Baba Vesta
Omul Negru crucea-și poartă în ajun:
De Bobotează,
Pe muchiile de cleștar unde-i doamnă o Crăiasă...
El prin aburi se arată tot vestind: din casă-ncasă,
Pe una: Chiraleisa, ce pe aisberg se cutează
Să plutească... peste timp!
Doar o babă într-un iglu:
Vrăji-vrăjite, iară-și face-nainte de-nnoire:
Fără pâine, fără apă, și din moarte,
Mereu trează:
Dragostele să le prindă într-un diblu...
Din mănunchiul parfumat tot desface rămurele,
Pentru femei de măritat și numai pentru ele...
Chiciura să se depună, să vină tămăduitorul,
C-o trăsură și un cal, să le potolească dorul!
Vesta iar întinerește prin razele dulci de Lună,
Gerul ca prin farmec crește, fetele iar cad:
Pe gheață...
Lunecă dintr-o vioară melodia de pe-o strună:
Do Minor, știți voi... cel plin de viață,
Fluturi cheamă, îi adună...
Emilian Oniciuc-05.01.2024

îmi dă impresia de poezie reușită dacă aș cunoaște simbolurile, ritualurile, personajele
nu cunosc povestea din spatele poveștii poetice fapt pentru care rămân balansându-mă într-o senzație