Emil Iliescu

D-le Călin, am concurat cu \"Păliman, starostele lotrilor\", \"La vânătoare\" și \"Omul care semăna cu Miltiades\", acesta din urmă fiind inclus și în \"Caietele udeștene\", scoase la finalul festivalului și care cuprind producții ale tuturor laureaților.
Fascinantă este pentru noi, oamenii, întotdeauna, întâlnirea cu viața...Cât despre moarte...s-ar putea ca ea să fie surprinzător de sensibilă...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Carmen, mulțumesc pentru felicitări și cuvintele frumoase! Sper ca partea a doua să aibă același efect asupra sufletului tău...
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Tomescu, așa cum am așteptat a i c i mereu întâlnirile cu colegii și prietenii noștri dragi, tot așa, pesemne, o vom face și d i n c o l o...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Festivalul \"Eusebiu Camilar - Magda Isanos\" a fost un prilej de a cunoaște oameni noi, scriitori deja consacrați. Am ascultat cu emoție minunatele poeme ale d-nei Carolina Ilica, poeme surprinse și grafic de autoare pe obiecte populare de lemn sau pe țesături cu motive florale din zona unde s-a nascut. \"Cartea de lână\", \"Cartea de lemn\", sunt dovezi vii că spiritul poetic se poate transpune, practic, pe orice suprafață materială (amintesc că una dintre cărțile domniei sale se intitulează \"Cartea de lut\", versurile fiind inscripționate pe diverse obiecte plămădite din lut). Am savurat modalitatea de a alunga \"tristețile ca Paganini\" ale, de acum consacratului, Gellu Dorian, într-o poezie existențială modernă, pe alocuri încărcată de simboluri ale realității imediate. Și, nu în ultimul rând, l-am ascultat pe maestrul satirei și verbului caustic, Constantin T. Ciubotaru, care cu un bisturiu performant - cuvântul - a disecat starea națiunii vis-a-vis de defuncții trecuți și actuali ai puterii. Comemorarea religioasă a lui Constantin Ștefuriuc și a lui Mircea Motrici, figuri proeminente ale satului udeștean ne-a făcut să ne apropiem de cer cu gândul și o lacrimă poposind pe suflet. Iar vizitarea caselor memoriale Camilar și Motrici ne-a demonstrat că atunci când oamenii se întorc cu fața spre icoana istoriei și a celor care au populat-o, din grija și sub mâinile lor se nasc documente vii ale unui trecut minunat. Am fost conduși cu atenție, ospitalitate și grație de coordonatorul festivalului, poeta Carmen-Veronica Steiciuc, legătură de sânge cu marele nostru Mihai Eminescu, care ne-a oferit un model de comportament și modestie. Personal, am resimțit, la o vârstă târzie, când locomotova obosită a vieții se târăște încet-încet spre depoul amintirilor și neputințelor, că prin Cuvânt poți deveni tânăr, indiferent de cât nisip s-a scurs în clepsidră. Acolo am înțeles sintagma folosită des în zonă: \"Suceava, un oraș lângă Udești\". Am participat cu textele: \"Păliman, starostele lotrilor\", \"La vânătoare\" și \"Omul care semăna cu Miltiades\", texte postate și pe Agonia. Mulțumesc d-lui Călin pentru atenta informare și îi felicit pe ceilalți agoniști care au demonstrat că acest site este deja o familie culturală, literară, de luat în seamă.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Mulțumesc, Adrian, aprecierile tale ma bucură și mă fac să mă gândesc și la poezie la fel de mult ca la proză.

Hieratic și plin de sfiiciune este pasul măicuțelor prin culorile dimineților la Utrenie. Cu visele de-a pururi albe de omătul rugăciunilor, ele oferă mirul ce le picură din suflet celor ce așteaptă ca prin mătăniile lor speranța lumii să nu piară.
Așa este, Adrian, rotirea astrelor este pentru ele aceeași, ca la începutul Creației!
Cu prietenie, Emil Iliescu
P.S - Felicitări pentru premiul obținut la Festivalul de proză \"Eusebiu Camilar - Magda Isanos\" de la Suceava!

\"Vom pluti deasupra lucrurilor\"...este atunci când lași în urmă-ți totul, când te oferi ființei iubite și acea clipă este ca o plutire peste lucrurile terne, lăsate în lada de zestre a uitării. Ceasul cu cifre romane, un semn al distincției, este potrivit să sune abia peste 24 de ore, fiindcă aceasta este marja de fericire pe care ți-o dorești. Secundele vor trece ca și grăunțele de nisip de la marginea mării pe sub pasul iubirii ce se va hrăni cu primăvară crudă, nobilă, neasemuit de frumoasă...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Cu paslmii lui Paul Aretzu, Bunul Dumnezeu se coboară printre umbrele omenești, dăruindu-le lumina Cuvântului său. Este o poezie ce devine icoană, pictată cu litere de sânge, de iubire, de adorare și de umilă căință față de ceea ce omul reprezintă în fața Creatorului său. Autorul ridică verbul și imaginea plastică la rang de rugăciune lăuntrică.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Sentimentele parcurg traiectoria destinului nostru, indiferent de vise. Visele sunt, Maria, ca niște planete ce se rotesc veșnic în jurul astrului central, destinul nostru, îmbogățindu-i strălucirea prin lumini dorite, așteptate. Dacă ai întâlnit pe Bunul Dumnezeu într-o privire, păstrează ca într-un receptacul neprihănit taina acelor ochi și chiar dacă tu spui că vezi cerul în culoarea mov, crede-mă, ești mai bogată decât cei care-l văd albastru. Gândește-te doar la faptul că violetul este regal. Este culoarea misterului, fiind asociat cu spiritele înalte și cu descendența princiară. Cît de frumoase sunt toate florile primăverii, dar parcă liliacul împrumută ceva din starea primordială a paradisului...!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Un text ce împlinește printr-o serie de apoftegme strălucitoare ideea de \"zi de neuitat\". Este ziua în care, pentru prima dată, săracii pământului, aleșii Dumnezeului lui Avraam, Isac și Iacob simt că Tatăl și-a întors iarăși mila spre ei. Fiindcă le-a trimis Fiu, născut, nu făcut, sub Lumina și Verbul căruia se vor stinge asperitățile dintre oameni și, cum plastic afirmă însuși autorul: \"Lângă El joaca de-a binele și răul și vânătoarea de oameni încetau, pentru că te simțeai pur și simplu bine, ai fi vrut ca acea clipă să se extindă infinit\". Din păcate, apăsarea realității imediate, impregnată de un fariseism \"descumpănit\" îi va târî din nou spre micile-marile lor întrebări existențiale, din care nu puteau lipsi \"mișcările rigide, șovăitoare și temătoare, grimasele și prefăcătoria ce păreau un mijloc de supraviețuire într-o lume în care Dumnezeu se ascundea în spatele legii, iar legea se multiplica la infinit în prescripții făcute de oameni\".
Rămânea speranța, acea \"lumină roșiatică-subțire\", că poate într-o bună zi se vor simți iar liberi și aproape de Hristosul cel viu \"un singur trup, o singură voce și o singură inimă\".
Un text de neuitat!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Am citit un text scris promițător și cu imagini profunde, smulse dintr-un eu ce filozofează asupra sensului vieții. Prologul cuprinde în el însuși mesajul primordial, pe care autoarea vrea să ni-l transmită: suntem de la naștere legați atât de strâns de teluric, încât numai printr-un regressus ad uterum ( reîntoarcere în măruntaiele pământului)putem să ne mai salvăm sufletul , aprioric damnat de un deus otiosus.
Mi-au plăcut cuvintele șlefuite în câteva imagini plastice: \"Totul nu e decât un cerc aprins de viață, iar noi trebuie să trecem victorioși prin el\" sau \"Nu puteam aprinde focul vieții decât lăsând să curgă pe zilele - vreascuri sângele propriu\".
Finalul este unul care închide perfect cercul tăgadei și necredinței: trăirile amenință să sfărâme \"polițele inimii\", iar atunci când încercăm să ne citim gândurile printr-o judecată interioară, \" foșnesc paginile sufletului\"(superb!) de atâta tristețe și îndoială.
Daniela, în proză ești mult mai profundă și merită să continui!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Cred că în această clipă moșii și strămoșii ce odihnesc sub brazdele bătrânei noastre Moldove așteaptă ca Istoria să facă dreptatea aruncată în uitare și întuneric atâta amar de vreme!
Un gând bun și plin de speranță pentru frații noștri!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, nu poți fi decât fericit când afli că mai există oameni mari care cred în povești de dragoste din timpuri îmbrăcate în mister!
Cu mulțumiri pentru că ai avut răbdarea de a fi alături de eroii mei până la capăt!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, ca întotdeauna, cu sufletul împletit cu poveștile trecutului, alături de eroii mei...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Cele trei părți îl transferă pe Fil, puțin câte puțin, într-o trăire extrasenzorială. Umărul Francescăi mirosea în avion a \"frezii străine\". Se spune că în lumea de dincolo există copia fidelă a florilor de pe pământ. Numai că mirosul lor este unul deosebit de cel pământesc. Încă din avion, Fil resimte olfactiv pragul extrasenzorial, pe care a început să-l pășească spre finalul său plin de tristețe. Mirosul fostei sale iubite, al femeii lângă prezența căreia vrea să-și primească premiul, este \"necunoscut și străin\". Orice urmă materială se disipează în mintea lui Fil, chiar de atunci, când realizează că sublima scenă pe care i se va înmâna premiul va dispare în 24 de ore pentru totdeauna. Ca și cum n-ar fi existat nicicând. Ca și el, de altfel. Rămâne doar amintirea (\"O fantomă bântuind la nesfârșit, chinuitor, un lanț de incertitudini. Și atunci vrei să uiți. Vrei binecuvântarea ultimă a uitării, dar nu vine).
Tactilul poartă în scena din avion tot o conotație a plecării iminente a lui Fil de aici. Francesca își retrage mâna, nu fiindcă nu-l mai iubește, ci poate pentru că a surprins-o atingerea pielii devenită rece, inertă deja. Iubirea, ca și atingerea ei, este moartă. Iubita lui Eminescu îl privea \"cu-n rece ochi de mort\", Francesca este atinsă de însăși aripa înghețată(mâna lui Fil) a morții iminente! Ruptura dintre cei doi ați sesizat-o perfect prin sintagma: \"ca două păsări pe sârmă\". Așa este, două păsări care își vor lua zborul în două direcții diferite! Rochia de bal a Francescăi țese în ea toată tristețea lumii și a iubirii lor sfărâmate, căci argintul este culoarea acestei stări sufletești.
În contrast izbitor cu ea se află Olivia, a cărei rochie verde tonifică peisajul și ne face să mai credem o clipă în salvarea lui Fil. Însuși faptul că Olivia se află \"pe malul opus al apei\" este însă un alt semn că plecarea lui Fil din final este aproape. În literatura mitică, întotdeauna, când eroul dorește să treacă pe un alt tărâm, extrasenzorial, transcendental, o face trecând printr-o pădure sau peste o apă.
Rochia lui Amy, neagră cu broderia ei roșie de sânge, amplifică gestul final al lui Fil. De fapt, acum este momentul în care Fil trece într-un alt registru existențial. Atmosfera din jur începe să-l sufoce. Nu asta este viața poeziei, nu ăsta este mesajul gândurilor sale așternute pe hârtie. Se naște pentru o clipă o speranță ce se întrevede în verdele fulgerător al rochiei Oliviei, care sfâșie apele negre din jur. Verdele Zeelandei este un vis posibil! Dar semnul tactil al recelui pe care i-l impregnează premiul oferit îl readuce pe Fil sub torța de gânduri întunecate.
De aici încolo atitudinea auctorială își va spune cuvântul. Ne-ați permis, nouă, cititorilor d-voastră, să intervenim cu scenarii însăilate imaginar. Ați ales să nu dați dreptate în final nimănui, deși la un moment dat m-am gândit rapace că voi fi câștigătorul premiului virtual, gândul lui Fil îndreptat spre Zeelandia intersectându-se cu gândurile mele, pe care vi le-am transmis într-un comentariu. Dar nu a fost așa! Ați ales, și respectăm alegerea, alt destin pentru Fil. Poate Maria are dreptate când condamnă autorii care-și omoară eroii și, din acest punct de vedere, eu ar trebui să fiu ultimul care să-mi dau cu părerea. Dar ați construit un personaj, Fil, pentru care v-am invidiat! Un caracter complex, cu trăiri interioare contradictorii și uneori incendiare, care nu cred că merita acest final. Sunt optimist și subscriu comentariului d-voastră: poate Fil și-a regizat moartea și acum se află sub un cer fără convenții și într-o lume a poeziei libere, neîngrădită de prejudecăți și premii iluzorii.
Vreau să vă mai spun ceva. Am sperat că acolo, la Praga, Barlow va veni însoțit de fiica lui. O tânără care se va îndrăgosti pe loc de Fil( este cunoscută atracția pe care bărbații maturi o polarizează asupra fetelor tinere). Am sperat că rochia pe care o va purta ea, una simplă, fără străluciri mondene, împletită cu gândul lui Fil către libertatea Zeelandiei, vor face ca la final Fil să părăsească ceremonia, fără a-și lua premiul și printr-o conivență a iubirii fatale să fugă cu fiica lui Barlow înspre oceanul de vise atât de îndepărtat. Știu că nu vă veți supăra pentru analiza pe text pe care am făcut-o. În fond, am avut acceptul autorului de a ne bucura și a suferi alături de un personaj extrem de complex, Fil. Și dacă editorii acestui site mi-ar fi îngăduit să pot număra mai departe de cifra 100( nivelul meu) aș fi dăruit o stea acestei compoziții senine și profunde. Oricum, gândul meu bun va răsări pe cerul nopții împrumutând ceva din strălucirea constelației Ursa Major!
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-na Tincuța, povestea aceasta este o proiecție a visurilor mele. Chiar dacă se spune că de la o anumită vârstă trebuie să-ți cenzurezi visele și să fii cu picioarele pe pămât. Așa cum i-am răspuns și Mariei Dobrescu într-un comentariu am scris din suflet despre niște vremuri pe care aș fi dorit să le trăiesc...
Cu mulțumiri pentru aprecieri și cu prietenie, Emil Iliescu

Elena, când ai trecut ca mine prin deșertul sau prin câmpia roditoare a vieții, și când ai o anumită vârstă, nu scrii prin prisma părerilor personale, ci prin rezonanța confidențelor cărora le-ai fost martor...
Poate te miră, dar există și femei care gândesc astfel!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Hanul lui Roiban era un loc unde simțeai că viața nu a trecut degeaba pe lângă tine. Atmosfera acelor timpuri o mai poți regăsi însă și azi la vreun popas sub brâul munților, cu mâncarea noastră tradițională și bucuria cântecului.
Cu prietenie, Emil Iliescu

O proză ce respectă tiparul povestirilor născute din superstiții străvechi, ascunse în tradiția satului, dar pe care oamenii, indiferent de timp și spațiu, le moștenesc în receptaculul psihologiei lor. Avem de-a face cu simbolul casei blestemate și dorința unui spirit, în acest caz, de copil, de a reveni cu gelozie într-un loc de care îl legau amintiri trecute.
Dar eu aș interpreta acest text și altfel...
Ar putea fi vorba de conviețuirea cuplului. Casa este căsnicia lor, care din cauza geloziei, simbolizată aici printr-un copil, ivit pe neașteptate în viața lor, se deteriorează pe zi ce trece. Părăsind lumea petrecerilor mondene, ei caută un pol de stabilitate într-o oază de singurătate și liniște. Dar pereții căzuți, lucrurile tăiate, mâncarea furată de o mână nevăzută, nu sunt altceva decât episoade ale neînțelegerilor dintre cei doi. Finalul este cel așteptat. Căsnicia(casa) se năruie, fiind acoperită de buruienile uitării și indiferenței celor din jur.
Irina, ai reușit să scrii un text ambivalent, profund și care promite alte texte viitoare valoroase! Scuze, dacă am bătut câmpii cu interpretarea mea! Numai tu, ca autor, știi adevăratul sens al gândurilor tale așternute pe hârtie.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Iulia, mă bucur pentru Ana care a învățat că numai printre semenii ei poate cunoaște fericirea, împlinirea, viața sub adevăratul ei chip. Sper ca acolo, în Sanremo, ea și Andrei să poată simți lângă sufletul lor sprijinul și căldura unui bărbat iubitor...
Cu prietenie, Emil Iliescu