starea ei naturală

După ce ne-ați spurcat cum v-a venit la gură si-ati urlat în stânga și-n dreapta că ne faceți și dregeti (deși v-am spus de atâtea ori că acum culegeți ce ați semănat)doar ca să distrageți atenția, acu aplicați aceeași tactică. Va turnați cenușă în cap și ati fi in stare să pupați toate moaștele și iconițele care se mai distribuie pe net, doar doar veți obține capital de simpatie și voi veți fi cei buni, iar noi cei răi.
Puteai să incepi cu respectarea regulamentului și să lași comentariul acolo unde e, nu să -l postezi separat ca să demonstrezi că ți se permite orice pe site
În momentul de față, prezența mea pe un site în care cuplul Caravișan dă ora exactă în poezie și în comentarii nu mai are sens.
Și eu nu sunt Papadopol sau Caragea să ameninț că plec în speranța că adoratorii vor cădea în genunchi să rămân.
Nu. După cum îți place ție să aberezi despre mine inducând lumea în eroare, eu sunt nazist (caracterizarea susținută peste tot și tot timpul de Caravișan) și șterg tot.
Consider că orice scriitor, fie cu experiență, fie debutant, nu face altceva decât să se compromită aici în prezența voastră. Atâta timp cât siteul ar va identifica cu Caravișan, eu nu voi mai călca pe aici.
Trist este că unii, indiferent de motivația lor, chiar cred diversiunile voastre de doi lei.
Așa că vă salut, rupându-mi stiloul!

Așteptările tale nu sunt totuna cu așteptările altora. Eu in viață am învățat că nu se poate cu "lasă că merge si-asa" și să încerci să fii prieten cu toți.
Că tot veni vorba de așteptări, îmi pare rău că tu confuzi o luare de atitudine cu acțiunile care au generat o astfel de atitudine.

Necesar și decent. Aș mai adăuga faptul că atunci când se condamnă astfel de atitudini, răspunsurile grupului sunt în majoritate diversiuni, atacuri la persoană, dezinformări care nu au decât scopul de a deturna atenția de la problema lor reală.
Nu știu dacă e de plâns sau de râs faptul că și eu am inceput să-l regret pe Rudy, dar el măcar avea talent.
De prin 2004 de când sunt pe aici, rar mi-a fost dat să văd atâta impostură și impocrizie: pe de o parte ești vajnic luptător împotriva uniunii scriitorilor, pe de altă parte faci paradă cu premii și recenzii ale membrilor marcanți din aceeași uniune.
Niciodată nu am văzut un membru care să-și posteze comentariile ca texte de stătătoare, niciodată nu am văzut pseudorecenzii făcute vădit cu scopul de a te răzbuna și a jigni un alt membru, niciodată nu am văzut atâtea amenințări directe, doar pentru că, repet, ai dat în fabrici și uzine.
Păcat că acest site a ajuns în punctul ăsta, un site căruia mulți îi datorăm multe. Aș vrea să sper că nu asta e direcția în care se îndreaptă, deși intuiția mea îmi spune că am avut dreptate încă de la început, când sub primul text pe care l-a postat Radu Herinean referitor la noua versiune a siteului, am spus atunci "reclama mea, regulile mele", anticipând cumva că se va miza doar pe trafic.

Dacă ai ajuns sa confuzi o nominalizare cu un premiu, atunci trebuia să treci și premiul Mihai Eminescu.
Cât despre studierea textelor noastre te cred pe cuvânt și mă aștept la ample halucinații transpuse în texte.
Te înțeleg, trece greu timpul în salon, mai ales că îți trebuie un scop în viață.

Când mai toți oamenii de sub textul pe care îl incriminezi atât îți spun că îți joacă imaginația feste, dar tu refuzi să crezi asta, e primul simptom. Când îți repeți până crezi și o repeți ca un roboțel, e o confirmare. Când mai tragi și pe altul în delirul tău se cheamă partiție sau împrumut de obsesie.
In rest, după cum a spus și Claudiu, nu poți vindeca cu forța pe cineva care nu vrea sau nu e pregătit.
Mă recunosc învins de problema voastră. Amărâtele mele de studii se axează pe personalitatea infractorului recidivist.
De voi trebuie să se ocupe institute de cercetare prestigioase.
Promit că mai trec prin salon să văd ce mai faci, când ești mai calm, deși mă îndoiesc.

De ce te alegi tu cu tot ce e mai bun? Pe tine te amenință cu soțul unei doamne, pe mine cu autoritățile
Tu ai șansa unui smardoi curat și cinstit, pe când eu nici măcar de un interogatoriu pe care să mi-l trec în cv, pt că alertarea falsă a autorităților se pedepsește cu amendă.
Offf, cât de nedreaptă e viața asta!

Că voi doi aveți nevoie de terapie pentru că sunteți într-o relație de tipul dependent-codependent.
Vișan tu ești dependent de postări, nu te poți abține, postezi compulsiv, indiferent dacă are vreo noimă ceea ce spui sau dacă interesează pe cineva. Dar încă nu ești pregătit de vindecare, stai liniștit, toate se întâmplă la timpul lor.
Contrar a ceea ce se spune în practica terapeutica, cum că cel mai important pas este este să recunoști că ai o problemă, cel mai important pas este, de fapt, să ceri ajutor specializat. Iar aici e marea luptă. In momentul in care vei cere ajutor, următorul pas este să renunți la mediul nociv și prieteniile toxice. Tu nu ești pregătit să renunți la Caragea, cu toate că te-a compromis definitiv.
La rândul său, Caragea e codependentul. El nu are niciun interes să-ti arate unde ai greșit sau să te salveze de la ridicol, pentru că dependența ta îi hrănește codependenta lui de complexul salvatorului mesianic și propria nevoie compulsivă de a se impune, de a fi apreciat, de a-i fi validată imaginea fantasmagorică pe care o are despre sine.
Privind din această perspectivă, e de apreciat că acest site nu exclude pe nimeni, ba chiar își asumă o funcție terapeutica de ambulatoriu de specialitate în care și cei ca voi se pot integra, militând astfel pentru incluziune și nu pentru marginalizare.
Bineînțeles că veți interpreta o astfel de metaforă ca atac la persoană(deși eu vorbesc despre atitudinea voastră periculos de previzibilă și repetitivă pe acest dite), dar duhul blândeții îmi șoptește să fiu înțelegător, pentru că nu e vina voastră, ci a problemelor interioare care vă fac să vedeți o realitate deformată conform viziunilor voastre colectivizate.

E din ce in ce mai evident că ai probleme grave.