Elena Munteanu

Greșeala este în antepenultimul vers.

Mahmoud, demersul tău poetic a ajuns la spiritul meu. \"Trebuia descătușat câinele\"... Adevăr grăiești! Atenție la o greșeală de redactare în penultimul vers. Corectează așadar \"ruginetele\". Ingada.

Mihai, îți mulțumesc. Unde sunt versurile tale, prietene? Unde le-ai ascuns?
-------------------------------------------------------------------------

Adriana, sunt martoră la facerea versurilor tale și asta îmi e de ajuns.
-------------------------------------------------------------------------
Adela, am citit cu încântare o parte dintre creațiile tale și comentariile tale. M-am convins că acestora din urmă nu le dai mai puțină importanță. În felul acesta, ele însele devin literatură. Un lucru atât de rar, încât se cuvine să te admir, să te felicit și să-ți mulțumesc.
-------------------------------------------------------------------------
Maria, nu cred să am resurse să scriu “haiku”. Cu cât am citit mai mult despre acest gen de poezie, cu atât am înțeles că este mai mult decât greu să îl abordezi. Poate că inconștiența sau mai bine-zis dorința de cristalizare, de reducere a mesajului poetic la idee m-au făcut să scriu „Senin de iarnă”. Am simțit că asta vreau și nu m-am împotrivit. Nu știu dacă mi se potrivește. Nu știu nici dacă voi mai scrie așa. E bine, cred, să facem ceea ce ni se cere de undeva, de dincolo de noi. Îți mulțumesc mult.

Blândețea urcă-n noi, nebiruită,
Din magme diamante s-or isca.

Cu admirație și prietenie, Elena.

Mahmoud Djamal, sufletul tău încă jelește după palmieri și Eufrat:
\"O adiere
de vânt pe maluri,
un verde crud
pe ramuri de palmieri\".

Nu-l preschimba în cenușă. E prea devreme, e prea devreme. Cu drag, Ingada.

Djamal prietene, îți mulțumesc. Am citit mare parte din haiku-urile tale. Le citesc cu mare plăcere, pentru că cele mai multe dintre ele sunt de o gingășie surprinzătoare, dar și pentru că acest fel de poezie îmi amintește mereu de Japonia, țara unde sunt la studii, de peste doi ani, băiatul și nora mea. Cu drag, Ingada.

Prietene, bună dimineața! Am făcut o greșeală în celălalt comentariu, dar nu e niciodată destul să mulțumești celui care te înțelege. Ingada.

Tavy, mulțumiri târzii, rugăminți de iertare și mulțumiri. Încă mai plâng... Cu drag, Ingada.

Îmi cer iertare că nu răspund așa cum se cuvine la cuvintele voastre, prieteni, dar sunt prinsă într-un eveniment important. Promit să mă întorc. Cu multe mulțumiri vouă, cu drag, Ingada.

Bogdan, mulțumiri, mulțumiri. Și când te gandești că am vrut să mă retrag o vreme... Uite, că nu pot. :)) Cu drag, Ingada.

Dane dragă, replica în versuri întârzie. O fi căzut de pe bicicletă... :)) Sunt și eu soacră, dar, spre norocul meu, să yicem, nu știu să merg pe bicicletă. :)) Știu că ai privirea ageră, mai ales că eu nu sunt prea iscusită la versuri cu poantă, na! Problema e că dacă pun acolo „doar“, voi avea doi: unul în versul 3 și unul în versul 4. Să ne mai gândim, da? Plec cateva zile. Când mă întorc, reyolv toate „restanțele“. Cu drag, Ingada. PS Cartea mea (Elena Munteanu) și a copiilor (Elena și Daniel Moraru) sunt deja în librăriile Diverta. Mă bucur mult. I.

O parte din această tabletă a fost comentariul – răspuns la cel postat de Constantin Cornelia Constantin, la o altă tabletă a mea – „Adio, somn!“ Îi mulțumesc, Ingada.

Dragă Dan, întotdeuna m-am bucurat de prieteni înțelepți. Pe tine te-aș încorona regele lor, o meriți, după cum și textul merita să fie pus la „Subiecte fierbinți“, dar așa, doar pentru câteva ore doar, ca să nu mi-o iau în cap și să cred că am scris ceva mai „de Doamne-ajută“, nuuu! :)) De altfel, am citit recent niște comentarii pe site în care se discuta despre calitatea „de cele mai multe ori îndoielnică“, ziceau comentatorii, a creațiilor postate acolo. Nu știu ce să mai cred... Cu sau fără apariții la „Subiecte fierbinți“, voi scrie. Mai întâi, mă duc să mă odihnesc. Diseară, chiar am musafiri. Să nu se înțeleagă greșit. Sunt prietenii mei și îi iubesc. Asta nu înseamnă că nu am voie să mă amuz nițel pe seama lor... :)) Cu drag, Angelica.

Claudia, am citit comentariul tău de două ori. E drept că abia am binevoit să părăsesc locul drag oricărui român mereu ostenit - patul. Trebuia să îmi refac forțele... Azi e duminică, se va face șir indian de musafiri la ușa mea. Interesant este că fiecare dintre ei este indignat de faptul că am așa de mulți vizitatori (ca la muzeu, ca la gară): „Dragă, de ce nu le zici tu să mai stea pe la casele lor? Că tu ai nevoie de odihnă!“ Și ca să mă răsplătească pentru necazul pe care mi-l pricinuiesc ceilalți, stă la mine vreo trei ore... Abia închid ușa după el/ea, răsuflu ușurată, mă întreb de câte ceasuri nu am mâncat, nu am dormit, când aud melodia de la sonerie (după melodia asta cântam, în studenție, pe un text cam așa: „Hei, hei, Soliman Pașa / Mi s-a rupt în c*r cămașa“). O altă „zâmbitoare“ e în fața ușii. Nu mă mai mir, când îmi zice: „Am venit să îți/vă țin de urât!“. Mai nou, cineva mi-a zis: „Am venit să mă odihnesc la dumneavoastră!“ De ce vin așa de mulți? Simplu: sunt o bună ascultătoare! Adevărul? Îi iubesc pe fiecare în parte dintre cei care vin la mine. Ceea ce nu înțeleg ei însă este că eu sunt singură și că ei vin de parcă fiecare ar fi numai el sau ea. Mi-e rușine să nu dau drumul la ușă, nu pot... Acum vorbind serios, medicul mi-a recomandat, cu o voce așa de blândă de se auzea până la poarta spitalului, să stau în pat cel puțin optsprezece ore. Profit de faptul că nu voi locui niciodată împreună cu el și stau câteva ore acolo, ca să nu îmi fie rușine de tot, când mă voi duce la el și îl voi minți în față că am respectat regimul de odihnă. Are un mod inedit de a mă încuraja: „Nu stai în pat, mori!“. Eu mă uit la picioarele mele și nu mă hotărăsc pe care să sar, ca să îmi exprim mai sugestiv bucuria față de frumoasele lui cuvinte. Entuziasmul meu nu mai cunoaște margini... De fiecare dată, îmi vine să îl rog să îi trimit pe musafirii mei la el. Poate așa ar înțelege și ei că, oricât de dragi mi-ar fi, ar fi cazul să mă iubească în regim de IDD. Mi-a făcut mare plăcere să îți răspund. Mulțumesc pentru comentariu, dar și pentru răbdarea cu care ai citit aceste rânduri. Cu drag, Ingada.

Maică, virtual nu îi putem face. De fapt, oricum nu îi putem face. Așa că stai liniștit, că nu trimit nici còpii, nici copìi... :))) Cu drag, Ingada.

Ei, dragă prietene, nu e site pe care să publici să nu citesc biografia ta. O singură problemă ar fi: tu, ca și mine, pari mai „fioros“, decât ești... :)) De asta am glumit, pentru că lumea își face o impresie de cele mai multe ori greșită, când mă cunoaște. Cred că și cu tine se întâmplă cam același lucru. Cât despre poze, ele nu sunt pe site, din păcate. Am primit două CD-uri si un dvd de la Loreley. Nu promit, pentru că am ceva probleme cu calculatorul. Am o promisiune de laptop, cadou. Dacă reușesc să fac copii, îți trimit și ție. Trimite-mi în mail adresa ta, da?
emunteanu1@yahoo.com
Cu bine, Angelica-Elena (Ingada).

Fantastic esti, Omule Dan! Te-am văzut în poze, la lansarea antologiei „Spiralele vieții“: un intelectual serios, aproape sobru. Dacă nu aș fi citit cam tot ceea ce ai scris aș fi fost gata-gata să te cred... :)) Mulțumiri și îmbrățișări pentru minunatul comentariu. E o poezie care mă trimite la începuturile „existenței“ mele, ca „poetesă“. Cu tini nu ni-ar și urât pi drum, cî ai spuni tăt feliul di snoavi di șeli di ti fași sî râzi, așa cî ti ieu. :)) Cu drag, Ingada.

Sunt impresionată de maniera în care comentezi un text. Mă uimești pentru a doua oară. Știam că scrii bine, cu talent, dar nu îmi închipuiam că poți fi atât de îngăduitor poezia mea. Îți mulțumesc! Ingada.

Felixe, maicî, da\' la „Focșani“ di și nu ti-ai gândit? Cî șî numili ista „sunî ghini în combinațâî“, pi buni, cî pi piron nu ari și cata... Asta pintru mata, dragî prietini, așa din sâmpatii pintru tăt și scrii. Sî nu vă punî pacatu\' sî râdiți de prefrumosul dialect moldovinesc, cî îi vai șî amar! La rivideri, cu drag, Ingada.

Felix, m-ai răzbunat, îți mulțumesc! :)) La apartamentul de dedesubtul la al meu sunt niște tineri mari iubitori de manele. Mai departe îți imaginezi... Ei dau drumul la maximum la minunata muzică, iar eu urlu de la fereastră la ei, bat în țeava de la calorifer sau dau telefoane. Superb! Spectacol complet, cu impresar cu tot! :)) „manea dă ciudă“ este nemaipomenită, dar tot am o obiecție: di și ai scris mata „di la Pașcani la Șeamurlia“? Di și anumi „Pașcani“? Și aveți voi, șî tu, șî Valericî Șerșel, cu numili orașului în cari s-o născut Mihâițî a lu\' Sadoveanu șî ieu? :)) Cu drag, Ingada.