Quo vadis?

Nu stiu daca pot sa categorisesc poezia drept \"frumoasa\", Radule, dar m-a fascinat, zau, mai ales primul solilocviu. Cu \"anti-Christ/death to Christ\"-ul lui, cu degetul sus si cu pantalonii jos, cutitul la jugulara si cu \"n-am nevoie de iertarea ta si nici de literele tale mari\".
Am vizionat-o, mai degraba decat am citit-o. Mi l-am imaginat pe dumnezeu in pragul usii, cu sosoni si fes in cap, uimit ca ai tupeul sa-i bati la usa, mi l-am imaginat sufland in lumanari. Mi-a placut ca l-ai pus in rand cu lumea.
Am s-o fac rugaciunea mea de seara, ca si asa nu aveam nici una. Pacatoasa ce sunt.
Poezia merita mai multa atentie decat ii pot acorda eu la ora asta tarzie, dar sunt convinsa ca o sa se ocupe altii.
O sa inchei cu urarea \"Sa te auda dumnezeu!\". Amin.

Tonul...tonul e totul! Apoi vin structura poeziei, imaginile, Dumnezeu transpus in uman, cu tot alaiul pe care aceasta conditie de muritor al secolului XXI romanesc il presupune. Parca finalul ar fi putut fi mai puternic, in sensul ca o imagine aparent mai \"slaba\" iar fi dat o forta nebanuita.
Nota 10 pentru rugaciune (in mod special), cosmar si botez.
\"un bici
o mana de fan
sau
nu\"

Sa enumar cateva banuieli.
Tu esti suparat pe faptul ca Dumnezeu nu te asteapta in limuzina la iesirea din casa.
L-ai prins! De fapt El ne manipuleaza si ne invata sa fim slabi.
Ce atata Dumnezu, Domnule? \"Nexus\" nu este bun?

O intrebare am si eu: Ce ti-a facut sau nu ti-a facut Dumnezeu?

Acuma, daca tot ai scris toate astea raspunde-mi la intrebarea de ma sus.

Toti avem nevoie de iertarea Domnului.

Nu era nevoie ingerule sa-mi iei si aripile alea pictate de cu seara sau de-cu-seara sau si mai frumos de*cu*seara sau...mai stie nexus cum...mai, era doar de ajuns sa imi dai o secunda drumul catre curtea din spate si sa-mi dai o lopatzica(asa am vrut sa diacritizez eu) si o gramajoara de pamant si sa ma lasi sa desenez...Nu fac melci si nici nu fac pauze...Muncesc numai sa fac ingeri...Ce daca sunt de nisip? Da ce nisipul nu are ingerii lui? Este si asta o metoda sa bati la poarta...cu clepsidrele...ca ti s-a sculat cheful sa dai vina...ba pe postas ca are ceva cu cutia ta...ba pe laptareasa ca are ceva cu vacile...ba pe tomberonul de gunoi ca si-a lasat duhoarea pe casa scarilor...\"rastigneste-l pe Nazarinean!\"...cine crezi tu ca a stiu atunci ca se scrie cu Rasstigneste-L? Eh, bine, au presimtit da de stiut...Nu mai am decat acele lacrimi sapand in obraji. Navoade de piatra? la ce bune? Apele nu se mai lasa incoltite nici macar cu o chirie platita la vreme si nici macar diminetile nu mai poti fi sigur de cocosi...Care cocosi vei spune? Pai aia din varful bisericilor teutone...Aia! Ca n-are alalalt inger timp: mie sa nu-mi vi cu povesti! Are si rade...pai Noe, papa, nu s-a sculat in apusul ala de soare oarecum ametit? Pai nu ti-a zis direct: de unde luam Doamne lemn pana maine? Iata de ce zis: Fiewce secunda este pentru mine ziua Ta! Dar cum n-am vezi tu si mai ales simti tu destule secunde atat de lente sa-ti zic tot La Multi Ani ma impac cum ca esti vesnic si atotprezent si atotpotent...Asa incat telepatic te conjur: bate si omul la poarta cu inima lui aia mare...da-i si tu prilej de pahare!

Se da ingerul explicacios

Numele lui Dumnezeu e altul in fiecare limba a lumii. Adevaratul nume i-L stiu probabil vorbitorii limbii lui Adam, dupa Umberto Eco, Serenditipities. Dar popoarele si limbile lor mor, poate a murit si Dumnezeu si acum locuieste in fiecare din noi, ca un pui de cuc intr-un cuib strain. De aceea il cheama Dumitru, in ceasurile cand bea bere la litru, sau Tudor, cand e trist si singur in fata nodului gordian al sfintei treimi personale:
De azi Dumitre suntem trei
Eu, tu si un flacon de pastile roz
nod pe care lamele ar vrea sa-l taie atat de definitiv...
In toate aceste solilocvii elegiatice faci apologia motivatiei latente, a refuzului tentativ de adaptare la o lume bicefala, oricum dublu decapitata apriori:
\"Stiu ca joci numai la Royala
eu blufez cu o mintuire sparta la doua capete\"
E inspaimantatoare lupta ta cu existenta, e dulce revolta-ti invaluita in glazura de plictiseala amaruie.
Al treilea solilocviu - remarcabil!

\"Sa ma lasi sa intru de ochii vecinilor
Te gandesti la Dumnezeu si te surprinzi cu gandul la tine insuti, descoperi bucuria ca nu ai nevoie sa te rogi, sa fie intuneric in biserica (\"eu nu voiam sa stiu de ziua ta de odihna / sau de ziua in care ne rugam fierbinte [...] sa nu se vada asa tare in biserica\")
Societatea este doar un pretext de a cocheta cu faptul ca-ti esti stapan tie insuti:
\"sa nu comenteze ca tii oamenii la usi
Sa te pup pe amindoi obrajii \"...citesc pana aici si imi zic: uite il strange la perete pe Dumnezeu! Il face sa se dedubleze, il pune in ipostaza de fariseu! Dar,surpriza cea mare :
\"si sa-ti zic :
Sa-Mi traiesti Doamne Dumitre
Scoate sticla sa bem \" NU SUNTEM NOI OARE ZEI, CAND SUNTEM EGALI CU NOI INSINE?!Ei, mai confundam si noi planurile uneori, mai cu seam cand e vorba de paine si cutit...:)