viața de dincolo de mine

și tu ce faci cînd ești singură? ca și mine te răsucești în inimă și-ți revezi viața de parcă lumea ar fi un multiplex în care ai intrat pe furiș. insiști pe cîteva momente mai importante în care ai pierdut puțin sau ai cîștigat puțin derulezi înainte și înapoi pînă ce imaginea se tocește pînă ce ochii ți se încețoșează te întrebi ce n-a mers. ai ajuns acasă ești puțin tristă într-o zi labradorul a fugit și probabil nu se va întoarce. eu sînt încă pe teren mă întorc dintr-o sală de festivități unde puțea a transpirație a om și a balegă. putoarea s-a strecurat în hainele mele în piele sînt puțin amețit. blocat mereu la o trecere peste o linie ferată pe care demult nici un tren nu mai circulă. și tocmai aici mă întreb obsedant dacă nu cumva toată această lume se desfășoară în noi și de fapt trupul nostru e un fragment inert rămas dintr-o explozie. e mult de atunci. în fiecare sat am lăsat cîte un mort. iată în casa aceasta locuiește o bătrînă al cărei soț a murit după ce au fost jefuiți într-o noapte. pe ulița asta a locuit un bărbat mort într-un autobuz capcană din israel. chiar peste drum o femeie moartă în atentatele din madrid. la cîțiva pași un tînăr mort tot la madrid. în alt sat am o fetiță pe care-a înghițit-o pămîntul în timp ce tatăl ei scotea lut pentru casă. imaginează-ți te rog și acest spital unde am un medic mort în timpul gărzii. ei nu mai sînt decît niște gînduri niște impulsuri slabe. uneori îi mai scot la aer ei deschid gura hulpav apoi dispar printre vene. destul despre morți vorbește-mi de tine. ai ajuns bine acasă la call-center nu ți-a mers ai aflat că oamenii se învîrt în jurul altor oameni care ard mai puternic. îți imaginezi că universul e format din oameni planetă care gravitează în jurul oamenilor soare. ești cam tăcută puțin palidă ai fuma dar e frig afară și labradorul nu se va mai întoarce. eu fug de acasă. la fel cum am făcut-o cînd eram mic. cel mai mult ne temeam de furtunul de la mașina de spălat. și într-o zi eu și frate-miu ne-am hotărît. am luat pături cearșafuri tigăi brînză ulei zahăr și am plecat într-o pădure. am făcut un cort apoi foc apa rîului era înghețată. s-a înserat și atunci am aflat că frica vine din întuneric și vînt. vîntul ne-a stins focul și frica a adus niște creaturi nemaivăzute. am lăsat totul baltă și ne-am întors. frate-miu a dormit în casă eu sub o scară de bloc. am un pistol imaginar visez cu ochii deschiși vorbesc singur cînd merg cu trenul inventez locuri în care nu voi ajunge niciodată tot eu le distrug uneori plîng la filme. cam asta sînt dacă ar fi să mă rezum. despre tatăl meu tac. odată mi-a făcut cadou un vapor cu cheiță am învîrtit-o pînă a plesnit motorașul. dacă nu tac despre tatăl meu aș zice că e un vapor cu cheiță o învîrt pînă îi plesnește inima. uneori mai dormi cu buzele întredeschise atunci le ating cu degetul ele tresar se închid ca un lift care duce adînc în mină. acum trebuie să mă dezbrac. și așa dezbrăcat să mă arăt lumii.