Poezie
Colivia
1 min lectură·
Mediu
Sunt condamnata la singuratate,
Cu oameni buni in jurul meu,
Numai un geaman simte, poate,
Cand tac, ce vreau si ce simt eu.
Nu, nu ma plang, sunt fericita!
Mi-e-n suflet soare si mi-e bine,
Doar neputinta mi-e cumplita
Ca nu poti tu simti ca mine.
Sa-ti spun... dar ce cuvinte
M-ar ajuta sa pot descrie,
Bucuria mea fierbinte...?
N-ar ajunge nici o mie!
Bucuria de-a gasi un raspuns,
De a-\'mblanzi un mic mister,
De-a umple ce nu-i de-ajuns
Ce e salbatic si auster.
Sa-ti spun? In ce grai ti-as spune?
Tare-as vrea, dar nu se poate!
Cuvinte mici? si glasu\' - mi se opune
Rapus, strivit, de-a lor banalitate.
Sufletele-s aripi menite sa zboare
Inchise sunt intr-un castel de tina,
Suntem datori cu o eliberare
Abia atunci cuvintele-or sa vina...
012247
0