Elena Albu

Tu nu spuneai niciodată ca pleci. Tu plecai. Uneori uitam culoarea venirii tale Și-o reinventam din cristalele cu care Adesea-mi zideai retina sau gândul spre tine. Casa avea pereți înalți și

Mi-am scurs chitara de gânduri și am tras-o la mal. - Ce faci printre pietre, femeie imposibilă?! Strigau lupii flămânzi Și copacii geloși că pietrele înfloreau Sub tăcerea mea. Vara, ținută

Chitară, din ce adânc abisal vii? Din ce ocean cu talazuri înspumate, Unde doarme pe-o insulă copilăria mea Așteptând să revin, dintre apusuri,

Frica din tine, Fluture în zăpadă, Metamorfoze.

Sprijină-ti iedera de creierul meu, Și umple-mi gandurile de magnolii. Soarbe-mi cu frunzele tale Neuronii-uter, neuronii gravizi. Ascunde-te-n craniul astfel

Prin câte hiperspații s-au născut, În minte sau aiurea-n Univers, Alături invizibili am fi mers, Până ce șoapta cea dintâi ar fi tăcut. Din câte stele în Ocean Sclipirea-și odihnesc, Pe una

O clipă dintr-o clipă apoi un sărut caligrafic. dorul și nisipul și spuma norilor, glezna unei femei care-și dansează melancolia și disperarea și frumusețea, cu anii ovali petrecuți la

Dunăre în frig, Soare prins sub o luntre, Tăcerea din noi.

Umărul tău e o insulă fierbinte, Spre care alerg Când se tulbură apa oglinzilor. Cu degete reci, Adulmec mângâiat,

Ceea ce simt e acum durere: o suferință a lucrurilor care ți se întâmplă fără a le putea evita,fără a putea fugi din calea lor;totdeauna știind dinainte, presimțind (uneori până în detaliu)și

Mă zbat între timpul meu și al tău, Între mintea ta pământeană și sufletul meu zburător, Noi doi avem totul și ni se pare nimic. Dacă am da jos ochelarii, Ar

Plaja de pe care tu ai fi putut lua o scoică, Ieri sau mâine, Și mi-ai fi dat-o într-un surâs, Sub umbra unui talaz, Ne va fi putut păstra urmele,

Nu am păreri de rău ca să mă certe. Dar, uneori, tristețea-mi dă târcoale - Prin simțurile tale schimbătoare, Eu nu mai pot să îți stârnesc sonete. Ce suflet fără de veșmânt te

De dimineață-ți închinam ulcioare, Cu apă ne-ncepută de izvor, In seri cu orizonturi tropicale, Desferecam torente pe pridvor. În miezul zilei verbe răcoroase, Sub coaja nucii aprindeau

Viața mea s-a înminunat, Moartea mea s-a îndepărtat. Știu că dragostea mea e o umbră Ce prin timp se preumblă. Vreau

Vultur- netemător și mândru de zbor. Trandafir- sufletul tău luminos sub rubin. Albastru- gust azuriu de iunie în înalt.

Uite un pahar cu lacrimi de ploaie căzută peste câmpurile mele cu vise - acolo unde tu ai schițat câteva puncte ( ne-)vinovate. De ce te miri, cum sub tălpile tale se rostogolesc fâșii de

Noiembrie În pădure ploua și eu voiam Să mă pierd, să mă pierd, În hohotul meu de râs pe care Tu nu-l știai descifra.

Un stand de cărți: Mâini rătăcind prin cuvinte. Bani inodori- plasmă murdară, Avidă de spermă de suflet. Un semn, Tulbură schimbul obscen.