Emilia Radu

"Cerul își îneacă norii
în coapsele oceanului" ???

Am mai citit intr-o poezie pe acest
site, scrisa de Liana, exact aceleasi cuvinte, uite:

"Rosu

Plouã rosu de Crãciun la tropicele Racului,
sufocant si dezlãntuit în ritm de salsa impur.
Cerul îsi îneacã norii în coapsele oceanului
iar palmierii se oferã vântului pe nisipul dur."

Ce sa mai zic?!?

Versurile tale sunt simple si bogate in simtire. Imi place sa te citesc. Intotdeauna inteleg ce vrei sa spui si simt ca un geaman ce-ai trait cand le-ai scris.

Oh, dar textele tale sunt ezoterice! Pentru un neinițiat într-o anumită mitologie e mai greu... Aici e vorba cumva de pasărea Calandrinon (Caladrius)?

Răspund cu o pseudo-epigramă \"albă\":
unii vrând să-nece rima
au ținut-o de-un călcâi
până s-a albit sublima
și a dat în bâlbâit!

Excelent, e un punct de vedere corect! Mi-au placut versurile:
\"mă coși cu brațele,
mă descoși cu buzele\"

Clinic - normal. Emotional - cu mici anomalii, cate o strofa pentru fiecare. Cum a scapat poezia aceasta fara stea?

Poezia este interesanta prin dimensiunile sale cosmice si structurile geometrice. Strofa a doua e remarcabila!
Ma intreb daca nu cumva in versurile finale cuvantul \"nebuni\" ar trebui articulat pentru sonoritate? Ai avut un gand special acolo, adica ai vrut sa fragmentezi finalul?

Citesc cu placere poeziile tale pentru ca sunt simple, scurte si foarte sugestive. In aceasta, imi place ideea visului ce transcede o iubire moarta si frumusetea paradisiaca a sentimentelor exprimate in cuvinte pe care inca le mai nutresti pentru el.

Pesimist dar plin de adevăr! Mi-a plăcut construcția versurilor, naturalețea exprimării unei stări profunde cu elemente simple. Toată natura conspiră cu uluitoarele ei comori la această nostalgie în prag de anotimp cinci.

Mie nu îmi plac insomniile pentru că gândurile mă fac să mă simt ca și cum aș fi inima vulnerabilă a singurătății în stare de asediu. Ar trebui să visezi, îmi spun. Visul odihnește și dă speranță.

Every day above the groud is a good day!

Ce dualitate bizară are această entitate divină a cărui nume îl definești aici, demiurg și demon. Folosești prenumele posesiv cu majusculă (dar nu peste tot) de parcă ar fi Dumnezeu.
Pari a fi mâhnită din cauza unei cruzimi
\"uliu... muscand din visul fara aparare\"
întâmplată în trecut cu efecte în prezent:
\"cu incisivii unui timp erodat\".
Ceva încredere în viitor sub semnul speranței trasnpare din finalul poeziei.

Am simtit ca aud un ritm cardiac simultan, am simtit o vibratie colectiva si nimeni nu se mai distingea de nimeni. Cred ca ai scris o poezie de mare stea!

De la omul acesta superb care a promovat examenul disperarii de la prima incercare ti-au ramas cateva file de indreptar cu retetele distilarii luminii interioare - pentru zane fosforescente, pitici radioactivi si nemoarte. Dar, despre speranta ca antidot pentru disperare n-a scris nimic-nimic?…

La frontiera acestui popas
între gest si repaos
înnoptează zone albe
insolite izvoare
pe hărți secrete
neumblate nici de ninsoare
neninse de niciun umblet...

Foarte interesant punct de vedere dar crudul rege Tantal a fost el insusi subiectul tantalizarii i.e. ademenirii, zeii l-au pedepsit astfel, nu a fost el \"tantalizatorul\". Ma aplec la raul cuvintelor tale si vreau sa imi astampar setea dar apele se retrag in pantecele literelor, intind mana la fructe ca sa-mi astampar foamea dar livezile se usuca si degetele mele se ard in hieroglifele crengilor tale...

Numele lui Dumnezeu e altul in fiecare limba a lumii. Adevaratul nume i-L stiu probabil vorbitorii limbii lui Adam, dupa Umberto Eco, Serenditipities. Dar popoarele si limbile lor mor, poate a murit si Dumnezeu si acum locuieste in fiecare din noi, ca un pui de cuc intr-un cuib strain. De aceea il cheama Dumitru, in ceasurile cand bea bere la litru, sau Tudor, cand e trist si singur in fata nodului gordian al sfintei treimi personale:
De azi Dumitre suntem trei
Eu, tu si un flacon de pastile roz
nod pe care lamele ar vrea sa-l taie atat de definitiv...
In toate aceste solilocvii elegiatice faci apologia motivatiei latente, a refuzului tentativ de adaptare la o lume bicefala, oricum dublu decapitata apriori:
\"Stiu ca joci numai la Royala
eu blufez cu o mintuire sparta la doua capete\"
E inspaimantatoare lupta ta cu existenta, e dulce revolta-ti invaluita in glazura de plictiseala amaruie.
Al treilea solilocviu - remarcabil!

Mego, poate vrea sa se lase de pomicultura bruneta si sa se apuce de una... blonda. Doh!
Iata replica mea:
Unui epigramist infidel
-----------------------
oricum ar fi pomicultura
cu poamele de dinamita
nu iti uita pacientura
bolnava de epigramita!

Ah, în Iașul celor o mie de clopote
ningeau din Lună versurile dalbe
coborau magii pe-ale inimilor golgote
cu daruri din nebuloasele albe

Scrii foarte frumos, concentrat, ca un haiku, dintr-o suflare îndelung distilată. Această poezie de stare m-a transportat imediat într-o biserică cu bănci de lemn, unde singurul zgomot ce taie liniștea deplină e cel al băncilor de lemn trosnind și al ființei ce își spune rugăciunea sau își face spovedania interioară, cu duioșie sau mânie. Apoi, am auzit foșnetul sufletului, pentru că Dumnezeu e în noi și în toate.