Ela Victoria Luca

adela, mulțumesc, este mai degrabă despre double bind, despre ceea ce exercită presiuni aproape la fel de intens, și în ritm greu de oprit, dinspre interior și exterior, simultan. \"autostrada\" este cumva viața, cea care te face să reziști acestui iureș, indiferent de cât rămâne după ce calendarul ți s-a rupt în fâșii. mulțam mult pt semn apreciativ, mi-ai dat de gândit asupra exorcizării

vasile, da, fără autodemolare nu se poate reconstrui. unele lucruri trebuiesc anihilate, pentru a lăsa spații pentru altele noi, pt viața de a doua zi, pentru tot ce e necesar să continue. conștiința nu e dureroasă, lipsa conștientizării da. fără pierdere, fără renunțare, nu te poți înălța, nu poți rămâne mereu atașat de aceleași constructe, afecte, oameni, locuri. orice iubire are în ea ceva straniu, e necesar doar să îți recunoști asta, un straniu familir, neliniștitor cumva. și întotdeauna este de rpivit dincolo de \"ce ia ochii\", altfel trăiești o viață dublă, un fals și un autentic self. iar falsul nu îți permite în niciun caz trăirea în spațiul tău vital. mulțumesc pentru o asociere de gânduri foarte bine conturate pe ideatica poeziei.

andu, este un text oarecare, da. nu știu ce sens - pozitiv, negativ - să iau din comentariul tău, fiindcă reiese că această poezie nu e poezie, iar dacă e poezie atunci tu te apuci de grădinărit. nu, nu știu ce e cu undergroundul, dar știu că se spune \"treci în viteză pe lângă\" sau \"în viteza gândului\", \"în goana calului\". iar aici e vorba de \"percepții fine\", nimic under și nimic ground. mulțam pt că nu te lași de poezie și comentarii.

dănuța, da, nu poți scrie decât dintr-un trecut, indiferent că trecut înseamnă și un minut. E cumva o ieșire din banal, din rutinier, din tipare, din limitare, din tot ce constrânge până la epuizare. Da, nu e nimic ales din pozitiv sau din negativ, totul este așa cum este. Realitatea pură și dură, cum ar spune francezul. Nu, nu ai bătut câmpii niciodată și nu, nu m-ai supărat nicicând în comentariile tale, te rog să spui întotdeauna și neplăcutele. mulțumesc frumos.

felix, exact, tranlația dinspre afect/sentiment spre conștiință, cu o viteză abia redabilă și reglabilă. Un insight dur, intens și în nanosecunde. \"deducția logică\" e pusă și cu ironie aoclo, tocmai pt a accentua \"logicul ilogic\". voi mai comprima, probabil, voi menține ritmul, atât cât mă ține inima. gracias!

Ela

ar merita prelucrată rima involuntară: desuete - fatalmente. ca și timpurile din ultima strofă, parcă ar suna mai bine un passe compose:
\"de parcă nu ai fost nicăieri nu ai făcut nimic\"
îmi place liniatura discret ironică, îmi place spațialitatea bine delimitată și aerată, elemente de pastel cu elemente impresioniste, dar și inserția gândului în trup din strofa a treia, până la \"decojirea\" reflectărilor snelui într-o oglindă temporală. da, se plătește scump o frumusețe, o estetică, poetică sau nu.

Ela

Mulțumesc, greu cu atipicitatea mea se manifestă în tot ce fac. Inclusiv în acest mozaicul, un așa-zis jurnal-prozo-poetic. Mă bucură că îl receptezi în esența lui.

Ela

a se completa nume și prenume în profilul dvs. de autor, cf. reguli site. mulțumesc.

er: demon, pe verso

am apreciat această versiune poetică a corpului ca spațiu terțiar, locusul unde se intersectează destinele, amprentele, memoriile, și care, prin ritualurile purificatorii, atinge marginea subtilă a existenței. materia în poezia ta are viață, simte, are propria ei pulsație. are ritm. \"hazardul\" în sine poate fi înveliș psihic, poate stopa sau poate accelerea schimbul cu celălalt, fie el alt spațiu, alt corp, alt suflet. magnetizarea dorinței, forța de propagare a eului spre celălalt este bine redată în strofa a doua. iar începutul este excelent: ca și cum în spatele oricărui dmeon ar fi (deci ep verso) un om. ehei, domine, aici avem o autoare care știe bine ce spune. și indiferent de nume și chip, vom vedea doar \"fața sub care vor să ți se arate\".
citesc atentă fiecare poezie a ta. și am puțini autori pe cre îi citesc așa, dincolo/dincoace de literă.

Ela

Mulțumesc pentru citirea de pe muchia gândirii. Aici autoarea are un fel de revoltă mută împotriva exacerbării, tumultului cărnii și exacerbării, tumultul gândiri, și \"interpretează\" fără saxofon o improvizație pentru simțământ și afecte, pe gama înaltă a spiritualității. Mă bucură asemenea cititori,

Ela

remarcabilă această exilare în tine însuți, în spațiile dinlăuntru, dar mai ales palparea zonelor de vid, dincolo de zonele de gol. obiectele poetice nu sunt doar repere ci și susținătoare ale pânzei ideatice, ca și ale celulelor de memorie și ale firelor de afect. phantasia, iluzoriul, constructul fantasmatic, imagoic, iconul, \"observatorul\" - toate sunt bine focalizate aici. și interșanjabilitatea planurilor este fină, așa încât nimic nu blochează accesul pe toate palierele. cred că doar ultimul vers putea fi eliminat, dar în ziua când ai postat tu acest vizual-poem, eu am avut aceeași expresie. și, fiindcă eram prea aproape de poezia ta, chiar cu totul în ea, am preferat să las tăcerea.
poezie recomndabilă înainte de ieșirea din sine și regăsirea eurilor potențiale.

Ela

lasă_să, solitidinea

faină definire a retragerii, o voi reține:
\"e o formă de retragere, starea unei conștiințe puse fața în față
cu un spațiu agresiv, indefinit.\"

\"retragerea e o frică de amplitudine
degetele în urechi, ochii cârpiți strâns și gura la fel
respirația în mine\"

subiectivă sunt când apreciez aceste definiții poetice, fiindcă regăsesc propriul meu fel de a mă retrage când celălalt este retractil precum melcul în cochilie. și nu frica sau agresivul nedefinit, ci absurdul sau imposibilul îmi provoacă retragerile. dar aici, în poezia ta, sfera de semnificație este bine delimitată, așa, precum loviturile rotunde.


f bun ultimul vers.

ceea ce înseamnă etat-limite, borderline state etc.

dacă textul se apropie de ceea ce înseamnă psihic borderline, fotografia nu. ți-aș sugera să cauți mai aproape de sens, de implicație, de lăuntric. ar merita. caută ceva spart, fragmentat, caleidoscopic, fără coerență.

Ela

Mircea, așa tinerețe pliă de creativitate să tot aibe omul nostru de azi.

Critina, mulțumesc pentru că mai poți aprecia vibrațiile sensibile ale sufletului într-o lume în care sunt tot mai ignorate. Unele fâșii de tăcere nu s epot rupe, e bien să rămână întregi.

Ela

aș prelucra ceea ce este sub nivelul tău poetic:
- fac o fotografie cu ancora
- catifeaua pusă sub fund
- vierme_marin
- condensat, arhivat (at, at)
- cu ochii către larg: înspre (multe \"c\"-uri)

surprinzi prin strofa a doua, trecerea în arhivarea computerizată etc. ca și cum iese din peisaj, deși face legătura cu memoriile fotografice. mintea și ea ca un hard plin de folduri. și inserția asta în decorul acvatic este o bună găselniță.
frazarea este ușor cam narativ-descriptivă, ușor prozaică. însă ai remarcabile pasaje poetice.
ca să nu mai vorbesc despre fragmentare, ironie/sarcasm, hibridizarea intertextuală, \"performance\"-ul și participarea ta în atmosferă, lumea iluzorie construită.
și procesul lăuntric demetamorfoză a scriiturii, ca într-o \"crisalidă\". nu e prima oară când folosești asta ca reprezentare.

Ela

Mulțumesc, sunt într-adevăr cel puțin 4 planuri aici, cu simbolistica lor aferentă: onirica, ludica, poetica și mistica.
Cât despre titlu, niciunul dintre acestea două expuse pe site nu a fost cel inițial. Primul titlu scris pe hârtie, duminică seara a fost: \"double trouble soul & blues\".
\"Double troble sunday jazz\" a fost secundul, considerat snob, deși nici urmă de snobism aici, dar dacă așa îs percepută, asta e. Sunday Jazzheart a fost considerat strident. Deși, cumva e firesc: și inima, și jazzul nu pot exista fără o anume \"stridență\". Dar asta nu e decât o tonalitate necesară.
Mă bucură că tu ai ascultat pe toate registrele.

Ela

er: pagina, portretizare

Cred că este poemul cel mai rotund pe care l-am citit pe pagian ta până astăzi, Vasile, ai reușit o portretuzare poetică în tușe profunde, un impresionism discret, dar și o linie estetică și etică deosebită. Rețin ca și versuri:
\"Carnea i-a înflorit în timpul căderii\" - în orice cădere este și miezul înălțării
\"lumina care-i înghite pe toți răzvrătiții\" - când totul se varsă în lumină, nici \"genurile obscure ale conștiinței\" nu se pot răzvrăti
\"Dar niciodată, desigur, abdicările
Acele retrageri cu spinarea împovărată\" - povara noastră cea de toate timpurile, indiferent de nivelul spiritual.

Și deosebit finalul.

Ela

no, văd că era lipsă

cred că era bun și primul titlu. sunt încă nehotărâtă. fiincă ambele au venit spontan. îl voi scrie la subtitlu, iar într-o zi mă voi hotărî. mulțam fain pt semn și pentru percepția pe tonalitățile energetice.

Ela

Mircea, pentru că simți cum și în nisipurile memoriilor se poate sculpta. Cred că ți-ar plăcea, chiar dacă nu are legătură cu acest mozaic, să citești \"Femeia nisipurilor\", de Kobo Abe.

Vasile, mulțumesc, de nu ar fi veghea luminoasă a conștiiței și marea desprindere, cufundarea în nisipurile nocturne ar putea să îți ia trupul, inima, aerul, să te ia cu totul, în vertijul ei. Frumoasă decriptare...

Romulus, pictează, de multe ori e pictografic și imagistic ceea ce scriu, fiindcă așa îmi reprezint și eu lumile, văzul are o primordialitate printre toate simțurile mele. Da, sunt mai multe persoane ce așteaptă cartea aceasta, mult mai multe. Însă înaintea ei este un volum de poezie. Sau așa gândesc eu că e bine acum.

Mulțam fain vouă pentru sculptură, lumină, pictură și așteptare.

Ela

de la ivan denisov, la dan mihuț, textul acesta este, mai mult decât o căutare lăuntrică a spațiilor libere de conflict, un spațiu poetic în care liniile de reflectare sunt dominate de atolii credinței/necredinței. insesizabilă diferența între prag și deschiderea de pe altă treaptă de gândire și conștientizare, interogațiile facilitând în fapt sensul. pereții nu sunt decât limitele, interiorul în care existența își are sau nu desfășurarea, cicatricile care se vindecă sau nu, \"pâinea\" ca hrană și nemoarte. nimic nu se revendică aici, dimpotrivă, e un dialog în monolog. e discurs viu, cum ar spune Andre Green. imaginile sunt într-o înlănțuire remarcabilă, coerența și circularitatea impresionează, forța verbului, forța acționalului, a dinamicii interioare este cea care face ca această poezie să iasă din Literă și să existe per se, ca un abur deasupra textului, ca și cum textul ar respira. nu citez ce e valoros aici, nu vin nici cu ajustări tehnice. las autorul să reflecteze singur, fiindcă deja are maturitatea poetică.

așa după spiritul și inima mea, poezia asta este, ca și father nightmares, una din poeziile rare. à mon avis. și îmi asum subiectivitatea obiectivă sau/și obiectivitatea subiectivă când spun asta. acum ai deschis poezia, trăiește în ea.