Elena Toma

a apărut un cer mai înalt decât al toamnei ce ne-a amăgit sângele se revarsă amintirile inundă depărtările orei supusă ca un câine în zvârcolirea pământului îmbătrânit sub jocul tălpilor

am devenit peste noapte un bagaj îndesat cu povestea vieții tale comprimată în mersul peste scoici pietre silabe strâns cu centura cuvintelor fără adresă exactă călător la întâmplare între

căzută în afara paginii de scris m-am trezit agățată de semnul mirării înfipt într-un colț încăpățânat să mă țină la înălțime în neprevăzuta cădere mă poate salva doar hazliul situației

Nebunii deschid căile pe care calcă apoi înțelepții. (Carlo Dossi) simțurile respirau fără măsură priveam goliciunea ta strigăt prăvălit peste noapte dragostea adormise cu

trăim într-o lume croită din vorbe și vise m-au obosit cuvintele în culori atrăgătoare îmi apar la fiecare colț de stradă într-o zi am făcut din ele salată de culori avea gustul ecoului urmelor

Cele patru ore petrecute alături de Vernisux au fost o mirare. Stilat, fin observator, bun psiholog, m-a ascultat în tăcere încercând să-nțeleagă intențiile mele în colaborarea pe care i-o

vreau să mai pot crede în Dumnezeu să privesc dincolo de aparențe semnul nefast sub care ne-am născut să mă pot ruga cu buzele nearse ridurile lipite de inima Lui. să mai pot fugări

m-am născut păpușăreasă din mirări comune ale nebunilor care mi-au zămislit dincolo de voința mea atâtea lucruri nesupuse fac reverențe odată cu păpușile obosită de rostul sunetelor

prinsă la mijloc între moarte și curiozitate înainte de a le spune unele lucruri despre mine închid ochii devin pătratul care mă locuiește cu pereții albi fără cer sfidare a trecerii timpului

ești o curgere de țărm prin somnul apelor un copil uitat într-un leagăn de piatră răcoarea uitării ți se așează pe fruntea înghețată în frigul îndepărtatelor zăpezi te legeni între lumi fără

10 iulie 1991. Orient. La ora 11, aterizez pe aeroportul B. Seara, eram invitată la o recepție organizată de un magnat din localitatea T. stațiune turistică de renume. Așteptam pe trotuar verdele

vreau să dansăm... prin sălile de bal ale dorințelor melodia ne înlănțuie, ca un inel încremenit pe o mână cu gheare. n-avem unde să ne ascundem n-avem munți de urcat pentru a ne bucura de

10 iulie 1990. Cursa Tarom a aterizat pe aeroportul Otopeni. Aveam emoții. Mă întorceam într-o țară liberă ce făcea, anevoie, pașii spre democrație. Primul taxi apărut m-a salvat de aglomerație, în

Palatul Cercului Militar Național - Casa Centrală a Armatei - Galeria Artelor Vă invită, marți, 9 iunie 2009, ora 16 la : - lansare de carte Mircea Novac, Elena Toma - lansare CD corul

Anul 2000 îl începeam marcată încă de neputința fizică, afectată de memoria care se juca, amuzându-se pe seama mea. Fără puterea de a lucra pentru a-mi câștiga existența, am fost nevoită să-mi vând

A căzut noaptea veșnică sub bolțile timpului! Dezrobit de începutul cu mângâieri stai învelit în șoapte de neiubire. Aud cum îți trosnesc lacrimile, plângi fata aceea de piatră încremenită

De fiecare dată, ca o pedeapsă a fost dorința ta de iubire. În chip nefiresc, ți-ai imaginat iubirea starea de echilibru, încredere între parteneri, și, în nebunia ta albastră, ai dat formă acestei

A fi împăcat cu tine însuți este cel mai bun mijloc de a începe să fii împăcat cu ceilalți. (Luis de Leon) cuibărit în pântecele măștii despletește-ți gândurile să curgă peste brațele

Liga navală română - Filiala București Statul major al forțelor navale și Filiala Constanța a LNR organizează Sâmbătă, 9 mai 2009, ora 11, la Muzeul Marinei Române CONSTANÞA Expoziția de

Orient. 1990. Taxiul gonea pe bulevardul deloc aglomerat spre biroul lui Grig, prieten vechi, director al spitalului 1 din orașul T. Lumea se amuza pe seama lui, unii spunându-i, mai în glumă,

cândva într-o lume uitată cutezam între aspecte literare cu rădăcini conexe și fruntea lipită în alt chip azi există o conexiune inversă cu atitudini reflexive delimitate de universul meu

am zis să mă mut mai departe de tine mai aproape de nevoia de cuvinte locuiesc sprijinită pe numărul 13 eu Shakespeare câteva lucruri mărunte rochii un cactus și viața nouă care va naște

- Cum e treaba, Florine? Ai simțit nevoia să te răcorești după ce ai citit manuscrisul? Te mai încumeți să scriem scenariul sau ne lăsăm păgubași? Ha, ha, ha! - Eu mă implic și în scrierea

te aștept în casa înaltă a cuvintelor călătoare într-un ritual unic să căutăm forma rotundă a culorii ce se zbate în cromatici aeriene ridicate pe scara sentimentelor suprasaturate printre