Ce-ai lăsa?

ultimul vers, daca imi permiteti, strica frumusete de poem. e asa rasucit sfortat din sentiment, ca si cum maschezi o palma usturatoare intr-un alt sentiment perfect de cald si calm, chiar rugator, rezulta: alergie, respins, resuscitarea neincrederii, lucrurile bune ascund capcane.

ca sentiment

Aș lăsa, sub lacrimi, multele-mi ....

in acolada lasam ce nu putem lua cu noi, nu? in timp ce am vrea sa luam tot, nu, macar naravul, intr-o continuare posibila dorita ori nedorita de care vrem sa aflam din inconstient si el zice:?

Dacă lumea, astăzi, ia sfârșit cu tine,
Dacă totul, mâine, fi-va pustiit,
Ce-ai lăsa, în urmă, celui care vine
Să zidească iarăși ce s-a năruit?



si din tot ce-ai lua stricand ............ai lasa ceva? atat de rugator siu finalul bang

Felicitari ! Asta da, intrebare! De ieri imi tot rup capul si-mi pun creierul pe moate..ce-as lasa? Dupa o noapte nedormita am ajuns la un raspuns nu tocmai satisfacator…mai curind aproximativ. As lasa o carte si iubirea de natura. Cartea este o \"hidra\" se inmulteste si pune in miscare lumea. Iubirea de natura, un ceva atit de simplu gasit in liniste si singuratate, in frumusetea inefabila de linga noi. Fosnetul usor al frunzelor se transforma intr-un murmur de cuvinte care ne tulbura si indeamna la cugetare. Cuvintele iau chip de cimpie si deal , plutesc pe valurile molcome ale apelor fermecate. In loc de discursuri sofisticate, graiul obisnuit al naturii. Cind se simt toate astea desfatarea e mare, multumirea deplina si umbrele devin luminoase.

Elia, această poezie m-a lăast fără grai! Este atât de frumoasă, iar finalul, o, finalul atât de surprinzător, se poate interpreta în mai multe moduri. Las semn de lectură, fără comentarii de prisos.

Va multumesc mult pentru comentarii... Las finalul la aprecierea fiecarui cititor... :)

Dacă vrei să afli, o să-ți spun secretul,
Căci în mine, astăzi, ai iscat tumult:
Aș lăsa în urmă doar atât - regretul
Că în viață n-am păcătuit mai mult.
:)