Elia David

Excelenta, de efect intercalarea planurilor. Personal, nu am nimic cu siropul, uneori face bine.
Mi-a placut si gata.

Nu-ți vine să mai faci nimic,
Când vezi că nația sărmană
E debranșată, dar ei zic
Că arde gazul de pomană.

\"degetele acestui anotimp
îmi pătrund în piept și îmi întoarc inima

cu cât se sting mai multe lumini
cu atât mai multă lumină se face\"

\"Duc pumnul cu zaruri la gură,
le-nghit, pe ce față-or cădea?
Mă ascund în clopotniță, seara,
cum vinul în cel ce îl bea.\"

\"Să ispășim păcatul vechi, ispita,
trează rămîi, femeie, lîngă mine
și toată noaptea ne rugăm ca două
grăunțe-n gușa păsării divine\"

\"am obosit dar semnul tot aștept,
sînt pregătit a-l recunoaște?
Căci simte, oare, mielul, gustul morții
în frăgezimea ierbii ce o paște?\"


Nu doar aceste cuvinte. Mi-au placut toate. Impresionanta emotia pe care aceste versuri au reusit sa mi-o transmita, sentimentul ca cineva, alaturi, se roaga, si nu de ochii lumii, ci chiar in ochii ei. Felul in care o face este demn de a fi numit poezie.

\"trec oameni pe stradă
privesc cu mirare
nebunul cum strânge castane

(culegător de iluzii
perfecte)

obsedat fascinat
de ideea
că lumea îl crede poet\"
(Ion Diviza)


Să culegi castane, poți;
Adevărul cel mai trist
E că,-n parc și-n versuri, toți
Vedem un epigramist.:)

Iti las, Gabi, un semn si aici, pe aceasta scrisoare care are puterea de a emotiona si de a convinge.

Povestea e tare frumoasa si m-am bucurat sa o descopar in aceasta pagina - totusi, pentru frumusetea ideii, ar mai trebui slefuita si, poate, un pic simplificata. Nu e un lucru foarte greu, ma gandesc.:)

Si mie imi plac versurile tale, traduc o stare de spirit, o nostalgie - cat despre teama de patetism, cred ca e mai degraba teama de a fi considerat patetic, lucru care ar putea sa te impiedice sa scrii poezia pe care o simti (accept ca este posibil sa ma insel). Totusi, nu e cazul aici, unde sinceritatea devine fluida si expresiva...

Versuri care imi plac. Simplu.

\"eu am să cred totdeauna-n cuvinte
dragostea
pacostea
pieptul cum doare
m-am ținut strâns de ierburi înalte
în aburul crestelor
am tremurat în picioare\"


Nu prea stiu ce as mai putea spune - atat de frumoase gasesc aceste versuri...

La multi ani, Maria. Tie si tuturor celor ce poarta cu bucurie acest nume.

\"In cinstea unei lungi iubiri,
Ti-am cumparat in dar iubito,
Garoafe, dalii, trandafiri...
Dar cu cartofii am sfeclit-o.\"
(Nicolae Bunduri)

Prefer să-mi dăruiești o floare,
Iubitule, de ziua mea,
Cartofi, mai am, sunt în mâncare,
De-o săptămână și ceva.

Comentarii, o gramada
Eu ti-am strecurat sub nas,
Insa tu, act de bravada,
Textul - UNIC ! - l-ai retras.:)

Excelente: graiul, umorul, prozodia. Nu-i gasesc cusur. De aceea, cu draga inima, o steluta.

Bine ai venit, iti spun si eu. Astept sa vad cum suntem traiti noi toti...:)

Timpul este o bărcuță,
Care te ia de pe mal
Și te leagănă, drăguță,
...În ultimul hal.

Nu v-ascund, îmi pare bine
Când mai dați cu piatra-n mine,
Uite câți, plini de cucuie,
Au acum câte-o statuie!

Mie poemul tau mi s-a parut atat de trist... Nu m-as mai intoarce, daca nu as gasi ca e un poem reusit, care emotioneaza si transmite ceva - ceva dureros.

Cum scriu copiii haiku? Splendid. Cu multa dezinvoltura. Si multa candoare. Sper sa nu-i afecteze \"exercitiul\" :)

Doru, povestile tale sunt o adevarata sursa de inspiratie pentru mine. Sa mai scrii.:)

Iata aici un mic si modest dar pentru tine si pentru Calina.


Un ciclop păzea, odată,
O livadă minunată,
Plină, dragii mei copii,
De cireșe durdulii.

Dar ciclopul nu gusta
Din cireșe, chit c-avea
Vreo trei guri...

Ba, cu trei ochi,
Să nu-i fie de deochi,
Zi și noapte le veghea.

Imediat lângă livadă,
O câmpie, o pădure și o apă
Cristalină,
În care se oglindea, ah,
Mândrețe de Călină.

Dar ce ochișori!...Ca mura
Când se scaldă-n stropi de rouă:
Mult i-ar fi plăcut să guste
O cireașă - una, două!

Dar ce mâini catifelate...
Ca făcute să adune, repejor,
Într-o trăistuță,
Leacurile parfumate pentru...
Scumpa sa măicuță.

De-ajuns! Să soseasca prințul!
Ce poveste are haz,
Fără-o sabie-ndreptată
Spre-un ciclop afurisit,
Cu trei capete-n grumaz?

Dar ciclopul, ce să vezi,
Ca o cârpă, speriat,
Dădu înapoi din calea
Prințului...
Tare-ncântat!

-Bună-ziua, zise prințul,
Vinzi cireșe?
-Nu, le dau!
-Pe nimic?
-Nici chiar așa!
-Niște flori?
-Deci știi ce vreau!
-Dacă vrei, de ce nu-ți iei?
-Nu te uiți la mâna mea?
-Ce-are, dragă?
-E cam grea!
-Ei și ce?
-Cum, ei și ce?
Chiar așa îți par de bleg?
Și, privind pe prinț în ochi:
-Moare floarea, de-o culeg!

Uite-așa s-au înțeles,
“Floricică” și cu fata:
Ea să îi culeagă flori,
El, cireșe cu lopata...