Ultimativ sacrificiu

După ce am descoperit că viața nu are nici un sens, nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să-i dam un sens. (Lucian Blaga)

În acest moment de suspans

cuprins între rădăcinile gândului

ce se zbate în nuanțe fauviste,

cuvintele tale picură aidoma

cântecului ce te poartă în timp...

cu acea inocență primară

printre hohotele scrisului meu.

Unele cuvinte, cu aripi istovite,

își lasă cadavrele trupurilor prelungi

peste armonia iubirii

țesută, ca o pânză de păianjen,

întinsă, ultimativ sacrificiu,

la picioarele clipei confuze care ne rănește.

Alte cuvinte se nasc

dintr-o margine a rostirii

cu brațele pline de gânduri

rostogolindu-se-ntr-un zâmbet,

la sfârșit de poem sprijinit

pe albul paginii atacată

de fumul țigării uitată-n scrumiera

uimită și ea în plină zi de Crăciun.