teama

a schimba definitiv trecutul și tot ce te reprezintă în prezent, a te desprinde de tine. dorința de s trăi o viață scurtă în tăcere. ireversibilitatea timpului, imposibilitatea de a mai schimba ceva, de a te debarasa de ceea ce ești sau ce ai făcut. teama ucide acțiunea, ucide posibilitatea. mi-a plăcut mult lanțul imitațiilor. sună bine.

O intrebare: Pana unde poate inainta uitarea de sine ?
Geneza spune ca toate au iesit din apa. Dar apa de unde ?
Toata Scriptura sta in obsesia acestei ape promordiale. Oriunde este vorba despre renastere, este si apa prezenta. Nu are sens sa indic, ca se stie. Toti stim.

Poemul tau, Emil, imi aminteste de aceasta. Este o obsesia a renasterii in el. A botezului care spala si purifica.
Desertaciunii lumii si vesnicului “Nimic nu este nou sub soare” tu le opui dorinta intalnirii cu aceasta apa miraculoasa:
“...nu poți atinge nimic
ai vrea să te arunci într-o apă și să ieși renăscut
poate altul și poate o altă viață...

ai vrea să te arunci într-o apă să nu mai ieși
să fii un pește să nu vorbești
să trăiești numai cîteva zile ...

să depui icre apoi să mori puțin
și cînd te întorci
să o poți lua de la capăt...”

Este si o frica de cuvintele care ajung sa nu mai spuna nimic. Si de aici tacerea, ca un al 2-lea mormant.

Poem rotund, plin. Felicitari.

Valeriu.

nu stiu daca sa o apropii de simbolism sau nu, dar ideea ciclitatii se releva promt,precum si ideea ingradirii \"înțelegi că nu ai de ales \",are o tonalitate trista ,dar e placua,

este mai mult decât evidentă nevoia de sens, într-o lume în care \"nu poți atinge nimic nu poți găsi nimic/te uiți în tine și totul e spart\"
*
se pot găsi remedii în noi înșine sau depindem prea mult de \"ceilalți\" încât așteptăm (și acceptăm) \"momentul potrivit\" ?

aprecieri,
amalia

Mi s-a parut ca are forta evenimentelor acelora care aduc un cutremur cu sine si o unda de soc. E un poem rotund, cum a spus Valeriu. Te matura de pe picioare.