Nu mai are nevoie de noi !

ești o curgere de țărm prin somnul apelor un copil uitat într-un leagăn de piatră răcoarea uitării ți se așează pe fruntea înghețată în frigul îndepărtatelor zăpezi te legeni între lumi fără formă și culoare cu palmele prelinse peste vânt sub pietre un colț de viu se naște făcându-și loc prin dâra de lumină cu stele șiroind pe față pentru tine sunt o carte prea încet deschisă scriem poeme și credem că suntem fericiți ne pregătim să începem noi capitole ceea ce se vede nu mai are nevoie de cuvinte ceea ce se simte nu mai are nevoie de noi timpul râde știrb cu orele sparte de marginea trecerii tale îndărătnice încăpățânată să dărâme arhitectura visului în care înotăm trăind intensitatea iubirii de-o clipă