Emil Iliescu

Horea, singurătatea personajului tău este singurătatea fiecăruia dintre noi, în momente de cumpănă. Folosești imaginea crescută uneori din metafore îndrăznețe pentru a creiona o lume fumegândă, un apocalips existențial, în care, paradoxal, oamenii sunt încă vii, deși \"Halucinante, șiruri lungi de penitenți se perindă pe bulevarde largi fără o vorbă. O ironie, un reproș? Ești pe punctul să plângi pentru ei, de fapt pentru tine dacă tot e să fii sincer, dar fără lacrimi nu se poate\".
Mentalul halucinant descoperă falii de realitate la fel de surprinzător realizate prin verbul tău, bucăți din interiorul domestic, ce se încarcă cu simboluri ultime: \"Un zahăr cubic ars, ca o bucățică de moarte, stăruie pe pervaz\"; \"Blestemate obiecte oglinzile, te-au înspăimântat de când te știi, prea spun întodeauna adevărul\" ; \"Lehamitea sâsâie ca un șarpe prin vârful limbii tale spre aerul anost\".
Este un univers ce trece fulgurant prin fața ochilor noștri și se contopește cu imaginea și, mai ales, cu vorbele Ei, ale acelei Imzadi, \"iubită\", fragment plin de un lirism profund.
Un text puternic creionat, pentru care te felicit!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, visul și realitatea sunt cele două lumi prin care ne călătorim, încă de la naștere. Mă bucur că vei face împreună cu micul Norbu cei șapte pași, care să-l poată ajuta să ajungă la împlinirea visului bunicului său.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Jack, întotdeauna lumea Tibetului a fost una fascinantă. Și nu pentru că ar s-ar situa pe o altă coordonată geografică, ci fiindcă a strâns în ea mirajul unor precepte etice, spirituale și existențiale, de care noi ne-am îndepărtat de mult.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Laurențiu, fiecare citește un text și îl descifrează, așa cum îl simte cu sufletul. Sigur, există interpretări nenumărate, din moment ce un text este o lume de sensuri, deschisă, o construcție atectonică, care implică varii deslușiri ale mesajului ei. Eu, așa am resimțit acest text.
Îți respect părerea personală, dar cred în continuare că în acel timp mitologic, când se știa că nimeni și nimic nu poate depăși granița impusă de șarpele Jormungand, orice călătorie era un drum fără speranța ieșirii din datul ontologic. Știi foarte bine că, așa cum spune legenda, Midgard va fi distrus de Jormungand în ziua de Ragnarok. Pământul și apa se vor otrăvi din cauza veninului șarpelui, iar valurile mării vor invada pământul.
Oricum, cred că nici interpretarea mea, nici a ta, nu micșorează valoarea acestui text. În fond, asta contează, nu părerile noastre divergente!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Dalia trăiește prin amintiri magice într-o zonă crepusculară, prelungită acum de pădurea de salcâm. Se simte atrasă de potecile ei, de mireasma florilor, care par dulci ca și clipa petrecută sub mantia copacilor. Andi este însă legat de realitate. Pe el poveștile despre dispariții într-o zonă tainică, din care uneori nu te mai poți întoarce, îl sperie. Dar Dalia resimte lipsa unui astfel de spațiu. Repetarea experienței anterioare în pădurea de la Măgura(nume simbolic)nu este pentru ea decât un nou prilej de a se afunda într-o lume la care tânjește, cea a unei copilării fără sfârșit sub aroma mâțișorilor albi, pufoși și dulci ca visarea.
Un text încărcat de inefabilul, pe care pădurea îl transmite celor care se simt în ea ca într-o lume paralelă.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Iulia, personajul tău s-a maturizat, deși destinul celor \"zece ani\" formulat de doctor ar produce asupra oricărui psihic(mai ales cel a unei femei) traume imediate. Dar ea știe că are un suflet mic pe care trebuie să-l vadă pornind pe picioarele lui în viață. În plus, este înconjurată cu grijă de oameni care o iubesc. Scriitura ta duce cititorul în miezul unei lumi în care fiecare trăim, dar pe care, evident, o simțim fiecare diferit. Maria are dreptate, se cunoaște amprenta experienței personale în episodul de la spital. Căci, cine poate descrie mai bine suferința, decât cel care suferă...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Sorin, este interesantă ideea unui drum repetat ad indefinitum de același om, fără identitate, fără un scop în sine al călătoriei. În \"lumea de mijloc\", înconjurată în mitologia norvegiană de șarpele Midgardului, ieșirea din acel cerc este imposibilă. Șarpele și-a încolăcit coada în jurul oceanului ce străjuiește Midgardul și nimeni nu poate intra sau ieși. Aceasta, cred eu, este și ideea textului tău: o neantizare a identității individului, o imposibilitate de a depăși drumul știut, străbătut iar și iar sub pavăza singurului gând salvator: \"Unica ieșire din acest cerc era să-și construiască un iglu, precum eschimoșii, să se întindă pe blana sa de oaie și să aștepte acolo zorile sau moartea cu aroma somnului de gheață.\".
Un text bine scris și care promite pentru viitor.
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Călin, nu speram că Filip a însemnat deja atât de mult pentru Francesca! Doar intuiam, și, cum în intuiția bărbaților nu te poți baza...
Povestirea devine tot mai aromată. Parcă aș sta pe o terasă sub un tei bătrân și parfumat și aș răsfoi iubirea dintre Fil și Francesca asemenea unui evantai japonez, unde fiecare imagine ce se deschide este un mic univers!
Introvertit și nocturn, nici nu se putea o combinație mai fericită pentru Filip!
În schimb, Francesca...pe care el evită să o privească drept în ochi( aici este un atu formidabil al ei față de bărbatul închis și indecis mereu). Francesca știe ca un maestru al scenei shakespiriene să-și ascundă trăirile: \"Pe fața Francescăi nu se putea citi nimic. Era maestră în asta atunci când și-o propunea. Și și-o propusese de la primele preparative cu paiul și șervețelul. Pielea impecabilă a feței nu trăda nici un mușchi clintit, dar Filip nu observă că o unghie de-a ei străpunse de-a binelea un pliculeț de zahăr.\"
Amy va fi un personaj care poate contrabalansa sentimentele difuze acum ale lui Filip. Dar va fi foarte greu: el a iubit-o pe Francesca undeva într-o cameră, care azi nu mai există, dar el trece dimineață de dimineață pe acel hol, ce a luat locul camerei, care nu poate să nu păstreze urma pașilor ei mici, respirația ei după somnul de noapte profund și odihnitor la pieptul lui, glasul ei cristalin!).
Rochia de bal...pe care Anca o așteaptă cu nerăbdare... Și nu numai ea...
Rochia aceea o poate purta Francesca la recepția de la Praga sau poate Amy, într-una din întâlnirile ei la Londra cu Filip...Cine știe...
Autorul știe mai mult ca sigur...!
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Călin, m-ați pus la treabă deja!
Filip este pentru mine personajul central, alături de Francesca. De ce? Fiindcă intuiesc ceva din nerăbdarea, cu care a încercat să îi comunice personal prin telefon Francescăi nominalizarea lui la premiile \"Barlow\". Nimeni altul nu ar fi putut fi persoana căreia i s-a transmis politicos: \"Francesca doarme, aș dori să n-o trezești!\".
El, \"poetul cu panglicile lui de vânt\", mi se pare mai aproape de sufletul visător al Francescăi. Chiar dacă Cezar este omul care se poate bucura în fiecare dimineață de mireasma acelui lob diafan de ureche, pe care el depune toată iubirea lumii. Dar între Cezar și Francesca, să nu uităm, se află o ușă: \"În spatele oricărei uși întotdeauna se întinde o cu totul altă lume\". Este turnul de fluturi, în care Francesca așteaptă să urce spre ea respirația versurilor lui Filip, omul despre care ea spune: \"Ținea mult la prietenia lui, la disponibilitatea lui de a-i asculta în orice moment problemele. Lui putea să-i spună orice, chiar dacă... Asta când nu era în zilele lui negre, atunci nu vorbea cu nimeni, era ursuz și iritabil, și era mai bine să te ții deoparte.\"
Proza captivează în primul rând prin simbolistica interiorului domestic, pe care tânărul nostru agonic Murza Narcis a intuit-o. Francesca trăiește prin lucrurile diafane ce o înconjoară de la blănița copilăriei, până la tabloul trist al trandafirilor vișinii scuturați, sfeșnice, draperii, clopoțeii de vânt. Și până la fântâna, de care sunt sigur că se va bucura într-o zi. Poate că acolo va fi unul din locurile enigmatice ale enigmaticei Franscesca.
Dacă am bătut câmpii cu grație, iertați-mă! Dacă mi-ați acceptat interpretările nu pot să fiu decât fericit!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Gabriela Bănică, trebuie să-mi cer scuze pentru că dioptriile și fuga condeiului te-au alintat...Bianca...
Ce să-i faci, se apropie Sfântul Paște și mai sunt dator cu câțiva miei albi unora pe site!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Gabriela Bănică, trebuie să-mi cer scuze față de tine, pentru că dioptriile și fuga condeiului te-au alintat Bianca...
Ce să-i faci, se apropie Sfântul Paște, și mai sunt dator cu câțiva miei albi unora pe site!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, poate că am fost prea aspru cu Demetrian, dar știi și tu prea bine că uneori în viață trebuie să alegem între bine și rău. Și nu întotdeauna o facem îndeajuns de înțelept...așa cum nu a făcut-o nici el...!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Bianca, uneori actorii trăiesc deosebit de periculos, atunci când frustrările personale se suprapun peste cele profesionale. Echilibrul lor psihologic poate fi distrus de o singură replică sau de o voce interioară venind din abisul unui inconștient furibund.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Bianca, am postat cu reținere acest text pe site... Mai ales fiindcă știu că în materie de proză toată lumea este deosebit de atentă la detalii și cuvinte. Mi s-a părut că o astfel de \"piesă în piesă\" nu va câștiga admiratori. Dacă am făcut-o în persoana ta, mă bucur!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Jack, îmi pare rău că nu sunt anunțat întotdeauna pe mail de comentariile membrilor de pe site. Probabil că vina se află undeva în sistemul meu electronic și nu pe cel al site-ului. De aceea, te rog să-mi scuzi întârzierea cu care îți răspund. Ai analizat cu armele unui prozator textul meu și nu pot spune decât că ai intuit perfect faptul că uneori mă ascund în spatele unor personaje. În ceea ce îl privește pe Lombardo, tu ești încă tânăr... Poate vei avea ocazia în viață să întâlnești situații când un bărbat în amurgul vârstei poate face orice, absolut orice lucru( care poate celor neutri, aflați în afara situației lui emoționale, li s-ar părea o nebunie!) pentru a câștiga o femeie tânără și frumoasă. Așa cum numai Salma putea fi! Crede-mă, sunt alții care și-au sacrificat și viața, nu numai averea, pentru o oră de iubire!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Diana, lumea întreagă este o piesă, așa cum spunea marele Faulkner \"plină de zgomot și furie, și care nu semnifică nimic\". Din această piesă răzbat către mine uneori crâmpeie de poveste. Cred că vei citi cu plăcere și continuarea.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Andrei, prietene, este prima dată când ne întâlnim virtual pe anul acesta. Din păcate, starea sănătății mele datorată unei hepatite mai vechi, nu mi-a dat puterea să trec prin textele tale și ale altor autori dragi mie( de fapt, toți cei ce scriu pe site îmi sunt la fel de dragi!).
Comentariul tău este pertinent și voi căuta să înlătur balastul celor două cuvinte.
Cât privește eroul meu, el trebuie să aleagă între două lumi. Lumi care ne sunt comune și nouă. Depinde însă de fiecare din noi pe ce parte a scenei ne vom juca rolul...
Cu multă prietenie, Emil Iliescu

Ce minunat dar am primit noi, oamenii, încât să putem răsfoi timpul, când vrem și cum vrem...
Să lăsăm prin secundele trecerii noastre semne pe obrazul proaspăt al fiecărei dimineți, așa cum melcii bătrâni își lasă fosforescenta amprentă pe frunzele de păpădie...
Androginul primordial, Maria, s-a disipat în două jumătăți de cerc, care oricât s-ar urmări, nu se vor mai putea atinge, ca și Soarele cu Luna...
Călin are dreptate: poezia ta respiră profund acum. Iar Cezara a intuit feminin, femininul din feminin: aura poveștii. Am citit cu plăcere în cartea timpului tău!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Ce dar minunat am primit noi, oamenii, încât să putem răsfoi timpul, când și cum vrem...
Amintirile noastre și trecerea prin secundele vieții, lăsând urme pe obrazul proaspăt al dimineților, așa cum melcii bătrâni își lasă fosforescenta urmă pe plăpânda frunză de păpădie...
Maria, androginul original s-a disipat în două jumătăți, care nu se mai pot atinge, ca și Soarele cu Luna...pentru ele nicicând nu va mai bate aceeași oră exactă...
Călin avea dreptate: poezia ta respiră profund acum. Iar Cezara a intuit feminin, femininul din feminin: aura poveștii...
Am răsfoit cu plăcere cartea timpului tău...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, actorii refac lumea pentru noi, cei care îi urmărim vrăjiți! Ei pot fi îngeri, dar și demoni, și vei vedea cât de puțin îi trebuie ființei să treacă dintr-o tabără în alta.
Cu prietenie, Emil Iliescu