Aiurea !

a apărut un cer mai înalt decât al toamnei ce ne-a amăgit sângele se revarsă amintirile inundă depărtările orei supusă ca un câine în zvârcolirea pământului îmbătrânit sub jocul tălpilor trecut în fiecare noapte cu tine dincolo de dragoste cerul se răstoarnă peste această lume păsări mari și lacome se-ntind peste trupul pământului iubirea se prăbușește toată în sine ca un blestem pe care-l port drept destin să nu fim triști să ne apropiem cu grijă de cuvinte să nu le sângerăm auzul rănile dor cade ninsoarea în ferestrele sufletului orb ce frig ne coboară în noapte adu-mi liniștea vreau să aud ninsoarea vorbind la masa cuvântului plin de lumină aerul șade deasupra abisului o pasăre purtată aiurea în larg se agață de rădăcinile întunericului stârnit de nu știu cine pe cerul mai înalt decât al toamnei ce ne-a amăgit sângele