de_sigur

Cred ca acest text merita sa fie recomandat chiar si pentru prima si ultima strofa care mi se par foarte frumoase. Au atata traire si transmit atat de intens ca nu simti ca respiri lecturandu-le. Daca ai fi reusit sa mentii tensiunea pana la sfarsit sau sa revii mai puternic(fiindca exista o ridicare) cumva la final, ar fi fost un text de referinta pentru mine. De fapt, in opinia mea, oricum este high- class... fiindca se poate cosmetiza lejer p'ici pe colo.

utorul este mereu interesant, doar ca se impune uneori o autocenzurare totdeauna utila unui creator de literatura si nu numai.

primele trei versuri ... (nu prea se leaga, nu sunt in acord cu tonul jucaus, intervin cam explicativ)

o sa spuna nu stiu cine ca e un sange gura-casca, mai bine-ai spune ca sta cu gura uscata, ca un preambul, ca o scrumbie

"din nuc" intr-un singur vers nu este cel mai inspirat lucru

primul vers al antipenultimei strofe este cam lung, cat lungesti mana dupa un fluture cu plasa ca sa-l prinzi cu o mana mai lunga...de ce nu ai renunta la "asa de copti" ?
in versul urmator nu mai functioneaza flamba, 'pe altii i-am plans de-am crezut c-o sa creasca din nou'. asa vad eu.

lui "nu mai retin" nu-i vad rostul. as putea sa-ti argumentez, ai putea sa-mi contraargumentezi. distragi, stingi, de ce nu lasi ecoul?

din ultimele doua, chiar trei versuri ai putea sa scoti ceva mai bun. Ingerul, ingerii, iar ingeri, poti gasi morocanosul din Alba ca Zapada, un orc etc

spectacolul vietii

Multumesc frumos pentru semnele extrem de aplicate lasate.
Costin-eu sunt adeptul ca tesxtul te scrie. Este evident ca nu poti mentine tensiunea pina la capat. Dar, ca si tine, am inceput sa prefer scrierea simpla. In fond, n-ai nevoie de 30 de pagini ca sa scrii un cuvint.
Vasile Mihalache: de acord cu tine. Daca as sti sa ma autocenzurez tare bine ar fi.
Mihai Miro: cind devii prea tehnic iti lipseste trairea. Trebuie sa le impaci cumva. Ca sufletul nu-ti spune ca intr-un vers sunt doi de n.
Acestea fiind spuse, va foarte multumesc. Era important pentru mine sa stiu daca mai simt.

Tristul singur = poetul, chiar dacă repetăm unele însușiri, prin aceste redefiniri, oglindiri în discurs viața artistică se poate ridica în fața uneia diferite și să-i zică franc: ai absentat de la împărțirea momentelor desfătării, n-ai cercetat lumea eului îndeajuns de mult!...

Prima strofă - constatarea cutremurului lăuntric, al procesului de secătuire a albiei inspirației. Las că-i bine așa, năvalnicul șuvoi nu întârzie să apară.

A doua strofă - ori Micul Prinț, ori Ralph Fiennes, tot din cer precum un fulger, prietenul-eroul se deschide ca într-o lecție de anatomie pe viu ca să ni se releve faptul că aventura, misterul am putea fi și noi pe lângă el.

Strofa a treia - interactivitate cu cititorii de tip extrema uncție :)

Strofa a patra - remember pentru cei care ne-au marcat, ori cărora le-am marcat devenirea, în pofida imaginilor tari, a servirii cam neortodoxe de cuvinte cărnoase, cu miez de adevăr gol-goluț.

Strofa a cincea - autocritică, autopersiflare prin detașare dusă dincolo de limite.

Strofa a cincea - nu turul, ci Turnul Londrei ar fi fost cazul să fie amintit, la cât de dramatic m-așteptam să se încheie periplul descoperirii lumii dinspre interiorul mereu conflictual al unui artist.