Elena Toma

noaptea se prăbușește opacă peste cuvintele îngrămădite în așternutul retinei coborâte din piscul nebuniei îmi șiroiesc pe buze se vor întrupate să trăiască în sine în chip nou printre

ne-au prins zorii încurcați în jocul preferat al vieții șah dat simțurilor în așteptarea remizei amețite de propriul parfum lumânările ard inegal și nedrept calul nechează obosit între

o dorință aleargă printre poeme trece de pe o pagină pe alta cu un geamăt stins se agață de amintiri crezându-mă poarta deschisă spre lumina lumii m-a găsit în această dimineață într-un loc

Nu există tortură mai nemărginită pentru om ca propriile gânduri. (John Webster) ......................... să luăm existența așa cum este ascunsă între zile și nopți își lasă putregaiul în

te privesc ca pe o trecere din noapte spre zi din adâncuri spre înălțimi o trecere ... din trecut spre prezentul pe care-l împart: început cuprins încheiere tu ai ales

pe malul Dunării se sting lumini din umbră voi prinde clipa de aripi să-mi fie reazem la rădăcina timpului sosit cu tălpile desculțe ca un amant rătăcit în amintirile mele e seară de

eram atat de aproape unul de celalalt veniți din lumi diferite în care timpul rămăsese pe loc agățat de inimile noastre ne despărțea diagonala crescută în unghiuri egale împărțite în masa de

desfătare a pământului căzută din alb-astru noaptea rostuiește un alt răsărit trecând peste vechi ritualuri cu forme nedefinite rămase la periferia timpului față în față prizoniere în

dorind să-mi iau revanșa să-mi demonstreze că nu sunt tocmai bătrână pentru a mai fi folositoare timpul îmi poartă pașii pe scările prezentului ajunsă în marginea scenei m-am simțit aidoma

ai deschis ușa amintirilor dincolo de mersul pe sârmă al gândurilor păcătoase revoltate de neliniștea dimineții mâna ta se plimbă în lung și-n lat atinge forma pustiitoare a cuvintelor mascate

ne-am întâlnit în aceeași oglindă ochiul ei, adânc, cât noaptea vrăjită de luceferi arăta un mers spre alte mări. să punem țărm în fața dorințelor să nu se lovească de stânci, de cuvinte în

Inteligența este capacitatea cu ajutorul căreia vom înțelege, până la urmă că totul este de neînțeles. (Maurice Maeterlink) ai deschis ușa amintirilor dincolo de mersul pe sârmă al

azi am stat de vorbă cu singurătatea simțeam o nevoie acută să-i privesc trupul ascuns în realitatea mea cu părul despletit în aur s-a deschis într-o îmbrățișare cât să nu mă

După ce am descoperit că viața nu are nici un sens, nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să-i dam un sens. (Lucian Blaga) În acest moment de suspans cuprins între rădăcinile gândului ce

privindu-te îmi par mai bătrână un fel de izbândă a timpului flegmatic ce atârnă la brațul meu cu țigara uitată aprinsă între buze vestejită în lumină curioasă cum de viața mă aduce în același

o pană ruptă din timpul rănit putrezită de zbor a devenit îmblânzitor de cuvinte flămândă de nemurire ar vrea să scrie despre ochii linși de priviri dar obosită stă înclinată pe strigătul

fracturat din existența aritmică uitat într-o coastă undeva pe o undă atemporală sufletul dezmembrat între colțurile vieții ieșit din corsetul de gips a atins prima treaptă pusă sub tălpile

eram atât de aproape unul de celălalt veniți din lumi diferite în care timpul rămăsese pe loc agățat de inimile noastre ne despărțea diagonala crescută în unghiuri egale ne despărțeau cuvintele

se înseninase între privirile tale la granița nopții penumbra zilei înălța caii de ciocolată din visul amorțit între sâni alături de vise paralele învelite cu inocență speriată că nu vom mai

Lumea noastră se întinde până unde îndrăznim să visăm. Valeriu Butulescu * Emblema muzicală are o anume singularitate. Plină de înțelesuri dezbrăcate, mângâie inconștient. Ascult și

Va multumesc pentru amabilitatea de a/mi raspunde. Revin cu rugamintea, daca se poate sa cautati poezia mea NU DUPA TITLUL EI. Obisnuiesc sa modific titlul unor poezii, in functie de comentarii.

În această dimineață, m-am născut pentru ultima oară, Noapte ! Trezită pe o grămadă a cuvintelor rămase nespuse, cu ultim efort, ajung în Lumea Gândurilor, să curg alături de râuri, să mă-nalț,

\"Tot ce faci tu este total lipsit de valoare. Pierdere de timp, nimic altceva. Nu mă impresionează pictura ta. Poezia, romanele tale desuete nu-mi spun nimic. Tu nu poți face parte din viața mea\",

te-ai desprins din șirul duratei ce te-a orânduit cum timpul orânduiește anotimpurile de pe trupul tău apa își picură lacrima presărată cu povești din care se ridică noaptea hălăduind în lumea