Marea Narativa
În această dimineață, m-am născut pentru ultima oară, Noapte ! Trezită pe o grămadă a cuvintelor rămase nespuse, cu ultim efort, ajung în Lumea Gândurilor, să curg alături de râuri, să mă-nalț,
Emblema muzicală
Lumea noastră se întinde până unde îndrăznim să visăm. Valeriu Butulescu * Emblema muzicală are o anume singularitate. Plină de înțelesuri dezbrăcate, mângâie inconștient. Ascult și
Simfonia artelor - Invitație
Palatul Cercului Militar Național - Casa Centrală a Armatei - Galeria Artelor Vă invită, marți, 9 iunie 2009, ora 16 la : - lansare de carte Mircea Novac, Elena Toma - lansare CD corul
Lansare de carte, vernisaj pictură, sculptură
Liga navală română - Filiala București Statul major al forțelor navale și Filiala Constanța a LNR organizează Sâmbătă, 9 mai 2009, ora 11, la Muzeul Marinei Române CONSTANÞA Expoziția de
D-na Heghedus Camelia
Va multumesc pentru amabilitatea de a/mi raspunde. Revin cu rugamintea, daca se poate sa cautati poezia mea NU DUPA TITLUL EI. Obisnuiesc sa modific titlul unor poezii, in functie de comentarii.
Diana Maloș, pasărea albă
De fiecare dată, ca o pedeapsă a fost dorința ta de iubire. În chip nefiresc, ți-ai imaginat iubirea starea de echilibru, încredere între parteneri, și, în nebunia ta albastră, ai dat formă acestei
Căzute din mersul pe sârmă
Inteligența este capacitatea cu ajutorul căreia vom înțelege, până la urmă că totul este de neînțeles. (Maurice Maeterlink) ai deschis ușa amintirilor dincolo de mersul pe sârmă al
Aiurea !
a apărut un cer mai înalt decât al toamnei ce ne-a amăgit sângele se revarsă amintirile inundă depărtările orei supusă ca un câine în zvârcolirea pământului îmbătrânit sub jocul tălpilor
Nu mai are nevoie de noi !
ești o curgere de țărm prin somnul apelor un copil uitat într-un leagăn de piatră răcoarea uitării ți se așează pe fruntea înghețată în frigul îndepărtatelor zăpezi te legeni între lumi fără
prelins spre mutarea finală
ne-au prins zorii încurcați în jocul preferat al vieții șah dat simțurilor în așteptarea remizei amețite de propriul parfum lumânările ard inegal și nedrept calul nechează obosit între
0
priveam rotundul Terrei încercând să-i opresc răsucirea ca să mă nasc mai repede ochii întindeau trepte de piatră înecându-și lacrima în pântecul ars căutam cifra 0 să mă sprijin de
Fara titlu
am devenit peste noapte un bagaj îndesat cu povestea vieții tale comprimată în mersul peste scoici pietre silabe strâns cu centura cuvintelor fără adresă exactă călător la întâmplare între
Vreau să mai pot crede !
vreau să mai pot crede în Dumnezeu să privesc dincolo de aparențe semnul nefast sub care ne-am născut să mă pot ruga cu buzele nearse ridurile lipite de inima Lui. să mai pot fugări
Alături de Shakespeare
am zis să mă mut mai departe de tine mai aproape de nevoia de cuvinte locuiesc sprijinită pe numărul 13 eu Shakespeare câteva lucruri mărunte rochii un cactus și viața nouă care va naște
Bogdan Costache, La mulți ani!
A căzut noaptea veșnică sub bolțile timpului! Dezrobit de începutul cu mângâieri stai învelit în șoapte de neiubire. Aud cum îți trosnesc lacrimile, plângi fata aceea de piatră încremenită
