Cimitirul de jucării

Elena, minunata poezia ta. o minune de poezie.

ioana

adevărată.
Am scris-o pentru copii și am prezentat-o primelor mele cititoare, doua fetițe de 4 ani cărora le dam lecții particulare de engleză în acel an, 1981-1982.
Ei bine, reacția a fost o surpriză și un deliciu pentru mine.
Una din ele a început să plîngă, cealalată a mîngâiat-o cu cel mai de bun simț argument:
\"ce proastă ești să crezi și să plîngi, unde ai mai pomenit tu așa ceva, pth, cimitir de jucării!\"
Realitatea e că eu văzusem în cartiere mărginașe ale Bucureștiului acelui deceniu de oroare aceste maldăre de jucării stricate și amestecate cu fiare vechi și mobile abandonate în aer liber.
Morala, cititorii se nasc, nu se fac...

Ioana, am scris-o cu un suflet sensibil în acei ani și dacă ți-a plăcut înseamnă că a(m) comunicat cu alt suflet sensibil.
O dedic copiilor de ziua lor sau copilului din noi care uită de respect și iubire uneori.
Cu drag, Elena

Tocmai vin de pe pagina ta ( după ce am lăsat o impresie Ioanei la personala ei, am citit poezia ta de curînd afișată).
Am niște mici jene la ea, dar mai aștept.
Cum deja m-ai onorat cu steluța voi fi cuminte cîteva zile.

Vorba zeului deghizat, \"ne mai citim\",
peruzele

Doamna profesoară, dar să avem rezon(!), ce\'ș copil(!?). Dar te rog, poate e la latină, poate e la incriptare, poate e la sensibilitățile masonice. N-are importanță. Nu mă supăr. Nu știi tu ce a răbdat pielea mea acum cîteva luni pe aici. De aceea te rog, vorbește. Nu îmi faci nici un serviciu tăcînd și nu mă deranjează critica atîta timp cît e făcută cu bun simț. Și încă ceva, tot sitele știe probabil deja că eu nu dau stele la schimb. I believe in fair play. Și prefer o critică inteligentă unei lingușiri stupide. Așa cum spune și intertextul meu, \"nu datorezi nimănui nimic/ nimeni nu îți datorează nimic\". E multă vreme decînd sînt pe aici a lone ranger.

implicit, la vîrsta de 4 ani, cele două fetițe nu au fost decît ascultătoarele poeziei.
Scuze pentru inducere în eroare.

Virgil, tocmai vin de la gara de tren(căci avem și de metrou) unde am cumpărat bilet la Amtrak, deci voi ajunge la poezia ta în vreo 3-4 zile...:)))
peruzele(autentice)

Mi-a placut poezia ta, Elena. Nu mi-a placut cimitirul. Poate ca jucariile stricate ar trebui ingropate sub pomi fructiferi. Sa nu fie cimitir, sa fie o livada a copilariei si a multelor amintiri.

cum văd din poză că ești mai tînără ca mine, îți spun și ție, România întreagă era un cimitir de suflete zdrențuite de speranță și frumos în acel deceniu.
Poezia mea nu putea fi o speranță de rod, pomi și livezi.
Iată un argument pro la datarea și consemnarea spațiului socio-politic al unei scrieri, al artei.

Sincere mulțumiri pentru aprecieri,
Elena

Elena, stiu foarte bine ca nu ar avea ce sa caute o astfel de livada in poezia ta, gandeam si eu cu voce tare - oare ce am putea face cu jucariile? Dar cel mai simplu ar fi sa-i intrebam pe copii.

elegii pentru fiinte mici, de Eugen Ionescu

Ideea e super, copiii fac acesete lucruri si animalelor nu numai jucariilor shi daca ar putea le-ar face si oamenilor mari. E un adevar. Pacat ca nu pot sa-ti stelutze...

Am trecut și eu prin \"Cimitirul...\" dumitale. O poezie-test pentru copii, dar mai mult o poezie pedagogică pentru maturi :)
Schilodind jucăria, copilul își satisface setea de cunoaștere, își răspunde la \"ce, de ce\"-urile sale. Cu atât mai mult în timpurile nu demult trecute. Și ele (timpurile acelea) schilodite.

Titlul promitea mai multe...
vreau să cred ca e un text ironic , numai așa îl pot percepe...

O fi probabil o mica nota de ironism asa cum zice colega noastra
Olga, dar nu cred ca proportia e mai mare de 1% :)
Textul cu adevarat nu este \"nu stiu cum\" dar mie personal
mi-a placut ideea.
Desigur am mai intalnit asta pana si-n desenele animate,
dar mie mi-a placut.Poate din cauza ca e prima oara cand
vad ceva de acolo scris in versuri.