Ela Victoria Luca

ar merita prelucrată rima involuntară: desuete - fatalmente. ca și timpurile din ultima strofă, parcă ar suna mai bine un passe compose:
\"de parcă nu ai fost nicăieri nu ai făcut nimic\"
îmi place liniatura discret ironică, îmi place spațialitatea bine delimitată și aerată, elemente de pastel cu elemente impresioniste, dar și inserția gândului în trup din strofa a treia, până la \"decojirea\" reflectărilor snelui într-o oglindă temporală. da, se plătește scump o frumusețe, o estetică, poetică sau nu.

Ela

Mulțumesc, greu cu atipicitatea mea se manifestă în tot ce fac. Inclusiv în acest mozaicul, un așa-zis jurnal-prozo-poetic. Mă bucură că îl receptezi în esența lui.

Ela

a se completa nume și prenume în profilul dvs. de autor, cf. reguli site. mulțumesc.

er: demon, pe verso

am apreciat această versiune poetică a corpului ca spațiu terțiar, locusul unde se intersectează destinele, amprentele, memoriile, și care, prin ritualurile purificatorii, atinge marginea subtilă a existenței. materia în poezia ta are viață, simte, are propria ei pulsație. are ritm. \"hazardul\" în sine poate fi înveliș psihic, poate stopa sau poate accelerea schimbul cu celălalt, fie el alt spațiu, alt corp, alt suflet. magnetizarea dorinței, forța de propagare a eului spre celălalt este bine redată în strofa a doua. iar începutul este excelent: ca și cum în spatele oricărui dmeon ar fi (deci ep verso) un om. ehei, domine, aici avem o autoare care știe bine ce spune. și indiferent de nume și chip, vom vedea doar \"fața sub care vor să ți se arate\".
citesc atentă fiecare poezie a ta. și am puțini autori pe cre îi citesc așa, dincolo/dincoace de literă.

Ela

Mulțumesc pentru citirea de pe muchia gândirii. Aici autoarea are un fel de revoltă mută împotriva exacerbării, tumultului cărnii și exacerbării, tumultul gândiri, și \"interpretează\" fără saxofon o improvizație pentru simțământ și afecte, pe gama înaltă a spiritualității. Mă bucură asemenea cititori,

Ela

remarcabilă această exilare în tine însuți, în spațiile dinlăuntru, dar mai ales palparea zonelor de vid, dincolo de zonele de gol. obiectele poetice nu sunt doar repere ci și susținătoare ale pânzei ideatice, ca și ale celulelor de memorie și ale firelor de afect. phantasia, iluzoriul, constructul fantasmatic, imagoic, iconul, \"observatorul\" - toate sunt bine focalizate aici. și interșanjabilitatea planurilor este fină, așa încât nimic nu blochează accesul pe toate palierele. cred că doar ultimul vers putea fi eliminat, dar în ziua când ai postat tu acest vizual-poem, eu am avut aceeași expresie. și, fiindcă eram prea aproape de poezia ta, chiar cu totul în ea, am preferat să las tăcerea.
poezie recomndabilă înainte de ieșirea din sine și regăsirea eurilor potențiale.

Ela

lasă_să, solitidinea

faină definire a retragerii, o voi reține:
\"e o formă de retragere, starea unei conștiințe puse fața în față
cu un spațiu agresiv, indefinit.\"

\"retragerea e o frică de amplitudine
degetele în urechi, ochii cârpiți strâns și gura la fel
respirația în mine\"

subiectivă sunt când apreciez aceste definiții poetice, fiindcă regăsesc propriul meu fel de a mă retrage când celălalt este retractil precum melcul în cochilie. și nu frica sau agresivul nedefinit, ci absurdul sau imposibilul îmi provoacă retragerile. dar aici, în poezia ta, sfera de semnificație este bine delimitată, așa, precum loviturile rotunde.


f bun ultimul vers.

ceea ce înseamnă etat-limite, borderline state etc.

dacă textul se apropie de ceea ce înseamnă psihic borderline, fotografia nu. ți-aș sugera să cauți mai aproape de sens, de implicație, de lăuntric. ar merita. caută ceva spart, fragmentat, caleidoscopic, fără coerență.

Ela

Mircea, așa tinerețe pliă de creativitate să tot aibe omul nostru de azi.

Critina, mulțumesc pentru că mai poți aprecia vibrațiile sensibile ale sufletului într-o lume în care sunt tot mai ignorate. Unele fâșii de tăcere nu s epot rupe, e bien să rămână întregi.

Ela

aș prelucra ceea ce este sub nivelul tău poetic:
- fac o fotografie cu ancora
- catifeaua pusă sub fund
- vierme_marin
- condensat, arhivat (at, at)
- cu ochii către larg: înspre (multe \"c\"-uri)

surprinzi prin strofa a doua, trecerea în arhivarea computerizată etc. ca și cum iese din peisaj, deși face legătura cu memoriile fotografice. mintea și ea ca un hard plin de folduri. și inserția asta în decorul acvatic este o bună găselniță.
frazarea este ușor cam narativ-descriptivă, ușor prozaică. însă ai remarcabile pasaje poetice.
ca să nu mai vorbesc despre fragmentare, ironie/sarcasm, hibridizarea intertextuală, \"performance\"-ul și participarea ta în atmosferă, lumea iluzorie construită.
și procesul lăuntric demetamorfoză a scriiturii, ca într-o \"crisalidă\". nu e prima oară când folosești asta ca reprezentare.

Ela

Mulțumesc, sunt într-adevăr cel puțin 4 planuri aici, cu simbolistica lor aferentă: onirica, ludica, poetica și mistica.
Cât despre titlu, niciunul dintre acestea două expuse pe site nu a fost cel inițial. Primul titlu scris pe hârtie, duminică seara a fost: \"double trouble soul & blues\".
\"Double troble sunday jazz\" a fost secundul, considerat snob, deși nici urmă de snobism aici, dar dacă așa îs percepută, asta e. Sunday Jazzheart a fost considerat strident. Deși, cumva e firesc: și inima, și jazzul nu pot exista fără o anume \"stridență\". Dar asta nu e decât o tonalitate necesară.
Mă bucură că tu ai ascultat pe toate registrele.

Ela

er: pagina, portretizare

Cred că este poemul cel mai rotund pe care l-am citit pe pagian ta până astăzi, Vasile, ai reușit o portretuzare poetică în tușe profunde, un impresionism discret, dar și o linie estetică și etică deosebită. Rețin ca și versuri:
\"Carnea i-a înflorit în timpul căderii\" - în orice cădere este și miezul înălțării
\"lumina care-i înghite pe toți răzvrătiții\" - când totul se varsă în lumină, nici \"genurile obscure ale conștiinței\" nu se pot răzvrăti
\"Dar niciodată, desigur, abdicările
Acele retrageri cu spinarea împovărată\" - povara noastră cea de toate timpurile, indiferent de nivelul spiritual.

Și deosebit finalul.

Ela

no, văd că era lipsă

cred că era bun și primul titlu. sunt încă nehotărâtă. fiincă ambele au venit spontan. îl voi scrie la subtitlu, iar într-o zi mă voi hotărî. mulțam fain pt semn și pentru percepția pe tonalitățile energetice.

Ela

Mircea, pentru că simți cum și în nisipurile memoriilor se poate sculpta. Cred că ți-ar plăcea, chiar dacă nu are legătură cu acest mozaic, să citești \"Femeia nisipurilor\", de Kobo Abe.

Vasile, mulțumesc, de nu ar fi veghea luminoasă a conștiiței și marea desprindere, cufundarea în nisipurile nocturne ar putea să îți ia trupul, inima, aerul, să te ia cu totul, în vertijul ei. Frumoasă decriptare...

Romulus, pictează, de multe ori e pictografic și imagistic ceea ce scriu, fiindcă așa îmi reprezint și eu lumile, văzul are o primordialitate printre toate simțurile mele. Da, sunt mai multe persoane ce așteaptă cartea aceasta, mult mai multe. Însă înaintea ei este un volum de poezie. Sau așa gândesc eu că e bine acum.

Mulțam fain vouă pentru sculptură, lumină, pictură și așteptare.

Ela

de la ivan denisov, la dan mihuț, textul acesta este, mai mult decât o căutare lăuntrică a spațiilor libere de conflict, un spațiu poetic în care liniile de reflectare sunt dominate de atolii credinței/necredinței. insesizabilă diferența între prag și deschiderea de pe altă treaptă de gândire și conștientizare, interogațiile facilitând în fapt sensul. pereții nu sunt decât limitele, interiorul în care existența își are sau nu desfășurarea, cicatricile care se vindecă sau nu, \"pâinea\" ca hrană și nemoarte. nimic nu se revendică aici, dimpotrivă, e un dialog în monolog. e discurs viu, cum ar spune Andre Green. imaginile sunt într-o înlănțuire remarcabilă, coerența și circularitatea impresionează, forța verbului, forța acționalului, a dinamicii interioare este cea care face ca această poezie să iasă din Literă și să existe per se, ca un abur deasupra textului, ca și cum textul ar respira. nu citez ce e valoros aici, nu vin nici cu ajustări tehnice. las autorul să reflecteze singur, fiindcă deja are maturitatea poetică.

așa după spiritul și inima mea, poezia asta este, ca și father nightmares, una din poeziile rare. à mon avis. și îmi asum subiectivitatea obiectivă sau/și obiectivitatea subiectivă când spun asta. acum ai deschis poezia, trăiește în ea.

între făgăduința poetică și făgăduința inimii, aceeași iubire. poem simplu, confesiv, în care tandrețea este temperată de gravitate și joc, simultan. în strofa a treia surprinde, prin linia gravă, șăgălnicia din a doua. și finalul cu accent pe adevăr: in essentia, nu poți iubi la fel. și nici iertarea nu poate fi decât semn de recunoștință a ceea ce în profunzime există.
versurile forte care îmi rămân întipărite sunt:

\"am îngropat în mine atâtea promisiuni
încât parc-aș căra un mort căruia
de frica de a nu te pierde
i-am furat pielea\"

Ela