Emilian Lican

Poveștile există prin viu grai din cele mai vechi timpuri, din generație în generație, fiecare aducând îmbunătățiri până la descoperirea scrisului care ne teleportează undeva în Mesopotamia anului

Trebuie să prefațez neapărat acest articol care va rămâne doar aici pe ,,poezie.ro" (agonia). Nu mă interesază unde o să fie încadrat acest text. Consider că nu este treaba mea ci a editorilor

Plouă cu lacrimi de fecioară Frântă de-o iubire mult visată, Găsită și pierdută, oare, a câta oară? În trupul amazonic ca de piatră... Iubită platonic și apoi lăsată Într-o zi de primăvară

Ecoul transmite un urlet lupic, Câinii din pustiuri se îngână și ei... Peste zăpada plaiului mioritic Se-așterne trufia trecuților zei... Luna răscoală săgeți otravite De argintul bolnav în

Moartea este femeia care te violează! Nu te întreabă dacă o dorești Atunci când nechemată te vizitează... Te îmbrățișează chiar dacă n-o iubești. Moartea este femeia fatal de frumoasă Cu tenul alb

Dezbracă-te foșnind din cânepa de țărăncuță, La noapte precum un duh să vin, să te sărut! Urmașa Evei din mamă de Catrină sau Anuță De dincolo de Someș, de Dunăre, de Prut... Sub stelele ochioase

Cetatea este tristă, turiștii au plecat; Ecouri mai persistă în târgul neuitat... ............. Pavajele patinate lucesc medieval Sub pași ușor purtați din clipele pierdute Pe sub felinarele care mai

Omenirea se află la răscrucea existenței sale. Numărul oamenilor a fost decimat de războaie dar și de ecologiștii care au reușit să reducă poluarea planetei Terra în favoarea celorlalte

O cucuvea cuvântă fiorul nopții, Un tei își scutură veșmântul, Un lup își plânge din haită morții Sub Lună! Crucea își umbrește mormântul... Pe cer e așternut covorul cu stele, Peste câmpie

Hristoase de atâtea suferințe În sângele-Ți nevinovat au amuțit zeii, Rătăciții au schimbat credințe, Păcătoșii au convertit în timp ateii... Siderați în ceruri îngerii au privit Cum lacrimă cu

Azi iubirea plutește prin fulgii de nea; Dochia își cheamă nora acasă, Își scutură pe rând cojoacele și-ar vrea Să redevină o prințesă frumoasă! Dochie lasă-ți fiica de la râu să plece; Este

Un lup alb zăpada o apasă Sub Luna ce-aruncă săgeți argintii; Își caută stăpâna războinica-frumoasă Ce are părul-mpletit cu raze aurii... Pe țărm algele de sticlă se sfarmă În cioburi ce țipă-n

Alarma mă scoate pe loc din sărite, E-o junglă sonoră ca-n răget de lei... Picioare de plumb, pupilele mărite, Inima sare ca arsă de foc și scântei... Apoi, totul pare-a reveni la

Ce brunetă zveltă cu ochii ca abisul! Păru-i până la umeri, trupul de vioară, Buzele ei roșii te poartă în visul Jarului aprins de Lună în fiecare seară... Atingeri de petale pe buzele

Atunci când faci laringită deoarece îți dorești să fii auzit... Scoate poezia din buzunarul secret, tămăduiește și te iartă... Atunci când crezi că este foarte greu, concentrează gândurile

Vezi în dulceața de cireșe lingurița de argint? Alături este ceaiul crenguțelor de vișin. Ziua se lasă-n stele într-un ușor leșin Când pe buze ai ghiocei și strasuri de-absint... Pândește prin

Creat din frustrante păsuri, Don Juan iubea la nebunie, Cum doar poetu-n triste versuri Orgasmic poate să descrie... Cu cât mințea Don Juan mai tare, Pe-atât era și mai dorit... Femeia este ca

După nori se-ascunde Luna într-o iarnă ancestrală, Horoscoapele-ntr-una prezic: Spaimă mondială! După nori se pitesc mistere ferecate-n steagul Lunii, Prinse-n rocile austere pentru a le deschide

Bate vântu-n turlă dar crucea e semeață, (Babele zic: Cineva s-o spânzurat!) Vremea parcă urlă-Crucea plutește-n ceață, Clopotele aruncă un clinchet măsurat; Creștinii nu se lasă își văd de calea

,,Fericirea cea mai mare pe pământ este propria personalitate." Mă gândesc la voi exact cum a gândit-o Goethe și pentru mine când: Umbra timpului său îmi bântuia visele amestecate cu umbre și

Se știe ce a creat Dumnezeu în primele șapte zile ale Genezei. În următoarea zi a observat că Adam era trist. I-a smuls o coastă omului iar lacrimile lui au udat pământul. Apoi a suflat